16.07.2026,  20:37:38 | 0 comentarii | 340 vizualizari
Vulcan / Despre rețelele de cabluri


de Gheorghe OLTEANU

 

În urmă cu vreo cincisprezece ani, regretatul primar al municipiului Vulcan spunea că, până-n 2015, nu mai trebuie să fie urmă de cablu care să atârne pe stâlpi. Tot ce-i  rețea de cabluri trebuie să fie introdusă în trasee subterane.

Anii au
trecut, dar dezideratul acesta s-a împlinit numai în mică măsură. Ceva mai mult pe strada Traian, bunăoară, pe care, ca peste tot în oraș, a fost montat un sistem de iluminat modern și eficient, pe Nicolae Titulescu și pe Bulevardul Mihai Viteazul. Să ne amintim de șanțul de pe marginea trotuarelor de pe bulevard, deasupra cărora, prin 2020, au fost plantați pomii ornamentali care s-au prins, între timp. Prin acela a fost pozată o parte din rețeaua de cabluri. 

Posibil
c-am omis ceva, dar situația e cam asta. Cu toate că se spunea că ascunderea sub pământ rețelelor de cabluri este o cerință expres a UE, cabluri pe stâlpi mai găsești berechet. Iar acestea le aparțin îndeosebi societăților de internet și televiziune prin cablu. Asta, deși ADPP al primăriei le-a pus în vedere, de mai multe ori, să și le ia de pe stâlpi. Chiar lângă blocul meu este un cablu care, mai demult se „mula” pe stâlp strâmb, iar după înlocuirea acestuia a fost lăsat în aer. I-am comunicat asta doamnei de la ghișeul din Petroșani al Orange, dar răspunsul m-a redus la tăcere. Nu e treaba dumneaei, ci a celor de la întreținere. Și exemplele ar putea continua cu colacul de cablu care atârnă pe stâlpul din dreptul cinematografului. Iar acesta nu ar fi singurul.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter