Interviu cu actorul şi dramaturgul George Negraru Locaţia: Casa de Cultură a Sindicatelor Petroşani
Data: Când era directorul ei

- Nea George, hai să te intervievez!
- Auzi băi ţâcă, tu tunzi? Nu tunzi? Că mai bine
mi-ar prinde.
- Nu tund, dom’le, că nu sunt frizer!
- Nici măcar frizer nu eşti.
- Unde ai văzut mata frizeri să ia interviuri?
- Ce vorbeşti, Franţ…? Ai uitat că în secolul de trecu ăştia erau şi dentişti? Şi dentiştii îs mai ceva ca ziariştii. Nu?
- O fi, nea George, hai să începem…
- Cu începutul, nu? Îl ai la tine?
- Îl am în cap…
- O, asta înseamnă că nu-i chiar gol. Capul. La el mă refeream.
- Pierdem timpul degeaba.
- Auzi, nu poţi să pierzi ce n-ai. Şi de ce ai adăugat cuvântul acela „degeaba”? Vrei să te plătesc?
- Nu, dom’le. Nu vreau.
- De ce? Stai bine cu banii?
- N-am stat niciodată…
- Totuşi nu dispera. Ai văzut şi-n filme…
- Filmu-i film şi viaţa-i viaţă!
- Ei, uite. Acesta vreau să fie titlul!
- La ce?
- Cum la ce, mă? La interviu. Sau ai renunţat?
- Nu, nu, rămâne valabil. Începem.
- Stai, nu te grăbi, că nu mi-au adus cafeaua.
- Ce cafea? Ai cerut coniac.
- Taci naibii. Pentru interviu. Cafeaua dă mai bine.
- Uite că a sosit.
- Bun. Deci scrii acolo: maestrul - neapărat maestrul, că altfel nu-ţi recunosc interviul, vezi că aici vorbeşti tu!, după ce termină de sorbit a treia înghiţitură de cafea – fii atent, nu de altceva, te uiţi în ochii mei – sau, mă rog, în ochelarii mei, şi-mi răspunzi la următoarea întrebare…
- Da…
- Ce da? Pune, dragă, întrebarea aia, care-o fi!
- O pun, o pun. Domnu’ Negraru…
- Maestre… Aşa spui: maestre. N-ai reţinut.
- Hai, dom’le, că glumeşti. Dumitale nici nu-ţi place cuvântul ăsta.
- Nu, nu… Acesta nu… Mie-mi place doar ciorba de potroace.
- Ce legătură are asta cu noi?
- N-are. Dar ai şansa să ai un interviu modern. Te fac celebru.
- Aş vrea eu. Ce te consideri a fi: actor, dramaturg, regizor, scriitor…?
- Director…
- Bine, bine, să lăsam asta…
- Cum să lăsam? De aici i-au banii.
- Lasă-i naibii de bani!
- Lasă-i pe ai tăi, nu pe-ai mei.
- Nea George, mai facem interviul astăzi?
- Tu eşti de vină. Pui întrebări tâmpite.
- Şi ce întrebări ai fi vrut?
- Eh, ştiu eu? De exemplu, ce-mi place mai mult. Să creez personaje? Să le învăţ să joace? Sau să le joc eu însumi?
- Excelent! Şi răspunsul?
- Păi tot eu dau şi răspunsul? Află că habar n-am.
- Atunci de ce ţi-ai pus întrebarea?
- Am crezut că răspunzi tu. Hai, nu încerci?
- De exemplu, eu te văd bine în toate cele trei ipostaze.
- Da’ cel mai bine unde? Hai, calcă-ţi pe inimă.
- Îmi placi mai mult ca actor. Da’ ce facem? Nu eu dau interviul…
- Da, da’ parcă aşa mere mai simplu. Actor ai spus? Nu m-am gândit până acum. Se pare că ai ochiul format. Deşi îi acoperi cu ochelari. Chiar ai nevoie de ei?
- Asta-i culmea. Am ajuns şi la ochelari. Nu-i vorba de mine.
- A, da. Crezi că am uitat? E vorba de mine. Hai că aproape l-am scos la capăt…
- Ce, interviul? Dar nici nu l-am început…
- Asta-i părerea ta. L-am început, de fapt, de mult, tare demult. Pe când abia ne cunoşteam. Şi am evoluat, în sensul că a trecut timpul peste noi şi încă mai suntem aici. Până când oare? Până când?

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.