03.11.2011,  09:11:08 | 0 comentarii | 741 vizualizari
Dreptul de a fi consilier local la al treilea mandat


de Gheorghe OLTEANU

Cred că sunt din aceia curioşi nevoie mare, care ar vrea să vadă cum mai arată bateria domnului consilier local vulcănean Pompiliu Barbu. Nu cea de la chiuvetă. Și nici aceea compusă din toba mică, premier (nu-i vorba, în niciun caz, de premierul Emil Boc!) şi cinele, fiindcă trebuie să te chemi toboşar, ca să te ştii cu astea din urmă. Vorbim aici despre bateria de trei garaje pe care consilierul local PD-L a început să o ridice, pe şest, în primăvara acestui an, la loc cu fereală, undeva în apropierea gării Vulcan.

 

La câteva luni,

după ce serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Vulcan l-a tras de urechi cu amenda aceea simbolică de zece milioane de lei vechi, mă aşteptam să observ ceva schimbat pe şantierul acestei construcţii. Să vezi, acolo, tabela pe care scrie numărul autorizaţiei de construcţie, cine-i proiectantul ei, când se va termina şi, mai ales, numele beneficiarului acesteia. Fiindcă nu bănuiesc, ci sunt sigur că de aceea s-a dat amenda. Pentru ca domnul consilier local să intre în legalitate cu toate cele. Or, duminica trecută, care-a căzut în 18 iulie, aproape de opt seara când am mers pe acolo, nu am văzut nici urmă de tabelă pe care să fie scrise cele înşirate mai sus.

 

Asta te face să crezi

că niciuna dintre cerinţele care i s-au impus atunci domnului consilier Pompiliu Barbu nu a fost îndeplinită. Nici cea mai sensibilă dintre ele. Aceea referitoare la stabilirea modului în care domnul consilier şi-a ales terenul pe care a început construcţia. Greşesc sau nu, dar firesc era ca, până la lămurirea tuturor aspectelor şi la intrarea în legalitate, lucrările să înceteze. Asta - şi se vede cu ochiul liber - se putea întâmpla oriunde în altă parte, dar numai în acest loc nu. Partea de jos a garajelor e încheiată în mare şi s-a început să se lucreze şi deasupra. Unde, pare-se, va fi o mansardă locuibilă. 

 

Bun, mai are timp omul,

veţi zice dumneavoastră. De ce atâta grabă, când termenul de graţie care i s-a acordat este ultima zi a lunii septembrie a.c.? Vă întreb atunci altcumva. Credeţi că tot aşa de finuţ era acel serviciu al primăriei dacă era altul în locul domnului consilier Pompiliu Barbu? Păi cu ăla nici nu se mai stătea la discuţii. Imediat i se dădea la loc comanda şi era pus să-şi demoleze ce a făcut până atunci. Plus că mai era şi beneficiarul unei amenzi. Or, în acest caz, după cum poate vedea oricine trece pe acolo, se lucrează mai departe şi la clădirea care cuprinde cele trei garaje, şi la camerele de deasupra, şi la acareturile care sunt în spatele acesteia, lipite de magistrala de termoficare. Deşi legea spune clar că trebuie lăsată, de o parte şi de alta a conductei, o distanţă de cinci metri, pentru a le permite utilajelor să intre în caz de nevoie.

 

Când i-am reamintit că lumea-i

cu ochii pe el, că vede ce face şi că îl vorbeşte că el nu se sinchiseşte de rigorile legii, domnul consilier PD-L Pompiliu Barbu şi-a ieşit un pic din fire şi nu s-a mai putut abţine. “Sunt la al treilea mandat, mi-a pus dumnealui, şi am şi eu dreptul să-mi fac un garaj. Stau într-o garsonieră şi cred că am şi eu voie să-mi fac unul”. Interesantă chestia asta cu al treilea mandat de consilier local şi dreptul de a te fofila pe lângă lege care, pare-se, automat rezidă din asta. I-am enumerat în gând pe consilierii locali vulcăneni - doamne şi domni - aflaţi la al treilea lor mandat în forul legislativ al Vulcanului şi am încercat să-mi amintesc dacă s-a auzit despre vreunul că ar fi avut reclamaţie că ar fi violat legea în propriul folos.

Angela Stoica? Nu. Petru Hodor? Nici vorbă. Simion Spiridon? Să fim serioşi. L-ai uitat pe Gheorghe Ile, veţi zice. Nu, dar acum vorbeam despre consilieri, nu? Dar să nu uitaţi că şi Gheorghe Ile, cât e el de primar, a intrat în legalitate cu construcţia de pe 1 Mai, după ce a fost tocat în ziare.

 

Dacă-i aşa, înseamnă că

cei amintiţi au pierdut timpul şi, dacă e să ne luăm după teoria colegului dumnealor, ar trebui ca şi domniile lor să ia viteză, ca să nu piardă dreptul acesta. Iar cei aflaţi la al doilea mandat - îi enumăr cum îmi vin în minte: doamna Eugenia Bărbiţă, domnii Caprian Mureşan, Ion Dumitru, doamna dr. Maria Bergian, domnii Ioan Dorel Șchiopu şi Constantin Cocoşi Vîrtopeanu - să se gândească şi să pună ochii de pe acum pe un teren de casă sau de garaj. Despre “puiuţii” care de-abia din 2008 s-au văzut, pentru prima dată, aleşi în consiliul local - doamnele Malvine Socaci, Alina Anamaria Cîrstoiu, Corina Tudoran, domnii Sorin Rosmenteniuc, Tudorel Cărăşel, Dragu Constantin, Marian Coltescu şi Cristian Merişanu - ce să spun? Ei sunt, cum s-ar zice, şoimi ai patriei. Să vedem dacă le mai rămâne câte ceva până ajung şi ei la al treilea mandat...


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter