04.11.2013,  20:09:14 | 0 comentarii | 1386 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Radio România, în prima linie


de Ilie PINTEA
De la războiul din Kosovo şi până la cel din Afganistan, Radio România – care a împlinit la 1 noiembrie 85 de ani de la prima emisie – a fost în mod constant un partener al Armatei Române, iar corespondenţii de război ai postului public au fost o veritabilă punte de legătură între militarii din teatrele de operaţii şi cei de acasă. Oameni ca Radu Dobriţoiu, Mario Balint, Cătălin Gomboş sau regretatul Septimiu Roman au transmis din linia întâi ştiri şi reportaje despre soldaţii noştri, şi chiar au iniţiat campanii umanitare pentru copii din Irak, susţinute de Radiodifuziunea Română şi de Ministerul Apărării Naţionale.
În această vară, Radio România a iniţiat un proiect multimedia în teatrul de operaţii din Afganistan, Mario Balint şi Ilie Pintea fiind realizatorii unei serii de reportaje şi a unui documentar care surprind nu doar activitatea militarilor români în ţara afganilor, ci şi implicaţiile celor 12 ani de prezenţă românească în acest conflict, alături de partenerii NATO. Pentru prima dată, corespondenţii de război ai Radio România s-au întors nu doar cu secvenţe sonore, ci şi cu fotografii şi filmări, care s-au constituit în produse jurnalistice distincte, marcând o dată în plus intrarea postului public în era multimedia. Ilustrând conceptul vezi ce asculţi, lansat cu câţiva ani în urmă prin seria Reporter Special, cei doi jurnalişti le dau posibilitatea ascultătorilor să-i vadă pe cei ale căror poveşti le-au aflat la radio, accesând site-ul instituţiei, unde există o categorie specială pentru acest proiect.
 
Despre autori
Expoziţia găzduită astăzi, 5 noiembrie, de Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani cuprinde fotografii document care spun povestea prezenţei româneşti în Afganistan: Mario Balint, care a însoţit trupele româneşti încă de la început, vine cu imagini ale primelor camp-uri româneşti, dar şi cu portrete extrem de reuşite ale afganilor, iar Ilie Pintea aduce fotografii ale militarilor români aflaţi acum în teatrul de operaţii, dar şi imagini ale acestei ţări, aşa cum se vedea ea din carlinga unui elicopter ori de pe o maşină blindată de luptă.
Cu o experienţă impresionantă în teatrele de operaţii, Mario Balint este nu doar un  jurnalist de război, ci şi un fin analist al Orientului Mijlociu. A relatat de la faţa locului războiul din Kosovo, pe cel din Irak şi pe cel din Afganistan şi este autorul mai multor cărţi despre experienţele din linia întâi. Împreună cu Ilie Pintea a pus bazele proiectului Reporter Special, care aduce imagini la radio, iar expediţia lor jurnalistică la aproape 5000 de kilometri de ţară ne dă prilejul să vedem Afganistanul dintr-o ată perspectivă.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter