14.08.2008,  20:32:31 | 0 comentarii | 1216 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Latura candidă în creația poetei Linda BASTIDE


de Petru BIRĂU

Linda Bastide este o valoroasă actriță, scriitoare și pictoriță contemporană franceză, vicepreședinte al Societății Poeților Francezi din Paris, cu o operă importantă, edificată pe multiple paliere culturale, apreciată de însemnați oameni de cultură din Franța și din lume.

Are o carieră fulminantă ca actriță de cinema, sub pseudonimul Jacqueline Vandal, cu roluri memorabile cum este cel din filmul ,,O fată în derivă” de Paula Delsol, iar opera sa  literară este așezată, profundă și elaborată, dovedind maturitatea unui spirit educat în cea mai bună tradiție a culturii franceze, dar având curajul saltului avangardist în abisurile încă neexplorate în totalitate și nesistematizate ale unui transmodernism aflat în curs de omologare.

Dacă în proză Linda Bastide vine cu rigoarea unor investigații psihologice majore, în acord cu importanța subiectelor grave (,,Jurnalul imobil al Eleonorei”, roman, Editura L’Harmattan, 2000, ,,Chelseea Hotel, Julien…”, roman, Editura Guy Authier, 1977, etc.), poezia sa evoluează pe două planuri distincte, unul intelectual-filosofic, reprezentative fiind volumele de versuri ,,Insula-munte Clapa”, Editura Confluențe, Petrila, 2006 și ,,Omul gol”, Editura Augusta Anca, 2005, al doilea parcurs poetic al autoarei urmărind o evoluție genuin-sentimentală ca în volumele ,,Pene”, Editura Les 3 Orangers, 2003 și ,,O pană verde ce alerga prin iarbă”, Editura Confluențe, Petrila, 2006, acoperind astfel un vast spațiu în universul de manifestare a spiritualității umane.

Versurile din cartea ,,O pană verde ce alerga prin iarbă” m-au impresionat într-un mod aparte. Este în ele o candoare deosebită, autentică, pură, greu de obținut, datorită maturizării și complexării sufletului prin acumularea informațiilor și educare. Am avut cinstea să o cunosc pe Linda Bastide atât la Paris, cât și în vizita domniei sale la Petrila în 2007, când și-a lansat aici câteva cărți și am înțeles că dincolo de experiența vieții și de complexitatea unui intelect instruit se poate păstra, printr-o anumită aprehensiune, acea bucurie a copilăriei, vizibilă în conduită și în operă. Prin această calitate comunică spiritul  poetei cu păsările, cu arborii, cu oamenii, cu iarba, cu animalele, versurile sale proclamând afecțiunea, armonizarea cu tot ce o înconjoară, mulțumirea cu mediul existențial în care am fost creați ca să creăm. Fără această ingenuitate ludică spiritul uman nu este integru. În volumul ,,O pană verde ce alerga prin iarbă” inocența are străluciri sublime:

,,Omulețule, zice rândunica,/ nu conteni a visa!/ Peste câteva milioane de ani,/ ca mine, aripi vei avea…” (,,Sosirea rândunelelor”).

Deși pot părea că au fost scrise doar pentru copii, aceste versuri sunt străbătute de fiorul uimirii de la începuturile lumii, tăinuiesc fascinația zborului, care l-a impresionat pe om încă din vremurile genezei.

Beneficiind de ilustrațiile realizate de Carine Sanson, care le-a înțeles pe deplin, poemele au inocența tulburătoare a gratitudinii dinaintea gustării din măr:

,,Pe pânza cerului, cineva a desenat/ o improbabilă mătase, un curcubeu înaripat,/ râsul soarelui sau suspinul de vânt,/ sosirea verii, copil visând...” (,,Fluturele”).

Prin aceste versuri Linda Bastide ni se adresează cu o parabolă, aceea a fericirii de dincolo de cunoaștere.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema

Volumul bilingv de poezie ,,Semne/ Signes”, publicat în anul 2007 de Elisabeta Bogățan, la Editura ,,Poetes a vos plumes” di[..]

13.08.2008, 16:14   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter