|
De câteva zile, pe strada Pãcii din Petroşani umblã (şi, uneori, chiar presteazã) mai mulţi muncitori cu salopete de la Gospodãrie Prest Com SA Petroşani. Spre exemplu, au spart trotuarul (care oricum nu se mai vedea d[..]
|
|
Şefa „S-a nãpustit asupra mea, m-a apucat de mâini, m-a îmbrâncit violent izbindu-mã de rafturi, de birou, sub privirea colegelor.”
Ordinul strict dat de conducerea SC Apa Serv Valea Jiului, ca s&atil[..]
|
|
Doar 400 mp. Aceasta este suprafaţa ce i-a fost suficientã poliţistului Romeo Amurãriţei, comandant al Poliţiei municipiului Lupeni, pentru a ridica o mândreţe de cabanã în apropierea Complexului Turisti[..]
|
|
Deja de ceva vreme, edilul petrilean se tot laudã cu o mare investiţie ce va duce Petrila pe culmile dezvoltãrii. Celor ce mai au timp de aburelile comunistului li se serveşte adesea gogonata cu hotelul care va “mobila” zona de [..]
|
|
PD-L Vulcan se rãzbunã pentru cã Angela Stoica, preşedinta organizaţiei din localitate a democrat-liberalilor, nu a mai fost aleasã de cãtre consiliul local încã un mandat în funcţia de viceprim[..]
|
|
Simplu: PRIN CONCURS. Dorin Curtean, zis “Mânuţã”, omul primarului Ilie Pãducel, a fost avansat de ceva vreme de la gradul de consilier al primarului în exerciţiu la funcţia de administrator public.
O funcţie[..]
|
|
Pensionarul Gheorghiţã Iorga, parvenit politic, îşi va vedea visul cu ochii. Printr-un „succes” desãvârşit gestionat prin inacţiune şi incapacitate de pesediştii Rãscolean-Negoi şi Bobar, Consiliul Local [..]
|
|
De data asta, Barbu sperã la un loc de senator de Valea Jiului. Pe care, aşa cum veţi afla, n-a ajutat-o, la concret, în cei doisprezece ani de când face pe şeful pe bani publici.
Cutiile poştale au fost împ&aci[..]
|
|
Loviturã de teatru la Vulcan, dupã ce administraţia localã considera rezolvatã problema retrocedãrii terenurilor din Pasul Vâlcan l O asociaţie composesoralã revendicã suprafeţe co&sh[..]
|
|
În perioada verii, unitãţile miniere din cadrul Companiei Naţionale a Huilei se confruntã ca în fiecare an cu aşa-zişii bolnavi închipuiţi. Dorind sã aflãm cum stau minerii cu disciplina muncii, am da[..]
|
|
Comit, nu pentru prima oarã, o eroare tacticã. Rãspund prin ziarul pe care îl conduc atacurilor suburbane apãrute într-o publicaţie pedelistã localã. Consistente, atacurile fanilor lui Iacob-Ridzi[..]
|
|
La recenta şedinţã a Consiliului local, legislativul petroşãnean a pus în discuţie, printre altele, un proiect de hotãrâre privind finanţarea dezvoltãrii Parcului Carol Schreter prin amenajarea de spaţii verzi [..]
|
|
Având în vedere faptul cã, în ultima vreme, atât prin intermediul sãptãmânalului Prima Paginã cât şi la televiziunea localã One TV s-au fãcut o serie de afirmaţii calomnio[..]
|
|
În urmã cu doi ani, s-au realizat ecologizarea şi rigolizarea pârâului Mierleasa, din cartierul Bãrbãteni, municipiul Lupeni. Astfel, pentru lucrãrile necesare pe o porţiune de aproximativ 500 de metri, au fo[..]
|
|
În luna iulie 2008, dar şi de atunci încoace, pe ziariştii de la Prima Paginã, sãptãmânal controlat de PD-L (chiar directorul publicaţiei s-a declarat în campania electoralã, în scris, drept &bdq[..]
|
|
Dacã lucrezi la privatã, speli pe-acolo. Dacã lucrezi la privat, nu te lasã şeful sã o freci în… cap. Dacã lucrezi la poliţie, situaţia se schimbã. Sau eşti serios, cum sunt mulţi pol[..]
|
|
Administraţia Liceului de Informaticã din Petroşani, cândva cea mai bunã instituţie de nivel mediu din Valea Jiului, s-a divizat, la modul vizibil, de ceva vreme. Actualului director, prof. Georgeta Sterca, dacã nu n[..]
|
|
O familie din Petroșani a ajuns până la CEDO pentru a-și face dreptate * Fiul lor, Andrei Mihalcea, a fost condamnat pe nedrept la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor * Mama băiatului,[..]
|
|
Între două comenzi de lături în Prima Pagină (săptămânal pe care, e lesne de dedus, îl controlează), pedeliștii din Petroșani au pus de reorganizarea (teoretică) a celor două societăți comerciale subordonate Consiliului [..]
|
|
Printre altele,...
...INCD Insemex Petroșani asigură evaluarea/certificarea produselor utilizate în industrie. Mai exact, înainte de a intra în utilizare, orice produs folosit, spre exemplu, în industria minieră, trece o serie[..]
|
|
Administraţiile publice locale rămân o vacă de muls. Din dorinţa de a acumula cât mai multe venituri, oficiale ori neoficiale, angajaţii bine văzuţi de primarii în exerciţiu au găsit metoda de îmbogăţire rapid&a[..]
|
|