Era şi culmea ca terminarea lucrărilor la pasajul CFR de pe strada Teodora Lucaciu şi restituirea acesteia circulaţiei rutiere să se fi făcut cu tăierea unei panglici, cu discursuri şi cu vreo slujbă religioasă.

 

Dacă s-ar fi petrecut

aşa ceva, atunci chiar că mă întrebam dacă nu cumva boala de care suferă dregătorii ţării l-o fi atins şi pe vizirul municipiului Vulcan. Dar, nu. Sâmbătă, 8 iunie, în jurul orei douăsprezece şi ceva, la repunerea în funcţiune a pasajului CRF cu pricina n-a fost niciun fel de mişcare de acest gen. Lucrarea s-a terminat, pur şi simplu, iar oamenii au plecat de acolo mulţumiţi de ceeea ce au executat.

 

Este posibil ca primarului 

Gheorghe Ile să i se fi făcut de un discurs, acolo, de o pereche de foarfece şi de o panglică tricoloră, dar, cum la ora aceea, era antrenat într-o altă acţiune şi nu putea să se rupă în două locuri, a trebuit să renunţe la pasaj. A făcut-o, probabil, şi fiindcă, prezent acolo, s-ar fi găsit unii care să-i reamintească faptul că mai există unul în aceeaşi stare, cel de pe strada Parâng, cum mergi în Colonia de Jos, iar  pe lângă strada Teodora Lucaciu, recent cârpită, aleile din spatele Unicului arată la fel de jalnic ca atunci când şi-a început primul mandat.

 

Mărturisesc că 

am făcut mare greşeală când am tot dat-o cu CFR-ul. Anume că el a executat lucrările de la pasaj.  E adevărat, acum un an şi ceva  sau chiar doi, Primăria Vulcan a discutat iniţial chestia asta cu Regionala CFR Timişoara. Dar, între timp, secţiunea de circulaţie feroviară Livezeni-Lupeni a fost închiriată societăţii braşovene RC-CF Trans. Cea de care - asta o spun  ca fapt divers - aparţine RegioTrans, trenul galben, cum se mai numeşte. Ei bine, patronul (sau, mă rog, subalternii lui de la Braşov) a fost acela care a răspuns favorabil solicitărilor primăriei vulcănene. Aşa cum a făcut, de altfel, şi în cazul pasajului CFR din Bărbăteni. Acum cred că vă daţi seama că, dacă era după Regionala CFR, pasajul CFR de pe drumul spre mina Vulcan aştepta până se ducea naibii de tot. 

 

Tot ce v-am zis

până acum am aflat din surse foarte autorizate. Care, la fel, mi-au şoptit că lucrarea de la pasajul vulcănean nu a fost deloc una uşoară. Schimbarea dalelor nu se face aşa, hai, hei-rup! le dăm la o parte pe astea vechi şi punem altele noi. Nu. După îndepărtarea celor prăpădite, s-a mai săpat încă vreo şaptezeci de centimetri şi s-a refăcut stratul acela menit să împiedice acumulările de apă. S-au schimbat şinele de cale ferată, dar cele vechi n-au fost duse la fier vechi, cum îmi închipuiam eu, ci au fost puse la păstrare, pentru a fi eventual utilizate la operaţiuni necesare la sectoarele de linii ferate secundare. 

 

Stratul de asfalt 

aşternut la urmă de tot nu a fost împrumutat de la muncitorii care cârpesc drumul.  Este unul special, din moment ce a fost adus de la Călan şi păzit cu străşnicie, ca să nu fie luat în roţile maşinilor, până s-a întărit ca lumea. Aşa după cum poate vedea oricine, treburile se prezintă os, iar trenurile trec fluierând. Ca să nu mai zic de zecile de autoturisme şi autovehicule grele care fac, dus-întors, de câteva ori pe zi pasajul cu pricina.