Două poveşti şi doi traducători 

 

Doi traducători, plini  de patos şi dăruire, ne aduc spre ştiinţă (nu atât nouă, cât celor mici, două poveşti versificate din literatura rusă şi germană. Este vorba de povestea armenească “Câinele şi motanul” a lui Tumanian şi cea a germanului Helmuth Gunther “Iubire de floare” în amândouă cazurile profesorii Gh. Tereblecea şi Anamaria Heinz ne fac două surprize plăcute).

 

Gheorghe Tereblecea

Cuvântul autorului 

 

Piesa literară pune în discuţie, tradusă, versificată şi adaptată în limba română, are ca personaje două vieţuitoare mult îndrăgite de copii precum şi de elevi de vârstă şcolară, mică şi mijlocie. Ca şi în orice creaţie literară, ficţiunea are întâietate. E greu de crezut că motanul ar fi putut fi vreodată cojocar doar “torcând” lâna şi stând după sobă în aşteptarea clienţilor. Aceştia sunt totuşi de teapa lui (la aşa cojocar, aşa clienţi; câinele vine să-i meşterească o căciulă caucaziană) conflictul nu este puternic ci mai mult lăturalnic. E drept că ajung şi la judecată,  dar din poveste  nu reiese cine are dreptate: câinele care vrea morţiş căciula meşteşugită de motan sau motanul care n-a mers acasă la client făgăduindu-i că i-o coase. Din poveste transpar simpatia, uşoare unde de ironie faţă de condiţia de câine şi de motan, avantajat fiind cel din urmă, motanul, care stă în casă şi nu câinele care zgribuleşte afară, în frig, mereu ţinut afară pe la uşi şi fără... căciulă de blană. Aşadar personajele se urmăresc dar nu se atacă, fiecare văzându-şi  de teritoriul lui şi ies scântei doar când cei doi îşi încalecă teritoriile. Limbajul este simplu, adaptat vârstelor mici, la care pot zâmbi şi cei mari. Sunt convins că micul cititor va lua, pe rând, partea unuia sau altuia, în funcţie de situaţia creată, dându-le dreptate în felul lor. 

Câinele şi motanul 

 

1

 

Un motănel năzdrăvan, 

Mare meşter cojocar, 

Vroia să facă un ban, 

Miorlăind da` nu-n zadar. 

 

(Meserie rară

Însă călduroasă) 

Nu-i deloc precară 

Şi chiar e bănoasă. 

 

Când căţelul vine

Cu-o mutră credulă, 

Îi spuse, în fine, 

Să-i facă-o căciulă. 

 

Asta-i un concept

Al domniei sale

Şi-i dă un pachet 

Cu o blană moale. 

 

2

 

“Sănătate, motănel!

Câinele îi spune, 

Dă lăbuţa ta, niţel, 

Nu am timp de glume!

 

Afară e hulă, 

E vifor şi ger, 

Să-mi faci o căciulă

Atât, doar, îţi cer! 

 

La preţ nu fac gură

Căciula o vreau, 

Fără tevatură, 

Când vin să o iau?“

 

3

 

“Am mult de aşteptat?

Dacă îţi convine

Şi-aş şti c-ai terminat

Eu aş veni şi mâine!

 

Dar vreau să precizez:

Să fie una faină, 

Făcută cu mult crez,

Chiar caucaziană.

 

Frigul ăsta-i un coşmar

Şi mă înzăpezesc. 

Rogu-te să o faci! Dar

Cât mai iute. Mă grăbesc!“

 

4

 

Ţi-oi meşteri căciula, 

Să-i uluiesc pe toţi, 

Voi rupe lumii gura, 

Mai bună n-o să porţi. 

Iară cât despre preţ

Vom face învoială

Nu-mi place să iau sperţ,

Nu stau la îndoială. 

 

Nu vreau să mă tocmesc

Să accept nu-mi vine 

Că toţi mie-mi plătesc

Altfel nu îmi convine. 

 

Dis-de-dimineaţă 

Câinele bătrân

S-a desprins din ceaţă

Cu nasul lui cârn. 

 

Interesu-l poartă

Şi a întrebat:

“Căciula se gată?

