Pâine în ou

Se ia un ou care arde... de nerăbdare să fie luat. De preferat să-l luaţi cu trei degete (sau cu patru, să fie cu soţ). Amănunt important: nu-l decojiţi! Totuşi, puteţi să-i scoateţi conţinutul. Care se poate consuma în prealabil. Dacă

n-aveţi prealabil încercaţi să vă achizi­ţionaţi unul. În rate (dacă vă prisosesc banii). Apoi, luaţi o pâine de mărime medie. De preferinţă, neagră (sau închisă la culoare). Că se poartă această nuanţă. Prăjiţi-o până vă ardeţi. Nu la buzunar. Luaţi oul, care între timp a devenit gol, şi-l umpleţi cu pâinea cea de toate zilele. Veţi avea „pâine cu ou”. Apoi daţi totul al gunoi (scuzaţi!)... daţi totul la cuptor.

 

Brânzoaice

Faceţi prima dată coca (nu şi cola). Nu uitaţi drojdia, zahărul şi sarea (deşi ultimele două sunt interzise la televi­ziune). Frământaţi-o (în timp ce renun­ţaţi la tot ce vă frământă). Lăsaţi-o să crească (până ajunge la maturitate). Luaţi sucitorul (nu la soţ) şi îndreptaţi-o (pe care cea bună, sau pe alte căi, exclus calea ferată). Rulaţi-o (deşi nu faceţi ruladă). Tăiaţi-o (în trei, în patru... în ultimul număr care a ieşit la loto) şi acoperiţi bucăţile rezultate cu brânză (ca să nu se spună că n-aţi făcut nicio brânză). Implementaţi-o ulterior (dar nu prea ulterior) cu stafide (struguri care au pierdut ocazia să ajungă vin), pudraţi-o cu zahăr pudră şi ce s-o mai găsi prin casă. Sperăm că n-aţi uitat praful de copt, precum şi alte prafuri care n-au fost aspirate, până atunci. Apoi totul se dă uitării (iar m-a luat gura pe dinainte). Se dă... la cuptor (cu sau fără microunde). Se serveşte caldă (nu dumneavoastră, brânzoaica!).

 

Salată orientală

Se ia un bol (de la second-hand, ieşiţi mai ieftin). Precizare: bolul poate să fie şi pătrat. Exclus triunghiular. Se ia mixerul şi... se pune bine (nu avem nevoie de el acum). Se curăţă cartofii, după care se spală (sau invers), se taie bucăţi (totuşi nu prea bucăţi). Nu e indicat să adăugaţi la conţinut şi cojile (după principiul celor trei R). Se ia o ceapă (nu degerată) sau două, sau trei... (mai bine puneţi etcetera). O mărunţiţi (nu e neapărat necesar să plângeţi în timpul acesta). Luaţi mai mulţi castraveţi (neapărat drepţi, ca să fie europeni), după ce i-aţi murat câteva săptămâni (de le-a ajuns acreala la oase). Îi feliaţi (micşorându-i pe zi ce trece). Adăugaţi oţet (nu la fel de acru cât mama soacră) şi ulei de la „Bunica” (sau de la oricare altă rudă). Amestecaţi compoziţia şi lăsaţi-o câteva ore pe sobă (fără ca să faceţi focul). Se consumă cu furculiţa!

 

Ciorbă de burtă

Aveţi trei opţiuni pentru prepararea acesteia: după reţetă, din spusele celorlalţi şi... din burtă. Ultima e cea mai interesantă. Luaţi burta (nu a dumnea­voastră! Nici a vecinului de masă), o spălaţi bine (aşa cum vă spălaţi duşmanii în vechile şedinţe de partid), opăriţi-o (cam cum aţi făcut acest lucru rivalului dumneavoastră), clătiţi-o cu oţet (de mere, de pere, de... ce s-o mai găsi prin preajmă). Fierbeţi-o la foc mic (cu flacără mare) până devine moale, moale... (de două ori moale). Adăugaţi efectele speciale!... adică mirodeniile (dacă nu le aveţi, nu le adăugaţi. Lăsaţi să le adauge alţii. Dacă le dă mâna!). Veţi obţine o zeamă galbenă cu iz portocaliu (nicio legătură cu partidul de aceeaşi culoare), scufundaţi în ea nişte smântână nebătută (că n-a făcut nimic) şi veţi obţine o „burtă de ciorbă”. Ameţiţi-o cu un ardei în viteză, adică foarte iute şi nu uitaţi să vă puneţi baveta că n-aveţi idee cât de tare pătează ciorba asta!

 

Friptură de gâscă la tavă

Prima dată luaţi tava. Cu grijă că arde. Puneţi-o la îndemână, în aşa fel încât să nu daţi peste ea. Ungeţi-o totuşi cu ceva unsuros. Exclus uleiul de frână, precum şi uleiul de păr. Puteţi folosi unt, dacă vă ajung banii. Totuşi, nu uitaţi! Toate astea vă pot creşte colesterolul, precum şi alte... probleme! Se ia gâsca (mai precis: se prinde) într-un moment de neatenţie (sau lipsă de vigilenţă). Se scufundă (cu tot cu pene) în apă fiartă, după care se ciupeleşte (de să-i meargă fulgii). Dacă în timpul acesta gâsca începe să ţipe înseamnă că aţi uitat s-o tăiaţi. Remediind toate aceste mici deficienţe veţi avea o gâscă perfectă (ce e drept, nudă). Precizăm că toate măruntaiele le aruncaţi într-o altă tavă din care veţi face tocăniţă (din măruntaie, nu din tavă). Când gâsca prinde culoare corespunzătoare, se scoate de la cuptor (unde sperăm să n-aţi uitat s-o puneţi) şi se garniseşte cu pireu de cartofi (nicio legătură cu pireu de Grecia). Se alternează cu salată de crudităţi (sau verzituri). Consumaţi totul cu grijă. Nu uitaţi că gâştele au salvat Roma! Puţin respect, totuşi!

 

Varză a la Cluj

Se ia o varză medie (dacă nu găsiţi medie puteţi folosi şi creaţă. Exclus varza de Bruxelles, că aia e prea europeană). Se spală bine (atenţie: nu se stoarce şi nu se calcă!). Important e să fie foarte verde! Se toacă mărunt (din nou, atenţie! Nu se dă prin maşina de tocat! Nu se dă nici pe răzătoare!). Apoi se fierbe (în suc propriu). Se ia carnea. Din frigider (bănuim că acolo o ţineţi). Bănuim că aţi măcinat-o cât mai mărunt (între cinci şi opt microni). O daţi cu mirodenii, o daţi cu untură (peste curte, peste şură – folclorul trebuie să fie pretutindeni). Apropo! Aţi luat tava? De la vecinu’, normal. A lui e mai mare (tava, desigur) şi începeţi să puneţi (dacă n-aţi pus cumva până acum) un rând de varză (de la Cluj, bineînţeles) (puteţi folosi, în mod excepţional, dar numai cu dispensă, şi pe cea de la Oradea! Bineînţeles, şi cu avizul UDMR-ului), un rând de carne.  Un rând de varză, un rând de carne. Se îmbibă cu tot felul de uleiuri şi se dă de-a dura (scuzaţi)... se dă la cuptor (care va fi încălzit la temperatura camerei, chiar dacă e instalat afară). Veţi obţine o splendidă varză a la Cluj! (Notă: În caz că n-aţi folosit nimic de la Cluj, puteţi să-i spuneţi „Varză a la Petroşani”).

 

Parizer cu brânză topită

Luaţi trei sute de grame de parizer. De pui. De pui ai, de nu pui n-ai! (scuzaţi) asta e o veche reclamă a CEC-ului, cei care ne-au lăsat fără maşini în ’90. Atenţie! Când cumpăraţi parizerul să nu fie prea multă lume în jur spre a nu fi priviţi într-un mod ciudat. Dacă nu respectaţi asta, vă priveşte. Apoi luaţi brânza cât mai puţin topită (pe căldurile astea). Nu uitaţi să o scoateţi din ambalaj! Scoateţi atât din brânză cât şi din pari­zer ceea ce au mai mult, adică E-urile. E adevărat că odată scoase astea, nu mai rămâne mare lucru din produse. În cazul acesta puteţi completa totul cu o cutie de pateu de ficat. În acest caz lăsaţi E-urile fiindcă altfel (nici aici) nu mai rămâneţi cu nimic. Amestecaţi cele trei ingrediente până nu mai ştiţi care e una şi care e alta (oricum, chiar dacă ştiaţi, nu s-ar fi întâmplat nimic). Se asezonează cu pătrunjel, coriandru (dacă ştiţi ce-i ăla) şi cu sunătoare (pe care oricum o beaţi după aia). Se mănâncă cu pâine. Exclus mămăliga!

 

Corcoduşe împănate

O reţetă pe cât de simplă, pe atât de exotică (deşi habar n-avem de unde vine exotismul acestora). Se aleg, dintre corcoduşe, starurile (pe bază de vot secret), se pun într-un mixer (nu voturile, corcoduşele), se adaugă zahărul şi se învârteşte conţinutul, până ameţiţi. Rezultă, până la urmă, o pastă aproape uniformă care se împănează cu frişcă (sora mai cultă a smântânii). Se pun în pahar. Paharul se pune în frigider, frigiderul se pune sub... cheie. Cheia se pune în sân (sânul gazdei ce „se ezistă” aici). Să-l prind pe unul că umblă acolo! Şi nu uitaţi să scuipaţi sâmburii (în cele patru vânturi...).