30.03.2009,  14:07:18 | 0 comentarii | 634 vizualizari
Umor stradal


de Mircea ANDRAȘ
Aforisme fără adresă
 
 L-am întrebat unde stă şi mi-a răspuns că stă în faţa mea.
 Ea mi-a promis că ne întâlnim acasă. Dar nu mi-a specificat la cine.
 Mi-a precizat că traversarea străzii se face în mod perpendicular şi nu paralel, fiindcă atunci e în diagonală.
 Maşina lui nu prindea o sută pe oră, ci numai cel mult cinci, că restul fugeau de rupeau pământul.
 Ştia că virajul e la stânga, dar el a fost din totdeauna de dreapta.
 Ştia că orice vehicul te duce unde vrei, numai al lui doar la spital.
 Îi plăceau străzile mărginite de plopi. Chiar dacă aceştia erau fără soţ.
 Era singurul care conducea fără carnet. Şi asta doar atunci când era foarte beat.
 A fost cu un prieten pe “centură”. Cu această ocazie a aflat că aceasta era tot o stradă dar care avea pe margini, în loc de pomi, fete.
 Era o stradă foarte urâtă dar în schimb n-avea radar.
 N- a observat culoarea roşie fiindcă, fiind nervos, vedea totul în negru.
 I s-a dat străzii numele lui: “Decebal”.
 Strada nu avea continuitate. Nici drumul lui de altfel.
 La fiecare stradă nu ştia care-i susul şi care-i josul. Nu cunoştea decât la­teralele pe care unii le numeau “trotua­re”.
 A aflat că drumul spre Rai este pavat cu intenţii bune. Principalul e că aveau, totuşi, străzi pavate.
 La un moment dat strada a luat-o la dreapta. Dar maşinii lui îi plăcea să meargă drept înainte.
 Staţia de autobuz se afla la colţul străzii. De aceea navetiştii bârfeau pe la colţ.
 Tăbliţa scria clar: “Nu aruncaţi gunoaie pe stradă!”. S-a conformat. Le-a aruncat pe trotuar.
 Străzile lor erau aproape identice. A lui avea însă două canale în plus. Desigur, descoperite.
 A luat curba cu viteză mare. Dacă ar fi fost cu maşina precis ar fi derapat.
 Strada nu era nici lungă, nici lată. Era principală.
 Umbla la femei. Dar numai la cele care stăteau pe partea fără soţ.
 Stătea pe strada Bizanţului dar habar n-avea cine era acesta.
 Nu mergea pe mijlocul străzii pentru că n-avea apucături de poliţist.
 Strada nu era a lui, nici a lui fiu-său ci a strămoşilor, strămoşilor lor.
 Iarna nu-i ca vara, nici strada nu-i ca uliţa.
 
Epigrame pe drumuri
 
Drumurile noastre, toate…
Drumurile (a spus poporul)
Te vor duce înainte!
Dacă le faci cu vaporul
… Vei ajunge preşedinte!
 
Şanse
Poţi să fii şi James Bond,
Cu un pic de optimism,
Dacă poţi să fii şi blond
… Poţi ajunge la… turism.
 
Culmi
Culmea pesimismului
„Drumul socialismului”
Dar şi culmea sărăciei
E culmea democraţiei.
 
Vis
Visul acesta mă petrece
Şi îmi doresc în ajunuri
Să văd birocraţia rece
Şi corupţia… pe drumuri.
 
Constatare
Am s-o spun şi-o spun mereu
Cum ar face-o vreo doi popi
Pân’ la mândra drumu-i greu
Şi-amorezii dau în gropi.
 
Pân’ la mândra
Pân’ la mândra drumul urcă
Şi speranţele le-ncurcă.
De la mândra mai în sus
Nu îl ştiu că nu m-am dus.
 
Dialoguri
 
Testare
- Tu cum traversezi, Ioane?
- Oblu înainte!
 
Prindere
- Pe tine te-a prins vreodată radarul?
- Ie, m-o prins, dar din fericire nu eram cu maşina.
 
Depinde
- Mărie, tu eşti o femeie de stradă?
- Depinde despre care stradă e vorba.
 
Datu-n gropi
- Obişnuieşti des să dai în gropi?
- Numai pe strada asta.
 
Alei
- De ce nu te bucuri? Te-am invitat la plimbare.
- Eu vroiam în parc.
- Scuză-mă dar parcul are străzi atât de înguste…
 
Pană
- Mulţumeşte-i maşinii că te-am cunoscut.
- Maşinii?
- Da, a făcut pană chiar la poarta ta!
 
Înapoi
- Dumneavoastră, domnule şofer, îl cunoaşteţi pe prietenul meu?
- Nu.
- Atunci, dacă sunteţi amabil, daţi puţin maşina înapoi, să pot să vi-l prezint.
 
La volan
- Dumneavoastră obişnuiţi să beţi la volan?
- La volan nu. E prea incomod. Şi apoi am atâtea baruri!
 
Galben
- De ce semnul de începător al şoferilor neexperimentaţi e galben?
- Dumneavoastră nu vă plac blondele?
 
Stânga - dreapta
- O iei la stânga sau la dreapta?
- După cum vrea muşchii mei.
 
De când
- De când îşi leagă consăteanul tău căţeaua la maşină?
- De când a renunţat la căruţă…
 
Elicopter
- De ce şi-a luat Ionescu elicopter?
- Păi, cu gropile astea, te poţi aştepta la orice.
 
Cât
- Cât a durat până ai prins experienţă la volan?
- Vreo trei accidente.
 
De ce?
- Mâine mă lasă şi pe mine nevasta să iau maşina.
- De ce?
- Să-i bag benzină.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter