Mai zilele trecute a apărut o nouă carte a etnologului Dumitru Gălăţan-Jieţ care ne reliefează adevărate fresce „din lumea momârlanilor”, acesta fiind, de altfel, şi titlul cărţii. Este, se pare, cea de a şasea, fiindcă ne este tot mai greu să le urmărim apariţiile. De data asta ea este scrisă în colaborare cu mai tânărul momârlan – pictor Petru Birău. Aşa cum menţionează chiar autorii în „cuvânt înainte”, “plecând cu tobele pline de povestiri, unul dintre autori, din satul Jieţ, urcând dealul Poiana, iar celălalt din satul Cimpa, prin Valea Arsului, ne-am dat mâna la jumătatea drumului dintre cele două sate din Valea Jiului, ne-am unit condeiele şi am scos ceea ce purtam în suflet – din lumea momârlanilor”. Credem că cuvintele profesorului universitar, doctor în etnologie, Ilie Moise, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu transmise autorului Dumitru Gălăţan-Jieţ, cu ocazia apariţiei cărţii  „Piţărăii din Valea Jiului”, apărută în decembrie 2008, spun totul despre acesta: „Ritmul alert în care se succed cărţile dumneavoastră mă face să mă gândesc la basmul „Tinereţe fără bătrâneţe”, dar şi la ideea că acolo undeva, în ADN-ul nostru, există cu siguranţă o chemare a gliei, pe care am văzut lumina zilei, care ne răscoleşte doar amintirile frumoase şi ni le estompează, cu timpul, pe cele neplăcute”.

De altfel, Dumitru Gălăţan-Jieţ a reuşit în numai 4 ani să scrie peste 100 de pagini (asta doar în cărţi, lăsând la o parte cele apărute în presă) despre momârlani, mai mult decât s-a scris de-a lungul vremii despre aceştia. Asta, bineînţeles, după ce a făcut o documentare de o viaţă (ca să zic aşa) în teren. Aşa că, cei ce încearcă să-l ajungă, printr-o concurenţă, loială sau neloială (să zicem – din invidie) va fi greu, fiindcă după cum vedeţi, nici el nu stă pe loc şi ne va mai oferi, fără îndoială, destule surprize, după cum (revenind la carte) cei doi autori afirmă pe ultima copertă: „Momârlani fiind, noi, autorii, care ne-am născut, am crescut şi trăim în toate cutumele unei zone folclorice de excepţie – Valea Jiului – consi­derăm că avem nu numai dreptul dar şi obligaţia morală, sufletul şi spiritul acestei comunităţi, specificul său curat daco român”. În această carte, medicul Dumitru Gălăţan-Jieţ ne vorbeşte despre „originea termenului de barabă”, despre „implicaţiile toponi­melor purtătoare de bulină roşie, în satul Jieţ”, despre „şarpele în povestirile şi superstiţiile momârlanilor” sau „viermii de zăpadă din munţii Parâng”. Tot el ne prezintă „De la târgul de ţară de la Pui la cel de la satul Jieţ” sau istoria „de la fluier la saxofon în Jieţ” prezen­tân­du-ne, în acelaşi timp „o familie întreagă de stegari ai piţărăilor din Tirici”. Petru Birău, pe de altă parte, ne vorbeşte despre „răscoala – un nume de sat între istorie şi legendă”, „întâlnirea de la Măgura”, „Icoanele. Clopotul şi tătarii”. Apoi ne prezintă „Jocul ielelor” şi „Vânarea ursului pe Măgura”. O piatră de încercare fiind „Prima crimă de la Cimpa” petrecută în anul 1964 în ajunul Paştelui, care are în prim plan pe fratele său, răpus de tânăr. Scrierea amândurora este molcomă, aşa cum se cade în Ardeal, bine documentată, poetică chiar (pe ici pe colo), romantică (când se iveşte prilejul), dură (când împrejurarea o permite), picturală (când imaginile se dau peste margini) şi realistă, pentru că niciunul dintre ei nu se joacă cu cuvintele. Acestea, în schimb, depun chezăşie pentru ei şi se străduiesc ca cele scrise să-şi dea mâna cu eternitatea (îi putem spune şi veşnicie). Şi apropo de cuvinte: poate am fi vrut mai multe specifice dialectului momârlănesc. Le-am căutat şi nu le-am găsit. N-ar trebui ca acestea să se piardă. Cartea este ilustrată din abundenţă cu fotografii revelatoare, unele chiar de epocă precum şi cu lucrări (fie desen, fie pictură) ale pictorului convertit în prozator, Petru Birău (n-am înţeles de ce nu se chemă Petrică, un prenume care mi s-a părut mult mai interesant). Am mai remarcat câteva perle folclorice scoase la iveală de Dumitru Gălăţan-Jieţ: „Cucule, peană galbină / Eu mă culc, tu mă leagănă / Şi mă leagănă frumos / Să nu cad din leagăn jos / Că eu aşa-s învăţat / Să nu dorm nelegănat / Auzi mândro, cucul cântă / Ieşi afară de-l ascultă / De ţi-ar cânta cucul bine / Să tragi nădejde de mine / De ţi-ar cânta cucul rău / Nădejdea-i la Dumnezeu!”. În schimb celălalt autor Petru Birău, ne aduce mostre din straiele atât de căutate acum, ale bătrânilor imortalizaţi în pozele de epocă. De altfel, particularitatea acestei cărţi ne-o dezvăluie înşişi cei doi autori. „Nu putem avea pretenţia că toate consemnările sunt absolut şi întru totul adevărate, noi am încercat să rămânem cât mai aproape de forma în care ne-au fost relatate, însă nimic din ce am cuprins în acest volum nu este pură ficţiune…”. Atât cronica cât şi cartea se pot încheia foarte bine cu vorbe sincere şi pragmatice ale celor doi autori: „După parcurgerea paginilor de faţă, ne exprimăm convingerea că momârlanii vor fi cunoscuţi mai bine, cititorii noştri vor înţelege mai mult din obârşia acestor urmaşi ai vechilor daci pe aceste meleaguri”.