Am profitat de ocazie ca să aflu de la actori şi de la iniţiatorii proiectului cum a fost primit spectacolul la reprezentaţiile din ţară şi cum i-a schimbat pe ei experienţa din Valea Jiului, unde, vă reamintesc, întreaga echipă s-a documentat timp de câteva luni.

 

Valea Jiului văzută de pe scenă

Nu mai ţin minte dacă v-am spus data trecută, însă David Schwartz şi echipa lui nu sunt la primul spectacol de teatru documentar despre Valea Jiului. Tot ei au pus în scenă un spectacol impresionant, intitulat Capete înfierbântate, despre mineriada din 13-15 iunie 1990, în care Alex Potocean interpretează de excepţie personajele cheie ale întâmplărilor de-atunci.

Ei bine, dacă au aflat direct de la surse ce-a fost cu mineriada, tinerii care şi-au propus să cunoască şi să pună în scenă istoria recentă au documentat cât se poate de serios impactul mineritului în general asupra Văii Jiului şi au scos la iveală poveşti de demult, spuse de cei care le-au trăit, ori drame din ziua de azi ale celor care trăiesc din furturi, de cărbune ori fier vechi.

Proiectul lui David e unul care pune în balanţă nostalgia vremurilor de altădată, rememorate de cei care au trăit în vremea când minerul era prototipul „omului de tip nou” cu sărăcia acută pe care o resimt cei care nu au un loc de muncă şi nici nu mai speră la aşa ceva, iar finalul spectacolului, în care copiii sunt cei ce spun cum ar vrea să arate Valea Jiului, ne lasă (încă) să credem că mai există speranţă. „Teatrul SubPământ. Valea Jiului după 1989 este un proiect de observaţie şi analiză a existenţei cotidiene a unor comunităţi afectate decisiv de schimbările politice şi sociale care au avut loc începând cu anii ’90. Proiectul îşi propune să documenteze situaţia economică, viaţa şi munca minerilor în post-socialism. Teatrul SubPământ este un proiect de reconstrucţie performativă a poveştilor-document care fundamentează istoria comunităţilor din Valea Jiului, aflate la limita dintre supravieţuire, migraţie, dispariţie şi posibilă reconstrucţie. Sub Pământ este un spectacol-arhivă de poveşti-mărturii ale unor comunităţi pe cale de dispariţie. Spectacolul îşi propune revalorizarea poveştilor, a problemelor şi culturii unor categorii sociale deseori ignorate în teatrul românesc de după 1989: comunităţile muncitoreşti”, scriau iniţiatorii acestui proiect pe blogul spectacolului.

 

„Vrei să te faci preot? Dar miner?”

După ce au bătut Valea în lung şi-n lat câteva luni, ca să-i afle poveştile, tinerii care iau parte la acest proiect pot fi consideraţi concetăţenii noştri, mai ales că au reuşit să spună povestea Văii Jiului ca şi când ar fi trăi aici - ceea ce e cazul actorului Alexandru Potocean, care a copilărit la Petrila şi care chiar voia să se facă miner când era mic.

Nu e cazul colegului său Andrei Şerban, care zice că nu s-ar face miner, dar ar lucra câteva zile într-o mină. „Eu am coborât în mină, unde am stat cam o oră şi când am ieşit ne consideram norocoşi că am trecut peste asta, deşi sunt oameni care lucrează de 25 de ani în subteran. Fără îndoială, mi-ar plăcea să lucrez câteva zile, ca să văd care-i senzaţia unui miner după un schimb de şase ore. Din toate oraşele în care am fost în Valea Jiului, la Aninoasa mi-ar plăcea să mă întorc şi sper să o fac  cât mai curând, poate şi pentru o piesă de teatru pe care să o fac cu copiii de aici. Aş reveni şi în vacanţă, pentru că e un loc unde m-am simţit foarte bine şi de care sunt foarte ataşat, la modul cel mai sincer”, spunea Andrei.

Şi pentru Alice Monica Marinescu mineritul e o meserie dincolo de cele obişnuite, dar ea crede că Valea Jiului se poate salva prin cultură. „În momentul acesta, singurul lucru care-mi dă puţină speranţă e activitatea culturală care se întâmplă şi faptul că copiii  de-aici sunt plini de energie şi de dorinţa de a face aceste lucruri, precum şi existenţa casei I.D. Sîrbu. Toate astea aduc o rază de optimism, dar nu îmi dau seama cum vor evolua lucrurile. Cred că oamenii de aici vor găsi propriile metode pentru a supravieţui - din păcate, doar de a supravieţui.”, a spus Monica.

Cum ziceam, Alexandru Potocean a copilărit la Petrila şi se visa miner, pe atunci asta fiind o meserie cool. Din fericire, a ajuns actor (unul foarte bun) şi, ajutat de experienţa personală (bunicul său a fost miner, iar el, copil fiind, a trăit ultimii ani de glorie ai mineritului), a pus în scenă câteva personaje ale căror tipare le veţi recunoaşte cu siguranţă.

Ce făcea actorul de acum în Petrila de-acum două decenii, cum vede David Schwartz viitorul Văii Jiului şi ce spune Mihaela Michailov despre  rostul acestui spectacol aflaţi în reportajul difuzat de la ora 18 pe Kapital TV, reportaj care n-ar fi existat fără substanţiala contribuţie a lui Cornel, ştiţi voi care.