07.05.2026,  16:35:57 | 0 comentarii | 1129 vizualizari
Uricani. Liber la noua sală de sport


de Gheorghe OLTEANU

După o întârziere cauzată de necesitatea lămuririi unor chestiuni și eliminării oricăror posibilități de blocare care ar fi putut să apară ulterior, la Uricani va începe materializarea unui obiectiv despre care Dănuț Buhăescu a amintit de mai multe ori până acum.

Este vorba,

așa cum apare în documentele Companiei Naționale de Investiții, de „Construire sală de sport școlară, str. 1 Decembrie, oraș Uricani, jud, Hunedoara”. Zilele trecute a fost lămurită definitiv și problema de amplasament, așa că, a precizat compania amintită care-i și beneficiarul lucrării, lucrările pot să înceapă curând. Proiectul sălii de sport care se va ridica în vecinătatea celor două blocuri aflate în lucru pe locul fostului puț al minei Uricani a fost întocmit de SC Transilvania Servicii Integrate srl din Cluj Napoca.

Constructorul

câștigător al licitației de atribuire a lucrării este SC Tin Expert Construct srl din Bistrița Năsăud. O societate pe care cei de la CNI au catalogat-o ca fiind una serioasă, din moment ce a început și dus cu bine la capăt mai multe investiții. După finalizarea sălii de sport, aceasta va fi predată Primăriei orașului Uricani, urmând ca ea să fie folosită, cum însuși Dănuț Buhăescu a precizat, de către toți elevii din localitate.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter