08.07.2026,  23:10:16 | 0 comentarii | 176 vizualizari
Vulcan . Nu-i un capăt de țară


de Gheorghe OLTEANU

 

Asfaltatorii de la Zona D se mișcă neașteptat de rapid pe porțiunea de DN 66A de „La steaguri”, intrarea în Vulcan dinspre Iscroni, către Coroiești. În două zile au reparat aproape întregul tronson degradat. Cel de la punctul amintit mai înainte la intersecția cu fostul traseu al șoselei naționale, cel de la locul cunoscut pe vremuri ca Dâmbul Țiganilor. Urmează tronsonul de drum de la stadion.

Tot marți,
un echipaj de la Poliția Rutieră supraveghea și dirija circulația auto pe bulevard, în preajma Stației Petrom, și aleea din spatele blocului D1, loc pe care se află construcția ciudată din balize rutiere. Circulația auto a fost oprită pe tronsonul de bulevard de la Petrom până la capătul estic al acestuia, pentru că toată porțiunea va fi asfaltată. Așadar, stratul de asfalt nu va fi așternut doar pe de acum celebrele gropi care le-au mâncat nervii șoferilor, ci și pe aleea la al cărei capăt de sus se află ciudățenia aceea de balize rutiere.

Îmi vine
să cred - s-a văzut ce repede s-a acționat și la Lupeni, de fapt - că, la sfârșitul acestei săptămâni  asfaltarea va fi gata. Nu se va pune, însă, gram de asfalt între stadion și intersecția cu fostul traseu de acum zeci de ani al DN 66A. Păcat, fiindcă, dincolo de parcarea de lângă pod sunt câteva denivelări care chiar c-ar fi putut să dispară.

Ar fi
posibil ca, după asfaltare, să fie regândită și amplasarea ansamblului rutier din balize care-i duce în eroare pe șoferii care nu sunt din vale. Cineva îmi spunea că săgețile indicatoare de la capătul de jos al falsului sens giratoriu ar fi existat cândva. Posibil, dar nu-mi amintesc, pe bune. Dar, dacă  suprafața asfaltică va fi una nouă, de ce, atunci când se vor trasa liniile continue și discontinue, nu ar putea să apară și săgețile cu pricina, alături de inscripțiile „Petroșani” și „Centru”? Hai, că, vorba aceea, vopseaua necesară nu-i chiar un capăt de țară!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter