16.07.2009,  11:27:13 | 0 comentarii | 665 vizualizari
Umor de sezon


de Mircea ANDRAȘ
Aforisme
 Drumul spre înalta societate prezintă denivelări.
 Până la urmă ne-am ales şi noi cu o plăcintă. Pe post de ministru. Încă nu ştim dacă e coaptă suficient. Dar, vorba românului: „La plăcinte, înainte!”.
 Consulul nostru de la Chişinău s-a dat în stambă. Mai bine decât s-o dea în criză. Ce, criza mă-sii de trea­bă! Omul s-a prezentat sub dulcele principiu al transparenţei, în toată goliciunea lui. Precum şi a părţii adverse.
 Viitorul sună bune, deşi nu se vede deloc.
 Mircea Geoană e un visător. Se visează că ar fi la guvernare.
 Vine ploaia de la Cluj. Tot de acolo a venit şi Boc. Din amândouă cazurile am reţinut că tot ce vine de acolo e apă de ploaie.
 Crin Antonescu are nume de floare. Nicio legătură cu trandafirul. Poate cu „nu mă uita”.
 Operaţiunea „Rabla” a ajuns la fier vechi. Unde era să ajungă şi economia noastră?
 Proiectul „Prima casă” se referă de fapt la celelalte.
 Parlamentul se va întruni într-o şedinţă excepţională. Pe plajă.
 Ludovic Orban crede tot mai mult că e frate-său.
 Corneliu Vadim Tudor vede o Românie tot mai mare.
 Elena Udrea urăşte turismul dar iubeşte turiştii.
 În sfârşit Becali a intrat în Europa.
 Pentru Videanu celebra autostradă Bechtel e aproape gata. Mai trebuie puse bordurile.
 Primarul Mazăre a sărit cu paraşuta. Nu vedem nimic interesant. De paraşute e plin podul.
 Laura Andreşan a prezentat bărbaţilor adevărul gol-goluţ.
 Nu. Cultura viţei de vie nu intră la Ministerul Culturii. Da’ nici la agricultură.
 Politica nu e o vacă de muls. Dar e oricum o idee.
 Soţia i-a făcut cunoscut că în ceea ce-l priveşte pe el nu s-a mărit nimic... în afară de preţuri.
 I-a scris corect şi cinstit, de la stânga la dreapta.
 Avea un ochi verde şi unul albastru. Ochii însă habar n-aveau de chestia asta.
 Pentru viitor avea o singură cale. Calea ferată.
 „Vorba dulce mult aduce”. Lui i-a adus un diabet incurabil.
 Nu s-a prea înţeles cu amantele. La preţ.
 Pe fratele său politica l-a lăsat rece. El însă s-a vindecat.
 Adevărul era că lui nu-i plăcea adevărul.
 Nu-i plăceau glumele proaste. Chiar dacă erau spuse de oameni deştepţi.
 Cu nevastă-sa s-a înşelat o singură dată. Când a spus „da” la ofiţerul stării civile.
 Nu-i plăcea mersul pe jos. Pe sus nici atât.
 
Dialoguri
Cereri
- Domnişoară, după-masă vin la maică-ta să-ţi cer mâna.
- Îmi pare rău dar ambele mâini sunt date. Poate preferi altceva... la acelaşi preţ.
Joc
- Mărie, ai vrut vreodată să joci
într-un film?
- De jucat nu, da’ doar ca să dansez, poate...
 
Lecturi particulare
- Care e ultima carte pe care ai
citit-o?
- Penultima.
 
De-ale sportului
- Ai spus că ai fost primul la sport. Ce sport practicai?
- Fuga...
 
Despre plombe, la dentist
- Dom’le, a fost bună plomba care ţi-am pus-o anul trecut?
- Sincer, nu ştiu, că n-am fost atent când am mâncat-o.
 
Şi uitarea-i bună
- Ieri am câştigat la loto...
- Asta-i bună. Cum ai făcut?
- Am uitat să pun varianta...
 
Drumuri
- Toată ziua pe drum.
- Aş, nu pe drum. Pe trotuar.
 
Gratuităţi
- Îţi place soarele?
- Dacă nu trebuie să-l plătesc, da.
 
Condiţii
- Cum stai cu condiţia fizică?
- La fel ca şi cu condiţia chimică.
 
Pahare goale
- Câte pahare ai băut azi?
- Niciunul. De regulă beau doar conţinutul.
 
Întrebări
- Ai băut bere la gheaţă?
- Nu... La crâşmă!
 
Semne
- Cum te înţelegi cu nevasta?
- Prin semne, dragă. Uite ce semn mi-a lăsat!
 
Divorţ
- Am auzit că ai băgat divorţul.
- Da. Şi l-am băgat bine.
 
Caniculă
- Nu înţeleg de ce beau unii oameni atât de mult...
- De sete, dragă, de sete...
 
La înălţime
- Tu ai rău de înălţime?
- Numai când urc undeva.
 
Preţuri
- Ce părere ai de preţuri?
- Prea piperate pentru dieta mea.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter