|
.
03.11.2011, 21:02:46 | 0 comentarii | 749 vizualizari
În Crividia oamenii au parte de / Tehnologie de mileniul 3
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
O zi, două, şi conducta de gaz e deja la poarta minei Vulcan. Este conducta despre care v-am spus într-un articol precedent că va completa necesarul de gaz pe care mina îl foloseşte în propria-i instalaţie de producere a energiei termice şi a apei calde.
Atunci, asta fiind cam cu două săptămâni şi ceva în urmă, şanţul în care se monta conducta era săpat undeva până în dreptul “pavilioanelor”. Cum li se spune celor două clădiri cu etaj de peste drum de intersecţia străzii Minei cu drumeagul care o ia spre Valea Arsului. Miercuri, 16 decembrie, adică ieri, muncitorii ajunseseră foarte aproape de punctul final. Cam în dreptul puţului cu skip, ca să vă faceţi, aşa, o părere. De aici şi până la poarta principală a minei dacă mai sunt vreo două sute de metri.
La faţa locului am dat peste acelaşi domn Iancu Străuţ. Care-i şef de lucrare. Mi s-a părut mie sau nu am băgat de seamă prima dată: la şanţ lopătau ca migu’ trei băieţi. Pe care nu cred să-i fi văzut pe când se săpa mai jos, în dreptul casei lui nea Popa. Să nu credeţi că, dacă i-am spus că-i coordonatorul lucrării, meşterul Iancu Străuţ stă cu mâinile-n buzunare şi cu gura pe uvrierii lui. Nu. Dumnealui munceşte cot la cot cu ei. De el depind fineţurile. Adică îmbinările dintre bucăţile de conducte. Care sunt unele de tip special.
L-am întrebat pe domnul Iancu Străuţ dacă-i adevărat ce auzisem de la unii de pe strada aia. Că, tocmai de aceea, fiindcă aia pe care o montează ei e o conductă mai aparte, nu a mai fost nevoie să se “scoată“ la suprafaţă racorduri în faţa fiecărei case. Și că, dacă cetăţeanul o să vrea să se lipească la gaz, operaţiunea va fi una simplă. Se înţeapă conducta cu ţeava care duce la om în curte şi gata. Asta fără măcar să mai dai pământul deoparte.
Nea Străuţ a zâmbit şi mi-a explicat. În principiu e aşa. Numai că ţeava care face legătură între cea din stradă şi aragazul omului nu se pozează la neve. Se face un şanţ la adâncimea celui în care e pozată conducta principală. După care, cu un dispozitiv special, asemănător unui tirbuşon, se înţeapă conducta. Și, în felul acesta, cea de diametru mai mic, care duce în gospodăria omului, a fost racordată la conducta principală de 110 mm. Fără niciun punct de sudură. Să te mai miri? Asta e, tehnologie de mileniu trei.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



