29.10.2011,  19:28:22 | 0 comentarii | 870 vizualizari
Ieri, în Vulcan / Taxiurile au fost luate la control


de Gheorghe OLTEANU

Autoturismele în regim de taxi care au circulat, ieri, prin Vulcan au fost verificate în cadrul unei acţiuni organizate de către primăria din localitate, în colaborare cu poliţiştii de la Circulaţie.

Fiecare taxi care mergea
spre ori venea din Lupeni era oprit, la intersecţia de la Dincă, de către Mihai Papuc şi Valentin Alexa, agenţi la Formaţiunea de Poliţie Rutieră din Vulcan. Cei de la Circulaţie verificau actele maşinii şi ale conducătorului auto, iar funcţionarul de la Compartimentul Transport al Primăriei municipiului Vulcan era interesat de autorizaţia de funcţionare, de cea de transport, de licenţă şi de prezenţa în taxi a casei de marcat.

Acţiunea, după cum mi-a spus
agentul şef principal Mihai Papuc, a avut ca scop combaterea pirateriei în taximetrie şi depistarea persoanelor care o practică fără să îndeplinească toate condiţiile legale cerute de această activitate.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter