27.04.2026,  14:35:44 | 0 comentarii | 576 vizualizari
Uricani. Obicei prost care trebuie oprit


de Gheorghe OLTEANU

În anii trecuți, au existat situații în care, la Uricani, malurile Jiului de Vest de la Valea de pești în sus deveniseră spații în care diverse persoane se debarasau de gunoaiele felurite din gospodării. Fenomenul devenise unul cronic, la un moment dat, și numai intervențiile prompte ale primăriei au făcut ca el să  dispară.

Iată,

însă, că, de curând, el a reapărut în celălalt capăt al localității. Săptămâna trecută, Dănuț Buhăescu a fost informat că, în zona fostei preparații, oamenii primăriei au găsit un punct ilegal de depozitare a tot felul de gunoaie. Bănuiala este că acestea au fost aduse de locuitori din municipiul învecinat, dar, neexistând dovezi certe în acest sens, nu poți să dai vina că e acela sau acela.

Ca atare,

i-a convocat în biroul să pe doi colaboratori apropiați cu care a pus la cale un plan care să le taie pofta celor care îți închipuie că zona virană de la granița cu Lupeniul ar fi ideală pentru astfel de îndeletniciri. Primul pas ar fi acela al montării unor camere de supraveghere, așa, cum de fapt, este, în oraș, în zonele intens circulate și la punctele gospodărești de colectare a deșeurilor menajere. Reamintesc că, la Uricani, la fel ca și în celelalte orașe din Valea Jiului, a fost amenajat, cu fonduri bănești europene, un CAV destinat colectării și prelucrării deșeurilor voluminoase.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter