29.10.2011,  13:54:01 | 1 comentariu | 1280 vizualizari
Răzbunarea lui Scorseze


de Gheorghe OLTEANU

Personalul care asi-gură paza la unităţile CNH începe să aibă serioase rezerve în privinţa seriozităţii SC Scorseze Security International SRL. Nu este vorba de look-ul pe care firma l-a asigurat salariaţilor săi, ci de nerespectarea datei la care aceasta plăteşte salariile.

 

În februarie,

când a preluat serviciul de pază al unităţilor aparţinătoare CNH, SC Scorseze a preluat şi o parte a agenţilor de pază pe care-i avea fosta societate care efectua acest serviciu. L-a făcut pe baza unui contract pe trei luni, care urma să fie reînnoit la jumătatea lunii mai.

 

Pe lângă alte prevederi,

în contractul de muncă al angajaţilor este prevăzută şi ziua în care oamenii îşi primesc drepturile salariale: data de 25 a fiecărei luni. În februarie, ziua de salariu nu a ridicat nicio proble­mă, aşa că oamenii şi-au primit banii pentru cele câteva zile de muncă efectuate la noul patron.

 

Treaba a început

să scârţâie în martie. Aşa măcar am auzit că este la cei de la Preparaţia Coroeşti şi de a minele Vulcan şi Paroşeni. Banii nu s-au mai dat în 25 martie, ci cu o întârziere de peste zece zile. În ce priveşte luna mai, iarăşi pauză. A trecut ziua de 25, iar oamenii nu au simţit nimic pe card. A venit data de 31 şi cardurile au rămas la fel de uşoare. Am intrat în iunie, iar pentru aceşti salariaţi treaba e clară: o nouă întârziere la plata salariilor.

 

În martie, 

când cu întârzierea despre care vorbeam, au fost câţiva salariaţi de la pază care au refuzat să intre în post. Ne daţi banii şi intrăm, a fost lozinca lor. Rezultatul protestului? Unul aşteptat. Cei cărora urma să li se reînnoiască contractul de muncă în mai au fost puşi pe liber. Iar acestora au fost îndrumaţi să li se alăture toţi paznicii care au împlinit 50 de ani şi care au o pensie. 

 

Ciudat este, însă,

că aceste criterii de aplicare a unui şut în fund nu au fost experimentate pe cei care au pile şi propte la conducerile unităţilor şi la cea a şefului de obiectiv din Petroşani. Un exemplu în acest sens ar fi E.M. Vulcan, la care pare-se că cel puţin două persoane, una la şaizeci de ani, au fost scutite de acest experiment.

 

 

Comentarii articol (1 )

#1 Homan Ana-Maria05.08.2012,  14:07:27
i e am lucrat la aceasta firma,si intradevar ea este cea mai buna in ziua actuala,si data de salarizare trebuie respectata,dar..........nu trebuia ca noi toti care am lucreat sau voi cei ce inca mai lucrati asta nu inseamna ca trebuie s condamnati aceasta firma.Nu suntem nici unul in masura sa decidem noi ce va fi cu viitorul nostru,si aceasta firma de paza este o oarecum legenda in acest oras care nu stim nici unul daca mai suntem in acest oras sau vom pleca cu toti mai repede sau mai tarziu. eu am lucrat si inca mai astept sa vad daca mai este posibila reangajare la aceasta firma,care este buna pana in prezent. Chiar daca salariul este mic sau mai rmare asta nu inseamna ca trebuie sa judecam gresit si trebuie sa ne gandim cu toti ca este singura care are acest salariu destul de bun pt multi dintre noi. Toti avem probleme,si multi suntem care nu suntem platiti ca in alte orase mai mari,dar ne bucuram ca av un serviciu indiferent care ar fi el. va multumesc pe intelegere,si pt timpul acordat pt a-mi citi acest mesaj.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter