Ceea ce eşti

Acum câţiva ani, la o masă într-o cafenea foarte centrală, Ioan Dan Bălan, mare amator de vinuri (neapărat extra), comandă pe lângă o butelie de Cotnari (mare) şi o apă minerală Dorna (mică). Am evidenţiat din capul locului că sticla de apă minerală avea un design nou, iar pe eticheta acesteia scria răspicat: „Eşti ceea ce bei!”. După lecturarea acestei constatări, profesorul Tereblecea conchide mucalit: „Nu-ş ce să zic, dar Câmpeanu bea numai rom!”.

 

Zoologică

Într-unul din birourile fostului cotidian „Steagul Roşu” ziaristul de excepţie Ion Vulpe stătea de vorbă cu Petru Găină, un corespondent foarte cunoscut, şi cu Gheorghe Lupu, un lider de sindicat. Cum s-ar zice puneau ţara la cale. Deodată, pe uşă îşi face apariţia solemn şi plin de importanţă un inspector din minister. „Iepure”, se prezintă acesta, dând mâna cu ceilalţi, aceştia prezentându-se pe rând: Vulpe, Lupu, Găină… Inspectorului i se ridică brusc tensiunea şi a fost nevoie de arătarea buletinelor, spre edificare. Ca

într-un banc, care circula atunci spre amuzamentul interlocutorilor: cică Ion dă peste Gheorghe cu maşina şi îl dă de-a rostogolul. Gheorghe se ridică de jos, se scutură, îşi pipăie cucuiele şi întreabă brusc: „Bă Ioane, tu ai dat în glumă sau în serios?”. „Serios!”, răspunde prompt Ion, privindu-l fix. „No aşe, zice Gheorghe, că mie glumele proaste nu-mi plac !”.

 

Jos-sus

Era cam la vreo lună după aşa-zisa re­vo­luţie. La sediul din Petrila al Telecomului, electromecanicul Iliescu (un nume care dădea bine atunci) se plictiseşte, acolo, la etajul trei al clădirii, şi coboară la nivelul străzii. Marin Bălan, şeful Oficiului municipal de poştă şi telecomunicaţii, tocmai soseşte într-o vizită de lucru şi îl găseşte pe Iliescu nostru în faţa clădirii, drept pentru care îi pune logica întrebare privind prezenţa lui acolo. „Ce să fac, dom’ şef?, îi răspunde acesta, toată lumea striga Jos Iliescu! şi atunci m-am conformat, am coborât!”.

 

Pedalând muzical

Feri, un tip simpatic şi foarte vorbăreţ (dacă are ceva la bord) se laudă cu nepoata sa care cântă, printre altele, şi la orgă. „Trebuie să recunosc că şi eu am cântat cu ea, la acest instrument”, îşi încheie el di­sertaţia, lucru care îl enervează rău pe un tip din auditoriu. „Când ai cântat bă la orgă?”, îl apostrofează acesta. „Eh, răspunde Feri, de cântat a cântat nepoată-mea. Eu numai dădeam la pedale”.

 

Schimbatul numelui

O poetă destul de în vogă la vremea aceea ajunge la ideea că prenumele ei este destul de perimat şi (lucru care o enerva cumplit) avea  tente cât se poate de rurale. Auzi! S-o cheme Doina. Păi ce, ea era melodie populară? Şi atunci şi l-a schimbat în Denis, care, i se părea ei, suna mai european. După comiterea acestui fapt, ziaristul Ion Vulpe, cel care răspundea de pagina culturală, o saluta când intra în birou: „Bună ziua, domnişoară Penis!”.

 

Şofer de forţă majoră

La ieşirea din Pui, un miliţian foarte zelos (nu dăm nume, că ăştia sunt acum pe cai mari) opreşte o maşină, neavând niciun motiv în prealabil (şi nici altundeva). Probabil i-a displăcut culoarea sau marca maşinii (care părea, evident, străină). Cu paşi mari şi siguri s-a îndreptat spre portiera din partea stângă a maşinii, făcându-i semn celui dinăuntru să coboare geamul. Acesta se execută. „După cum se vede, l-a apostrofat mili­ţianul, dumneavoastră conduceţi cu viteză mare!”. „Nicidecum! - răspunde acesta, eu nu!”. Răspunsul îl enervează pe omul legii. „Carnetul de conducere!” - solicită miliţianul autoritar. Şi urmează un răspuns care îl ori­pilează: „N-am”. „Fantastic” - conchide mi­liţianul, văzând roşu în faţa ochilor. „Actele maşinii!”. Vocea omului legii e destul de ridicată. Urmează invariabilul răspuns

„N-am”. Miliţianul e la capătul răbdării: „Aţi băut!” Miroase până aici!”. „Da”, răspunde acesta înnebunindu-l pe miliţian. „Aveţi curajul să recunoaşteţi?” - întreabă acesta stupefiat. „De ce nu?”, se răspunde. „Acesta e caz penal” - conchide miliţianul, observând o altă anomalie: „Formidabil, dar n-aveţi nici volan. Unde este volanul?”. „Pe partea cealaltă, domnule. Asta e maşină cu volanul pe partea dreaptă - îl lămureşte pasagerul. Discutaţi cu cel din faţa volanului”. Şi astfel enigma se lămureşte.

 

Ziua în care se bat poeziile

O şedinţă de lucru la Cenaclul literar „Panait Istrati”. Prezidează scriitorul Dumitru Dem Ionaşcu. Citeşte poezie Ion Pascal Vlad. Cu marea lipsă de dinţi pe care o posedă autorul, cuvintele par distorsionate şi având în vedere că acesta citea mai mult „piano”, nici nu se prea făceau auzite, cu toată liniştea din sală. Deodată, se aude vocea unui alt poet, Dumitru Nechifor: „Câmpeanule, mi-ai bătut poeziile la maşină?”. Intrigat de această intervenţie total neavenită, Ion Pascal Vlad trânteşte poeziile pe masă şi părăseşte sala. Înfuriat, Dem Ionaşcu îl apostrofează pe Dumitru Nechifor: „Te-ai îmbătat ca un porc! Ieşi afară!”. Ceea ce acesta şi face, suspect de repede. Nu se ştie din ce cauză părăseşte sala şi Constantin Câmpeanu, după care se precipită Ionaşcu, pentru a-l chema înapoi. Rămânând singuri, încercăm să tragem concluziile. De coadă.

 

Dacă poezii n-ai scrie!

O altă şedinţă, de data asta la Cenaclul „Venus” din Petrila. O poetă (aşa cel puţin se prezenta ea) citeşte producţii comise, foarte sigură pe ea. Imediat ce termină ultimele cuvinte, poetul Andrei Caucar, cu zâmbetu-i specific, concluzionează: „Domnişoară, dumneata eşti formidabilă. Dacă n-ai scrie poezii ai fi excepţională!”.

 

Apa şi focul

Un prieten poreclit Epaminonda, în armată fiind şi având toate talentele unui fochist de excepţie, participă la un concurs pe unitate şi, cum se aşteptase de altfel, primeşte premiul unu. Comandantul unităţii îl felicită pentru această chestie, dar nu uită să-i amintească eliminarea din text a cuvântului „apaşi” care provine din Occident şi nu-i de nasul nostru. Prietenul mei îi promite acest lucru dar apoi pierde două zile cu căutarea cuvântului. Acesta însă nu e nicăieri. Abia după două zile află că era vorba despre apa şi focul, primele două cuvinte, spuse (sau cântate) repede, formând cuvântul atât de contestat: apaşii.