“Partea noastră de cer”

 

Petru Bolog

Petru Bolog e un nume cunoscut pe plaiurile noastre. Atât de cunoscut încât pare, de regulă, familiar. Uneori, când scrisul i-o permite, îşi adaugă numeleui lui şi localitatea de obârşie, Cimpa, deşi această localitate (încă) nu l-a făcut „cetăţean de onoare”. Scrierea acestui creator este atât de diversă încât, pur şi simplu, nu ai unde să-l încadrezi. Pentru că poate să fie, în acelaşi timp: reporter în istorie, folclorist, cercetător, jurnalist, prozator, şi (ca în cazul de faţă) poet. Fie că scrie despre Timur Lenk sau primarul din Petrila, invazia Cehoslovaciei şi introducerea gazului metan, măsuratul oilor şi dezvoltarea mineritului, la el, totul decurge normal, firesc şi deosebit de spectaculos. El este omul care poate face dintr-un mic amănunt, un punct de echilibru. În rândurile care urmează aveţi în faţă (sau în cuvinte) pe Petru Bolog – poetul. „Am vrut să-mi demonstrez mie, în primul rând (spune autorul) că pot să fiu din nou tânăr, abordând stilul modern, pe care eu însumi nu l-am înţeles prima dată, dar cu care m-am familia­rizat pe parcurs”.  Se pare că Petru Bolog şi-a însuşit cu prisosinţă tehnica poeziei (aşa zis) moderne şi cochetează cu ea în cunoştinţă de cauză. E-adevărat, poetul e uneori prea direct, alteori prea sentimental dar întotdeauna face ca poezia să vibreze.  „În numele nostru nu-i nimeni părtaş”, recunoaşte poetul, în clipa în care „Ziua de mâine dă uşa de perete” şi „Ultimul meteorit moare trist” ştiind că „Buzele arse au setea în ele”, conştient că el (şi alţii ca el) sunt „ziditorii de veacuri” din „Secunda neîncepută” şi în timp ce florile ard discret „În candele de rouă”, „Neluminarea gândirii”, amforele cu „Osemintele iertării” şi luminile „Călcând în picioare izvorul”, el trece „Cu umbrele (şi poezia) de mână” spre „Punctul de sprijin al universului” ştiind că restul din ce-a vrut şi (mai ales) din ce n-a vrut, „Va arde pe rug”. Un rug aprins de veşnica uitare.

 

În numele nostru 

Clorofila băută cu chin 

Sângele cu gust de venin 

În numele nostru nu-i nimeni 

Părtaş 

Cerul şi umbra şi vântul vâslaş

Uitarea de tine legată de pat 

Pe patimi astrale depun 

Trupul tău 

Nedesghiocat. 

 

Singurătatea din noi 

Ziua de mâine dă uşa de 

Perete

Clipe lehuze se-ntorc ca să fete

Silabe de dor de tot disperate 

Singurătatea spre noi se  

Abate

Paşi-mi în braţe te poartă şi-acum 

Spaimele mor dizolvate în fum. 

 

Margini de vânt

Dăm în pârg cu muguri de 

Cânt

Zboruri furăm la margini 

De vânt

La obârşii minţim înc-un gând

La masa tăcerii pe tine 

Te vând

 

Partea noastră de cer 

Când stele se nasc când stele 

Pier 

Le dăm lumina şi partea de 

Cer

Înzestrăm necunoscutul din noi 

Şi acum şi pururi şi-apoi 

Fluturii-s schimbaţi în clipe 

Şi plecările-s plecate

Fluturate din 

Aripe 

Un fior înlănţuit 

Prinde-n gând să  

Se-nfiripe. 

 

Secunda neîncepută 

Ziditorul de veacuri 

Secunda neîncepută 

Mustind din teascuri

Fărâma de eternitate 

Văzută sau nevăzută

Voci în mine voci ca la 

Carte 

Zăpada ce-n flăcări se zbate 

Şi dorul târât mai departe

 

La margine de lume

Dimineţi crocante şi fade 

Umbra ta mă sărută din nou 

Cumsecade

Închinătoare fii privirilor 

Mele

Viaţă te-ai dus 

La margini de lume

Cu ele 

 

O stea căzândă visează

Flori de gheaţă într-un

Buchet

În candele de rouă ard

Discret 

Cuiburi de păsări zburând 

(Liniile drepte se vând)

Zeci de copaci delirează 

O stea căzândă 

Visează

Solemne contururi de pleoape 

Te ţin alături atât de aproape. 

 

Rug 

Fă-ţi culcuş sub pleoapa ta 

Aceeaşi stea te va aştepta 

Dar mai ales reţine-ţi un vers 

Punctul de sprijin în univers 

Şi jarul de pofte din ultimul crug 

Când restul din tine va arde pe 

Rug

 

Neluminarea gândirii

O carafă de cer beau

Pentru tine 

O aripă iau pentru 

Mâine 

Zborul ia forma buzelor 

Tale 

Neluminarea gândirii

Şi curgerii sale

 

Cuib la marginea privirii

Înainte de ultimul vers 

Absent, necules şi 

Şters 

Florile mă privesc drept 

În faţă 

Stelele trag  după ele

Aceeaşi nouă dimineaţă 

Fă-ţi cuib la marginea 

Privirii

Poartă deschisă spre

Viaţă. 

 

Osemintele iertării 

Amfore cu osemintele

Iertării 

Paşii pietrificaţi ai depărtării

Trezirea din somn a nopţii

Acolo în curgerea 

Sorţii

Vidul şi ce-a mai rămas

Din noi 

Întunericul transformat

În noroi 

Lumini călcând în picioare

Izvorul 

Stejarii dându-le-n pace

Onorul

 

Ne bucurăm că încă un poet pătrunde în ţara poeziei. Am scris pe poartă: „Bucuroşi de oaspeţi!” Dar sperăm ca el să nu rămână un simplu musafir ci un întemeietor (în felul lui) al unui parcurs fără oprelişti printre aceste versuri care poartă marca lui. Bine ai venit în ţara poeziei, domnule Petru Bolog!

 

La malul zilei 

Dansul îngânând o frunză căzând

Ce de paşi cu umbrele de mână 

Idei călcând oropsite în gând 

Clipa de pe urmă iar se amână

 

Dospite frunţi în palmele grele

Ultimul meteorit moare trist

Buzele arse au setea în ele 

Sângele curge şi ştiu că exist 

 

Fântâna-şi linge ciutura veche 

La malul zilei vrăji sau descântec

Dorul din noi nu are pereche 

Cerul aleargă spre ultimul cântec.