Toamnã plumburie. Cerul ca o lavã curgând spre niciunde. Soarele lãcrimând deasupra minei. Mina, ca un capãt de drum. Viaţa la ultimul ei hotar. Hotarul care ne desparte pânã la urmã. Între morţi şi vii. Noiembrie trist. Când visele mor, realitatea îşi unge rãnile. Cei pe care mina i-a învins pleacã pe ultimul drum. Un drum înţesat de îngeri cu aripile frânte în ultimul lor zbor spre cer. Domnul fie cu ei!
Dimitrie Pavel Cordea s-a nãscut într-un 28 decembrie 1938, aici, la Petrila. Aici a fost miner, aici l-a cunoscut, copil fiind, pe scriitorul I.D. Sîrbu. L-a întâlnit mulţi ani mai târziu, ca deţinut politic, în Balta Brãilei, în una din numeroasele “colonii de muncã”. Pe cei care l-au întemniţat nu i-a urât. Nu i-a blestemat. Nu i-a judecat. A lãsat sã-i judece viaţa. Şi a sperat. A sperat tot timpul cã ei, ortacii lui de ieri, de azi şi dintotdeauna, îşi vor gãsi un loc al lor, nu acolo sus în cer, nu acolo jos în adânc, ci aici pe pãmântul acesta care nu i-a tratat niciodatã cu respectul cuvenit muncii lor dintotdeauna. Acolo, în Balta Brãilei, el a auzit, într-o clipã de rãgaz, o poezie, impropriu spus imn dar putând fi oricând o odã adusã acestor prometei ai adâncului. Poezia provenea de la minerii din Anglia, tradusã de un iubitor de poezie şi era deseori declamatã de acei care iubeau viaţa mai mult decât orice. Domnul Dimitrie Pavel Cordea dãruieşte aceastã poezie celor care, ca şi el cândva, strãbãteau mãruntaiele pãmântului în cãutarea luminii. Acum când câţiva din ei au plãtit tribut cu viaţa lor.

În Vale, aici, la noi,
Nu e soare pe cer
Atunci când se va naşte
Cel ce va fi miner

În beznã-aici mã nasc
În beznã-aici trãiesc
Sub cerul înstelat
Demult n-am mai umblat
Dar acţiunile Companiei cresc!

Mai hai încã o noapte
Mai hai încã un şut
Din nou pe fruntea morţii
Mai pun înc-un sãrut

Când mina iar mã cheamã
Deloc nu şovãiesc,
M-arunc cu ea în luptã
Şi-ncerc s-o biruiesc
Însã-acţiunele Companiei cresc!

Şi când unul dintre noi
Rãmâne în adânc,
Scãpând de griji şi de nevoi,
În inimã îl plâng.

Îl plânge a lui mamã,
Copiii ce-orfani cresc,
Viaţa ca o ranã
Uitãrii-l pune-n ramã
Dar acţiunile Companiei cresc!

Domnul Dimitrie Pavel Cordea nu şi-a notat niciunde aceastã poezie. Dar a ţinut-o minte. Cincizeci de ani. O viaţã de om. Pentru a o aduce astãzi la luminã. Într-o zi tristã. Ca sã le reaminteascã mine­rilor cã ei au fost, sunt şi vor fi întotdeauna. Şi cã, pânã la urmã, munca lor va fi recunoscutã.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.