Zâmbind cu funia de gât

 

Afară era soare (înăuntru nu). Trecătorii erau în deplină mişcare (chiar dacă stăteau pe loc). Maşinile treceau dintr-o parte în alta (e clar, ori veneau de undeva ori mergeau într-acolo). Mirosea puternic a flori autoh­tone (ochiul boului). Şi peste toate bătea vântul (nu atât de tare ca poliţia). Fane părăsi fosta sa instituţie cu sufletul plin de durere (o durere/două dureri, trei e totuşi prea mult). Tocmai primise „plicul” (traducere liberă: un şut în fund). În el scria (în plic, nu în fund) că i se mulţumeşte pentru serviciile aduse (de ceai, de cafea… că obţinuse greu postul). De azi înainte va fi lider (pardon, liber). Încorsetat (deşi la bărbaţi nu se poartă) în aceste elucubraţii (cuvântul acesta dă bine în scris). Fane dădu colţul (la propriu, nu la figurat) şi intră în „Bella-Rosa” (contrar la ce vă aşteptaţi, „Bella-Rosa” e un restaurant sau, mă rog, aşa scrie pe firmă. Ce-i drept, s-au mai văzut cazuri în care pe firmă erau scrişi doi de zero şi-năuntru era doar unul). Barmanul nu-l întrebă ce pofteşte, ci: de ce mai pofteşte pe aici? Cunoscut fiind faptul că cu (cacofonie admisă de autor) o zi în urmă fusese dat afară (nu este un pleonasm, se putea şi „dat naibii”) pentru că nu-şi plătise consumaţia (şi nici damele de consumaţie). Refuzat fiind (un refuz nu înseamnă „nu”, ci „ba”), Fane se duse acasă (cuvânt care arată locul unde trag, în cele din urmă, bărbaţii însuraţi). Fane însă nu mai era aşa ceva (decât în buletin). Nevastă-sa plecase la mamaia (care stă două străzi mai încolo). Înăuntru, curăţenia era la ordinea zilei (la ordinea zilei de acu’ trei săptămâni). Încă o săptămână şi era luna (de miere, anti-SIDA, Caragiale… nu, că acesta a fost an). Fane călcă pe un covor gros (de somaţii şi facturi de plată neplătite), întoarse comutatorul (la stânga sau la dreapta), deşi ştia că lumina vine de la răsărit (bancuri! Venea dinspre nord. Acolo era un geam spart). Odată cu lumina venea şi curentul. Înciudat, Fane dădu drumul la televizor (pe geam), deschise robinetul şi fu extaziat de sunetul aproape cosmic care bântuia pe ţevi. Îşi aduse aminte că i-o tăiaseră (apa, nu la ce vă gândiţi dumneavoastră). Fane aduse în mijlocul încăperii un scaun (deşi, când n-avea scaun lua purgative). Îi încercă rezistenţa (spre deosebite de el, acesta era mai rezistent). Găsi, cu greu, o sfoară (în ziua de azi nu mai găseşti un capăt de aţă) şi o petrecu pe după lustră (şi pe după gât). Apoi sări jos (sus n-avea cum). Pe scări, un tip alergă în sus (liftul mergea invers). „Domnu’ Fane, domnu’ Fane! (câteodată mai era şi el domn), aveţi o moştenire, una mare!” (tot ce moştenise el, mare, nu mai însemna nimic în ultimul timp). Bătăi în uşă, bătăi în inimă, bătăi de pleoape, bătăi de aripi (astea nu, încă). Deoarece Fane apăru în prag (când apari în prag, nu mai pot de drag – vers din nepreţuita comoară a folclorului nostru). Avea o sfoară ruptă pe post de cravată (se învârtise tipa). „Aveţi o moştenire”, repetă ca un erou (pardon, ca un ecou) individul de pe scări, alergând în continuare (deşi nu mai era cazul). „Oh, făcui puţin jogging până aici!”, zise tipul (şi Fane se uită în urma lui să vadă ce făcuse) şi-l întrebă dacă el e Fane (Fane nu mai era sigur nici măcar de acest lucru). „Eu sunt Fane!”, strigă un tip în spatele lui (corect: de undeva din spatele lui). Fane constată că mai era un Fane şi tresări (împreună cu uşa, care se închise cu zgomot – şi cu cheile uitate pe dinăuntru). Trei indivizi cu alură de rugbişti şi figuri de conchistadori (ce mişto sună!) se postaseră în faţa lui (puţin mai spre stânga). „Am venit să luăm mobila! – zise unul, scărpinându-se în… să-i zicem nas. „Magazinul e la parter”, preciză Fane, arătând cu degetul (deşi nu era un gest frumos). „Mobila lu’ ne­vastă-ta!”, preciză altul, mestecând chewing-gum cu Marijuana (aşa o cheamă pe vecina cu care intrase în vorbă). Soţul acesteia tocmai ieşea să-şi plimbe câinele (deşi, dacă te uitai atent, nu ştiai cine pe cine plimbă). „Aşa îţi trebuie, golanule! zise acesta, să-ţi ia tot, să rămâi în… (cuvânt căzut la cenzură) goală!”, şi chemă liftul (ei, da, cu degetul! Cu ce altceva?). Câinele, mai politicos, îl lăsă să intre primul (era mai în vârstă). Liftul se prăbuşi cu un zgomot foarte… zgomotos. În urma lui răsună un „aaaaaaa…” prelung (restul alfabetului nu mai conta). Fane schiţă un zâmbet (zâmbetul e a mia parte din fericire).

 

Parodii

„Doamna Mariana”

după Mircea Micu

La bar stau sticle pline

Şi vinul se scurge din ciuturi

Celor ce beau le e bine

Sunt linişti şi muzici divine

Din vorbe se fac iarăşi furturi

 

Barul e plin de surâsuri

Patroana împarte iluzii

Toţi sorb din pahar compromisuri

Se-mbată cu sute de visuri

Şi trec din confuzii-n confuzii

 

Tăriile curg în cascade

Mariana surâde de-acum

Sunt zâmbete simple şi calde

Aşa cum în stele se cade

Iar restu-i trăire şi fum

 

„Cântec demult”

după Geo Dumitrescu

Râsu-i plâns codificat

Ce în gâturi ne stătu

Numai tu îmi zici că nu

Sunt în ceaţă ferecat

Hai desferecă-mă tu

Sânii-ţi ţara nimănui

Mâna lângă ei stătu

Numai tu îmi zici că nu

Vreau în păru-ţi să mă sui

Haide şi mă suie tu

 

Peste gamba ta eu trec

Umbra-mi peste noi stătu

Numai tu îmi zici că nu

Vreau iubirea-ţi s-o petrec

Hai şi petrece-mă tu

 

De tine mă-mbăt uşor

Vremea între noi stătu

Numai tu îmi zici că nu

De iubire vreau să mor

Hai şi mă omoară tu

 

„Femeia şi teiul”

după Grigore Vieru

Sub un tei răsare luna

C-am stropit-o cu trei ploi

Bună seara zic la una

Care nu-i de pe la noi

Bună seara zice juna

Şi intrăm în seară doi

 

Pe sub tei femeia tace

Precum tunul la război

Ce i-aş zice ce i-aş face

Dacă n-am fi numai noi

Mă gândesc s-o las în pace

Nu e-n noapte loc de doi

 

Peste părul ei aprins

Mii de frunze eu am nins