Sau chiar s-a gătat?”

 

I-a zis o frumoasă:

“Nu, nu s-a gătat!

E plecat de-acasă,

Stăpânul prin sat!”

 

Tremurând, căţelul 

Se-aşează s-aştepte

După cum i “felul”,

Pe-o cârpă, pe trepte... 

(În final motanul nu termină căciula, câinele tremură în continuare de frig şi de atunci nu mai suportă pisicile)

Anamaria Heinz 

(cuvânt înainte)

 

Povestea de faţă, scrisă în versuri şi gândită la fel, prezintă în prim plan o floare (mai precis un trandafir) care s-a îndrăgostit de o vrăbiuţă, sură, comună, fragilă dar încântătoare. Autoarea susţine că e o temă puţin mai pretenţioasă pentru copii, dar eu nu sunt de aceeaşi părere. Copiii sunt întotdeauna deschişi la “nou”, receptivi la tot ce le trezeşte interesul şi au o imaginaţie debordantă, deci trebuie să fii foarte atentă cu ei, să le trezeşti înţelesul, nu să-i păcăleşti, şi mai ales că îi convingi. Povestea-poezie de faţă e superbă prin tot ceea ce ne face cunoscut cât şi prin sensibilitate, gingăşie şi tot ceea ce s-ar putea numi un Univers special, deprins parcă dintr-o altfel de lume. O lume nu numai pentru cei mici ci chiar şi pentru noi, ăştia mari. Fragmentul ce vi-l oferim se referă la momentul când vine toamna şi trandafirul trebuie să moară, vrăbiuţa plângându-şi iubirea pierdută. 

 

Iubire de floare 

(fragment)

Şi-ncepu vântul să bată, 

Aducând, cu sine, gerul. 

Soarele, aşa deodată, 

Îşi pierd de tot misterul. 

 

Zgribulind printre nuanţe, 

Toate florile astrânse

Îţi pierdură din speranţe

Şi cu rouă erau plânse. 

 

Câte-o cioară trăgea cerul

Ca o husă, peste flori, 

Şi curgea, pe ciuturi,  gerul 

Ca de-atâtea alte ori. 

 

Norii se strângeau în horă

Destrămând tot orizontul

Dimineaţa incoloră

Le lua cu sine pontul. 

 

Nu se-arată vreo lumină, 

Totu-i agăţat de-un fir 

La margine de grădină

Stă sub ploaie-un trandafir. 

 

Singurul rămas în viaţă 

Vertical ca-n totdeauna

Viaţa-i, ca un fir de aţă,

O înăbuşe furtuna. 

 

Frunzele-i de-un verde viu

S-au plecat de mult sub ploaie

Simte-n el că e târziu, 

Că viaţa îl îndoaie. 

 

În noroi îi cad  petale

Vântul nu le mai dansează

Şi surâsul vremii sale

Tot mai mult se-n-depărtează. 

 

Ploaia rece, ploaia udă

Bate ritmul peste el, 

Nu e nimeni să-l audă 

Să-l ajute într-un fel. 

 

Dar, deodat-o vrăbiuţă

Zgribulită, prăpădită

Poposeşte jos, în tină 

Şi în ochii lui se uită. 

 

“Trandafire... trandafire! 

Nu muri, te rog eu mult, 

Şi revino-ţi tu în fire

Chiar de toate te-au durut.

 

Te înalţă, străluceşte!

Prindeţi roşul în priviri!

Cineva chiar te iubeşte!

Nu e vreme de iubiri?“

 

Trandafirul îşi înalţă,

Greu, tulpina din noroi

E cu cugetu-n balanţă

Însă are ochii goi. 

 

“Vrăbiuţo, du-te dară, 

Chiar de eşti nefericită

Mă mai vezi ultima oară

Viaţa trebuie trăită

 

Dacă ai iubire-un gram

Rogu-te, nu da-napoi!

Du-mă, pune-mă-ntr-un ram, 

Nu mă lăsa în noroi!“

 

Şi în răpăitul ploii

A murit, atunci, în zori, 

Şi l-a dus în zbor vrăbiuţa 

Pe un ram fără de flori.