cu Emil Creţescu

Alungirea umbrei mele
Un îndemn înspre niciunde
Azi privirii i-am pus vele
Să plutească peste unde

    Nici un dor nu rătăceşte
    Pe aleile din minte
    Doar uitarea se zburleşte
    Cu risipa-i de cuvinte

Trecătorii trec de-a valma
Prin arterele-mi difuze
Îmi înghit cu greu sudalma
Care-ar vrea să mă acuze

    Aşteptarea bate stepul
    Prea târzie-i împlinirea
    Un oftat cuprinde pieptul
    Calc cu grijă nemurirea

Când deodată ploaia toată
Cade ca o draperie
Ce n-aş da ca să se poată
Să mi-o fac vestală mie.

Emil Creţescu. Într-o astfel de ipostază. Toţi îl ştiau prozator. Prefera să zămislească proză scurtă. Uneori exagerat de scurtă. Şi cu tentă poliţistă. Şi avea un amalgam de „găselniţe” proza lui. Şi avea ceva aparte, aproape imposibil de desluşit în redarea acţiunii. Şi mai avea tot zbuciumul lumii în câteva gesturi descrise cu o zgârcenie demnă de o cauză mai amplă. Dar de data asta aş vrea să vi-l prezint pe Emil Creţescu ca poet, ipostază în care nu
l-a cunoscut nimeni, pentru că, se pare, poezia era iubirea lui ascunsă, ţinută departe de ochii şi urechile criticilor, pentru ca aceştia să nu-i poată altera ingenuitatea, atât de prost mascată, dar dureros de pregnantă.

Dă-mi o mână să-ţi ghicesc
Trecerea prin lumea asta
Dă-mi un zâmbet să-l privesc
De tot ce-a creat năpasta

    Dă-mi un gând ca să ţi-l vând
    Dă-mi cărarea înspre vis
    Doru-n noapte alergând
    Ca într-un coşmar nescris

Dă-mi şi capătul de rai
Drumurile fără flori
Dă-mi şi locu-n care stai
Dacă vrei să mă omori.

Emil Creţescu a făcut, la un moment dat, furori, cu proza lui poliţistă, bine scrisă şi foarte bine receptată de cititori. A publicat îndeosebi la Turnu Severin, în două reviste ţinute în viaţă de regreta­tul scriitor Dumitru Dem. Ionaşcu. Avea abilitatea unui detectiv foarte dibaci dar şi foarte uman. Vroia înainte de a epata prin te miri ce să descopere valenţele cele mai ascunse ale caracterului personajului propus de el, deşi spaţiul scrierii destul de restrâns nu îi facilita decât gestul de a creiona personajele, descrierea lor făcându-se de către ele însele. În ceea ce priveşte poezia, aici nu era pe un teren familiar şi nu reuşea să fie întotdeauna el. Dar încerca totuşi.

Câmpul cu flori de lângă cer
Ploaia bătând în petale
Un ecou dând colţul stingher
Prin voia domniei sale

    Rochiţa ta agăţată
    De coarnele lunii pline
    Aripi ce-au încetat să bată
    Şi serile mereu străine

Un car cu îngeri trecător
Geana de vis descoperit
Şi soarele topit de dor
În turnul lui de noi ferit.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.