29.10.2011,  14:08:56 | 0 comentarii | 867 vizualizari
De la Hercules la maratonul "criminal"


de Gheorghe OLTEANU

De cum m-am apucat să scriu, am fost tentat să încep acest articol cu ceva de genul "De acum cunoscutul marato-nist" sau "Binecunoscutul alergător vulcănean Daniel Halastauan a participat la recentul maraton intitulat Hercules şi a terminat epuizanta cursă clasându-se pe locul al unsprezecelea".

 

Ceea ce, deşi 

sună şablon, este perfect adevărat. Într-adevăr, Dani şi-ai luat fami-lionul - acesta însemnând soţia şi cele două fete - şi joi, după-amiază, a plecat la Băile Herculane. Unde, mi-a povestit Sanda lui, s-au cauza la o pensiune la care condiţiile au fost departe de tot de cele pe care le găsiseră la Moeciu de Sus, cu două săptămâni în urmă.

 

Maratonul Hercules

propriu-zis a fost precedat de şedinţa în care au fost prezentate traseul şi regulamentul întrecerii. Prima surpriză pentru cei 360 de concurenţi înscrişi pe liste a fost anunţul privind  prelungirea traseului pe care se va alerga: 44 de kilometri în loc de 37, cât însuma anul trecut. Celelalte amănunte, dificultate, numărul punctelor de control şi al celor de revigorare, ploaia care aproape că nu a stat deloc n-au mai prezentat interes atât de mare.

 

Ce l-a bucurat pe vulcăneanul

Daniel Halastauan a fost faptul că, la acest maraton, a alergat alături de trei mari campioni europeni: Toma Coconea din Petroşani, Ciprian Bălănescu din Timişoara şi Lucian Clinciu din Zărneşti. Mi s-a apărut tare curios modul în care acesta din urmă a ajuns la Băile Herculane, şi, de aceea, îl reamintesc pentru cine n-a citit ZVJ-ul de luni, 23 mai. 

 

Omul a plecat din 

Predeal şi a venit pe jos până la Herculane. Nu pe drum, cu maşina, cum s-ar putea crede, ci traversând,  de la est la vest, întregul lanţ al Carpaţilor Meridio­-nali. Nouă masive muntoase - Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş, Lotru, Parâng, Retezat, Godeanu şi Cernei  - a străbătut maratonistul prahovean, ca să ajungă la linia de start al maratonului de la Băile Herculane. Asta da, e ceva, şi, dac-ar fi fost după mine, îi acordam o distincţie, ceva, acolo, pentru că e ceva cu treaba asta, nu-i aşa?  

 

Maratonul a fost greu,

preţ de vreo trei kilometri Daniel "Galego" Halastauan a alergat alături de cei trei, după care drumurile li s-au despărţit. Maratonistul vulcănean a terminat pe locul 11 cu un timp de 6 ore, 28 de minute şi 16 secunde. Loc bun, dacă ne gândim că, la maraton, au participat 360 de concurenţi din patru ţări ale lumii. Și, fiindcă tot vorbim de unul de-al nostru din Valea Jiului, nu putem să-l lăsăm deoparte pe lupeneanul Adrian Mărginean (în dreapta în poză, cel cu ochelari de soare), notar în zilele în care nu fuge la maraton, care a terminat cursa pe locul nr. 18 (7 ore, 13 minute, 51 de secunde). E ceva, pe bune!

 

Următorul maraton

la care negreşit îl vom găsi prezent pe Daniel Halastaun este cel de 42 de kilometri din Munţii Apuseni, programat în 25 iunie. Însă cel din 7-10 iulie a.c. va fi maratonul cel mai cel. Este "SuperMarathon Bucegi 7500" cu un traseu de 90 de kilometri. Este unul criminal. Nu-i caracterizarea mea, ci expresia-i aparţine lui "Galego"...

 

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter