19.08.2009,  12:23:05 | 0 comentarii | 764 vizualizari
Poveşti cu haz


de Mircea ANDRAȘ
 
Albă ca Zăpada
Atenţie: nu se citeşte vara! Pericol de topire. Se păstrează la frigider! 
 Albei ca Zăpada i se spunea aşa 
pentru că nu era bronzată absolut deloc. Asta nu înseamnă că atunci când e roşie de furie să i se spună roşie ca focul (bat-o focul s-o bată!).
 Albă ca Zăpada fusese aleasă prin vot secret (sau aproape secret) preşedinta piticilor. Ea nu reprezenta niciun partid, dar se descurca datorită formelor fizice (pe care le poseda şi pe care le arăta destul de des). Putem preciza că salariul (pe care şi-l fixa singură) o făcea să treacă prin criză ca gâsca prin apă (în sensul că nu intra la apă).
 Cei şapte pitici erau, de fapt, opt. Hei, ce vă miraţi aşa? Cei trei muşchetari nu au fost totuşi... patru? Pentru că în acea situaţie cartea ar fi trebuit să se numească „Cei trei muşchetari, fără a se mai socoti şi D’Artagnan”. 
 Ulterior, dintre cei şapte pitici, guvernul uriaşilor a găsit de cuviinţă să disponibilizeze doi (din cei bătrâni) şi să-i bage în şomaj tehnic pe alţi trei (pentru că depăşiră înălţimea la care aveau dreptul).
 Albă ca Zăpada reprezenta, pentru pitici, luminiţa de la capătul tunelului (tunelul încă nu ştim sigur ce reprezenta).
 Albă ca Zăpada a constituit şi o sursă de inspiraţie pentru scriitorii noştri. În acest sens, Gib Mihăescu a scris romanul „Donna Alba”- ea i-a convins de importanţa ei şi pe fabricanţii de detergenţi (vezi „Alba super”). Bineînţeles că a dat şi numele unor oraşe, cum ar fi Alba Iulia.
 Piticii ştiau că niciodată nu vor ajunge oameni mari. Dar sperau totuşi că vor creşte (cel puţin în sondaje).
 Mama Albei ca Zăpada credea că era cea mai frumoasă femeie din lume (deşi nu fusese aleasă Miss Univers). Dar oglinda ei nu şi nu. Cică era doar fiică-sa. Fiecare cu gusturile ei. În consecinţă i-a dus acesteia un măr (din export, bineînţeles; nicio legătură cu mărul Evei) otrăvit gata (nu se specifică natura otravei). Albă ca Zăpada puse botul (la măr). Şi rămase inertă, aşa cum îi stă bine unei fete destul de ţeapănă. În urma acestui impact ea fu păstrată la „reanimare”, sub directa  îngrijire a piti­cului şef. Între timp apăru Craiul Crailor (un fel de crai cu priză la electorat), care o salvă cu metode empirice.
 Şi trăiră fericiţi până la adânci bătrâ­neţi (nu se precizează cât de adânci). The End! (sau, pe româneşte, gata!).
 
