29.10.2011,  17:30:06 | 0 comentarii | 925 vizualizari
La Vulcan / Telegondola a început să meargă


de Gheorghe OLTEANU

Să meargă în probe, desigur. Pentru că punerea ei oficială în funcţiune va avea loc până la sfârşitul acestei luni. Într-una din zilele ultimei săptămâni a lui ianuarie.

Ieri, pe la douăsprezece,

era o ceaţă de nu se poate pe tot drumul care duce la staţia de întoarcere. Îmi şi ziceam să vezi că nu o să pot face nicio poză. Surprinzător, dar, cum am trecut de fosta porcărie, devenită, între timp, a primarului Gheorghe Ile, ceaţa s-a risipit ca prin minune. Iar prima imagine care mi s-a dezvăluit ochilor când am parcat în staţie a fost cea a cabinelor înşirate pe cablu.

Sunt 72 în total

de telecabine şi în fiecare încap opt călători. Prima tură de rodaj a fost făcută sâmbăta asta. “Se comportă foarte bine, iar ieri (duminică, 9 ianuarie - n.r.) le-am rulat din nou, îmi spune Edmond Marcus, lăcătuş la Acomin. Am efectuat repartizarea pe linie, distanţa între gondole, intrarea şi ieşirea din hangar şi verificarea sistemului de deschidere - închidere. Am mai făcut operaţiunile necesare, pentru ca gondolele să intre automat în hangar”.

Discuţia cu dumnealui

am purtat-o jos, în staţia de plecare, în biroul din care se va dirija mersul instalaţiei. În faţa noastră, Ștefan Pircher, un tânăr de la Leitner, monta softul necesar bunului mers al telegondolei. Introducea date în sistem şi, într-o nemţească în dialectul din nordul Italiei, i le comunica ăluia aflat în staţia de întoarcere. Lui Michael, bănuiesc. Când s-a oprit un pic din treabă, mi-a spus şi când o să fie gata partea lui de muncă. Săptămâna viitoare, când vor veni inginerii din Italia, ca să verifice totul şi, după aceea, să semneze actele. Ceea ce m-a dus cu gândul că, într-una din zilele ultimei săptămâni a acestei luni, telegondola va fi dată în funcţiune. Lucru confirmat de Edmond Marcus.

De sus, de pe şosea,

staţia de plecare a telegondolei arată altcumva cu cabinele înşirate pe cablu. A gata. Chiar şi clădirea staţiei - cu pozele acelea mari, înfăţişând nişte schiori şi frunza doamnei Elena Udrea - dă mai bine în peisaj. La coborâre am băgat de seamă că nu doar eu am fost curios să văd cum mişcă gondola. La intrarea în staţie, cei doi vârstnici pe care-i văzusem urcând pe jos erau luaţi în primire de către paznicul amplasamentului...

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter