|
.
02.06.2026, 16:22:49 | 0 comentarii | 106 vizualizari
Uricani. Bucurie pe chipuri de copii
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Și la Uricani s-a ales varianta ca Ziua Internațională a Copilului să fie sărbătorită înainte de 1 iunie. De fapt, nu e prima dată când s-a procedat așa, motivându-se că, prima zi din luna a șasea fiind declarată liberă, copiii pot să o petreacă, împreună cu familia, acasă sau în excursii. Așa că programul alcătuit și aprobat de consiliul local la inițiativa primarului Dănuț Buhăescu s-a desfășurat vineri, 29 mai, ultima zi lucrătoare a lunii trecute. La ora 9.00, porțiunea străzii Muncii din fața la Școlii Gimnaziale nr. 2 era plină de copii și de însoțitori ai acestora - părinți, bunici, frați mai mari. Doamna viceprimar Jenica Stanci i-a felicitat de ziua lor și le-a transmis urările de bine, de sănătate și succes la învățătură din partea primarului Dănuț Buhăescu și a administrației publice locale. După care a fost dat startul concursului de desene pe asfalt. În aceeași zi, au avut loc, apoi, concursul de role și meciul demonstrativ de fotbal între echipe de la Liceul Tehnologic Retezat. La Casa de Cultură Uricani au fost organizate o expoziție de cu picturi și o alta cu lucrări din materiale reciclabile, realizate de elevi ai liceului din localitate. Așezământul cultural din localitate a găzduit și o proiecția unui film documentar și harta interactivă cuprinzând machete de case tradiționale din ținutul momârlanilor. Copiii au primit dulciuri și diplome, iar câștigătorilor competițiilor le-au fost înmânate mici sume de bani. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