Scufiţa Roşie
A fost odată o fată atât de frumoasă încât la ea te puteai uita, dar la celelalte ba. I se spunea (în particular) Scufiţa Roşie. Pentru că purta o scufiţă verde (cel care o botezase era daltonist). Şi era o fată atât de cuminte încât lua, întotdeauna, zece la purtare (la celelalte nu). Şi astfel toţi spuneau că îşi luase nasul la purtare. Din cauza asta, probabil, îi crescuse nasul (şi nu din cauză că obişnuia să mintă). Şi (când avea nevoie de bani) mergea în vizită la bunică-sa, ducându-i de-ale gurii, pentru ca aceasta să ajungă mai târziu în rai. Şi când da să plece, maică-sa i-a dat un coşuleţ cu mâncare şi două sfaturi. Primul nu l-a auzit bine că lătra câinele. Dar al doilea l-a pus pe tapet că era incitant: să-l evite pe lup! „Ce chestie!” gândi ea. Aşa ceva era imposibil. Păi tocmai el îi procura ţigările cu tot felul de „marihuane”, care îi făcea viaţa mai roză decât scufiţa.
l Lupu-şi schimbă părul... cu al victimelor aflate în dotare. Bineînţeles, năravul nu. Că n-are întotdeauna alt nărav la îndemână. În general, lupul umblă în haită. Dacă are cu cine. Dacă nu, nu!
l Şi lupul o opri pe Scufiţă cu tradiţionalul: „Ai un foc?”. Scufiţa zise că nu, „dar are bunica”, chestie din care lupul deduse locul de destinaţie al fetei, spre care se duse întins (n-am înţeles niciodată sensul acestei expresii) şi după ce o mâncă pe bunicuţa se aşeză în fotoliul ei. Chestia asta (cea cu mâncatul, nu cea cu fotoliul) o găsesc lugubră şi total neavenită (observaţi ce limbaj calificat folosesc?). Peste o oră ajunse şi Scufiţa (roşie de atâta fugă, deoarece maxi-taxiurile erau în grevă). Lupul nu stătu mult pe gânduri şi o mâncă. Din priviri, la început şi de tot după aia. Ce gurmand era şi lupul ăsta! Şi ce neatent cu alimentaţia sa!
l Culmea coincidenţei (că altfel n-am cum să-i spun) exact în acel moment, cu o precizie matematică (şi cu precizia matematică nu te pui), pe acolo trecu un vânător, de fapt un şomer care îşi procurase o puşcă. Pentru a putea supravieţui în continuare. Dar n-avea permis (pentru puşcă, nu pentru supravieţuire) şi auzind el muzică bună venind dinspre casa bunicuţei intră înăuntru (pleonasm admis, de noi). Aici 
îl omorî pe lup (poftim educaţie pentru copii!) şi le scoase din burta lui pe cele două (creadă cine poate!). Apoi, bunica îşi „trase” o firmă în care toate erau „de la bunica”, unde îl numi pe vânător director, care fu de acord doar cu condiţia ca Scufiţa Roşie să îi fie secretară. Doar, din când în când, lupul venea la ei în vizită, sub formă de stafie.
 
Secvenţe din poveşti!
 Baba Cloanţa şi-a cumpărat ultimul tip de mătură, cu laptop şi propulsie turbo, cu care circula ca turbată.
 „Vulpeo, din cauza ta am rămas fără coadă!” se văită ursul. „Şi eu din cauza ta am rămas fără de... credibilitate”, continuă vulpea.
 Datorită crizei, balaurul îşi băgă trei dintre cele cinci capete... în şomaj tehnic.
 Împăratul Roşu era, mai tot timpul, confundat cu Împăratul Verde. De către daltonişti.
 „A fost odată ca-n poveşti” îşi zise Făt-Frumos, care se făcuse deja de poveste.
 Ileana Cosânzeana ţinea la Făt-Frumos. Ţinea până şi maşina. Că 
n-avea garaj.
 „Ce te legeni, codrule?” fredona ursul, venind de la cârciumă.
 „Asta e!” zise Spânul, scuturându-şi pletele.
 Zâna Zânelor fu schimbată. Avea idei prea lumeşti.
 Baba Cloanţa mai avea un singur dinte. Avea un dinte împotriva lui Făt-Frumos.
 Harap-Alb vedea totul în negru.
 Zâna Florilor împrumutase culorile florilor aflate în dotare. Nu şi parfumurile.
 Albă ca Zăpada dădu afară pe cei şapte pitici şi angajă în locul lor trei uriaşi.
 Sfânta Vineri îşi schimbă ziua de odihnă. Acum nu mai lucra miercurea.
 Zmeul renunţă la putere. Primise un vot de blam de la zânele răpite odini­oară.
 Prâslea cel Voinic tăie merii de aur. Îi cauzau probleme financiare.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter