Expresii expresive 

 

Fără a mai socoti umorul lor

 

“De la Tanda la Manda“. O expresie care vizează (poate nu la modul concret) un segment al birocraţiei şi anume acela al purtării omului pe drumuri, în scopul realizării cu o viteză cât mai mică a celor propuse de el. Nu ne-am propus, în momentul de faţă, să aflăm originea acestei expresii ci, mai ales, să arătăm impactul (constructiv sau distructiv) pe care îl are ea asupra cetăţeanului, în imediata prezentare a unor exemple, mai mult sau mai puţin umoristice: “N-am putut face nimic la primărie. Când nu-i Tanda, când nu-i Manda...“ mi se plânge unul. Asta-mi aminteşte de o “chestie” (că nu i-am găsit denumirea exactă) apărută acum foarte mulţi ani (personal am auzit-o în clasa întâi) şi care descria încercarea unui cetăţean de a cumpăra tuş, acesta neputându-i parveni deoarece, de regulă, unul din cei doi librari lipsea: “Şi am să vă spun acuş/ De ce n-au luat ei tuş?/ Când fu Tică, nu fu Tache/ Când fu Tache, nu fu Tică/ Când fu Tache şi fu Tică/ Nu fu tuş la o adică!“ (staţi, nu săriţi! “La o adică” era denumirea librăriei vizate). Luând-o din nou pe tema expresiei enunţate, putem preciza că Tanda e de obicei personajul pozitiv, gurile rele precizând că ar putea fi chiar (în cauză) Tândală (care, în acest caz, ar fi prima dată evidenţiat fără Păcală, deşi toată chestiunea e totuşi o păcăleală) iar personajul negativ e, fără îndoială, Manda, care s-ar putea să provină din mediul sportiv: “Nu uita Manda! Dă-o cu Mandă!” strigă de mama focului, un suporter, la biliard. Tot pe această temă apare expresia: “De la Ana la Caiafa“ care înseamnă tot aia dar e de origine biblică şi nu poate fi contestată. O altă expresie, la fel de neînţeleasă, de altfel, (însă deosebit de romantică) este “de florile mărului”. Când eram mai mic, după ce am citit un grupaj de poezii, cineva din asistenţă m-a asi­gurat că ele au fost scrise “de florile mărului”. Mult timp, după aceea, n-am înţeles dacă comentariul a fost favorabil sau nu, dar nu mi-am trădat ideea că aceste flori roz-albe, graţioase şi gingaşe reprezintă adevărate comori estetice. Şi sub impresia celor spuse am “comis“ şi o epigramă (care speram să nu fie “de florile mărului”) dar era: “Tot o spun, printre fiori/ Că el e un copil din flori/ Fără sens, pot să v-o spui/ De florile mărului!“ (Nu trebuie neapărat să râdeţi! Totul e să vă gândiţi doar la asta!).

“Să dai bir cu fugiţii”. Dacă e vorba de biruri, românii (pot s-o spun concret) au oroare de ele (că oricum au destule pe cap şi pe limbă) dar să-l dai unor “fugiţi” asta chiar că e culmea, cunoscut fiind faptul că aceşti “fugiţi” ne inundă viaţa prin lipsa lor de răspundere, sub titulatură de “laşi”, numărul lor crescând de la o fugă la alta. (Bineînţeles, cei din Parlament au imunitate pe această temă, până la urmă ei rămânând cu imunitatea, iar noi cu... ceva ce nu putem exprima fără să ne aducem oprobriul public.) Şi-o epigramă cu aceşti nefericiţi, deosebit de fericiţi: Unui parlamentar: “Despre tine, nu mă mir/ Ai în minte exerciţii/ Ori să nu dai niciun bir/ Ori să dai bir cu fugiţii!“.

“Minciuna are picioare scurte”. Un adevăr superb despre minciună. Dar, continuând ideea, putem adăuga (vizavi de realitatea imediată: “scurte? scurte... dar frumoase!”) Epigrama: “Zic cei ce-adevăruri vând/ Că şi unul fără haine/ E tot cu minciuna-n gând/ Că are “forme” foarte faine!“. 

“În vin e adevărul”: Bineînţeles pe lângă apa de rigoare. Nu mai ştiu cine a spus asta, dar sunt sigur că lucra în “industria viticolă”. Apropo de asta, cică un tip fugea după o tipă. Şi dă-i şi fugi. Şi dă-i şi fugi. Deodată tipa se prăbuşeşte pe nişte trepte dându-se “de-a berbeleacul” (altă expresie ciudată). Tipul îngrijorat, ajunge la ea, o ridică cu grijă şi şopteşte cu gravitate: “Eşti vie?”. Ea dă din cap afirmativ, iar el continuă: „Atunci de ce nu faci struguri?”. Epigramă: “Să îmi scuzaţi acum răspărul/ Expresiile-s fel de fel/ În vin se află adevărul/ ... Dar nu vă îmbătaţi cu el!“.

“E plin podul”. O expresie destul de întâlnită, deşi se referă la lucruri care nu ar trebui colecţionate. Atenţie: e vorba despre podul unei case, nicidecum despre poduri rulante, poduri de trecere sau altceva asemănător. 

“Zarurile au fost aruncate”. (Alea iacta est) Nu vom interveni decât cu completarea de rigoare: “Facem o tablă?“. 

“Hanibal în faţa porţii” (Hanibal ante portas) şi din nou completarea actuală: “... şi ratează!“. “Aşa trece gloria lumii!” (Sic transit gloria mundi). Nu vom interveni decât cu traducerea mot a mot! Aşa a trecut gloria munţii! 

“Pardon de expresie”. Sub această titulatură câteva expresii epigramate (spre râsul dumneavoastră şi a duşmanilor ce vă înconjoară): 

 

Nu se lasă mai prejos

În ultimul spasm, 

Iată că şi Făt-Frumos

... S-a făcut de basm.

 

Despre el n-aş vrea să zic

Că aş vrea să-l apropii. 

Nu a vrut să dea nimic

... Nici chiar ortul popii. 

 

Se remarcă într-un fel

Deşi se îndoaie, 

Tot ce bea, e pentru el

Doar... apă de ploaie! 

 

Ea n-aduce ca niciuna

(Clipele fiind petrecute)

E la fel precum minciuna

... Că are picioare scurte. 

 

Constatările îl ard 

Şi nu ştie-a cui e vina

Nu a dat cu oiştea-n gard

A dat numai cu... maşina.