Ioan Velica şi Dragoş ştefan Velica vin în cartea ,,Lupeni ’77 - laboratorul puterii” cu multe documente legate mai ales de repercursiunile suferite ulterior de minerii participanţi la greva din 1977, dar şi cu informaţii inedite despre viaţa ulterioarã a liderului greviştilor, Constantin Dobre. Noi vom cita aici un fragment edificator: ,,În pofida promisiunilor fãcute de Nicolae Ceauşescu, pentru ca greviştii sã-şi reia lucrul, pedeapsa s-a dovedit extrem de severã: arestarea delegaţilor aleşi pentru întrevederea cu şeful statului, ,,curãţirea” muncitorilor care şi-au reclamat  drepturile (din care mai mult de 4000 au fost concediaţi şi aproximativ 3000 ,,deplasaţi” în alte mine din afara Vãii Jiului), acte de violenţã comise faţã de vinovaţi de cãtre agenţii securitãţii ,,angajaţi” ca mineri, declararea regi­unii Lupeni ,,zonã interzisã”.

Se pusese la cale asasi­narea lui Costicã Dobre, purtãtorul de cuvânt oficial al gre­viştilor de la Lupeni, şi a conducãtorului Jurcã printr-un  ba­nal ,,accident de maşinã” (aşa cum erau asasinaţi majoritatea opozanţilor regimului comunist)” (pag. 80).

Din acest fragment se vede o parte din dimensiunea luptei pe care o duceau cei care încercau sã cearã unele drepturi în acele vremuri, cartea ,,Lupeni ’77 - laboratorul puterii” scrisã de Ioan Velica şi Dragoş ştefan Velica constituindu-se, alãturi de alte scrieri pe care le-am semnalat şi le vom mai semnala, în documente despre viaţa oamenilor din Valea Jiului.

Volumul ,,Sub zodia cãrbu­nelui - mineriada” scris de Sever Constantin Rãduicã este mãrturia unui miner cu harul scrisului care a muncit în minele din Valea Jiului mai bine de 15 ani, gustând din plin  amarul vieţii din subteran cu toate greutãţile şi pericolele ei. Membru al cenaclurilor literare ,,Panait Istrati” Petroşani şi ,,Clepsidre” Bechet, deţinãtor al unor premii literare, Sever Constantin Rãduicã pune ac­centul în scrierile sale pe dragostea pentru semeni, pentru care scrie cu o anumitã pio­şenie, lucru evident şi în aceastã carte, în care ortacii sãi minerii sunt prezentaţi ca eroi, dar nu aşa cum erau prezentaţi de propaganda comunistã, ca sacrificându-se pentru ,,independenţa energeticã a ţãrii”, ci ca nişte eroi adevãraţi care îşi riscã viaţa pentru cei dragi, pentru a le asigura traiul de fiecare zi şi edificator este în acest sens urmãtorul fragment: ,,Socotise cât fac cãrãmida, grinzile şi celelalte materiale pentru construcţie şi era aproape de ideal, aproape de visul sãu care-l trimisese din sat sã lucreze la minã. O casã. Cea veche, din paiantã, îmbãtrânitã odatã cu pãrinţii, ca şi ei, o lua la vale. Sta aplecatã într-o rânã gata sã cadã. Cu banii de la C.A.P., n-au mai putut sã-şi facã alta. S-a luat cu Mãria tineri şi din dragoste, plini de vise au plecat la oraş sã facã bani. Mai întâi, le-a trebuit o locuinţã, apoi au venit copiii şi uite aşa, banul a luat alte cãi. 

De ani de zile, Gheorghe amânã plecarea. Adunã banii şi-i pune deoparte; ãştia pentru ţiglã, ãştia pentru ciment, ãştia... S-a bãgat la brigadã -vagonetar. Acum este ajutor de miner. S-a acomodat cu greu, dar nu s-a speriat de muncã. Încet, încet, a pãtruns tainele mineritului, preţuind soarele şi banul. Se vedea, deja, cu spe­ranţa împlinitã fãrã sã ştie ce îi rezervã viitorul, aşa cum nu ştie nimeni” (pag. 30-31).şi aceste douã cãrţi aduc un plus de luminã pentru Valea Jiului.