“6 august 1929. Ziua de sânge de la Lupeni”

 

Câteodată, în această viaţă zbuciumată, ne încearcă inerte păreri de rău, fie că n-am fost prezenţi la anumite evenimente istorice (de sorginte politică sau socială) care s-au petrecut la un moment dat, fie că nu cunoaştem elemente necesare privind evoluţia acestor evenimente, fie că deşi am cunoscut, pe cât a fost posibil, date existenţiale despre aceste stări de fapte, memoria noastră obosită de trecerea anilor le-a împrumutat uitării de fiecare zi. Şi atunci vine cineva, un truditor pe tărâmul cuvintelor şi a faptelor, oarecum, deteriorate de vreme şi ne readuce, punându-le pe tapet spre o înţelegere cât mai deplină, aceste amănunte pe baza cărora istoria devine mai precisă, mai documentată, mai aproape de prezent. Acest  cineva este în cazul de faţă, ca şi în multe alte cazuri, un truditor (aş putea spune, fără să exagerez, pe brânci), un prospector în imensitatea vremurilor, un neobosit căutător prin arhivele păstrate cu sfinţenie de-a lungul timpului, întru edificarea celor care vin din urmă, celor care urmează să vină sau a celor care n-au plecat încă. Acesta este scriitorul Marian Boboc, membru al Uniunii Scriitorilor, un împătimit de cultură şi istorie, pe care proza şi poezia deopotrivă vin să-i întregească menirea. Este extraordinară trecerea sa de la poezie (imortalizată în patru volume cu mare trecere la cititori) la proza pe care o stăpâneşte foarte bine chiar şi când aceasta este adusă la rang de document. Acest personaj atât de complex în toate cele amintite se numeşte Marian  Boboc şi locul lui, cel puţin într-un  anumit segment al  literaturii, este dăltuit cu ingeniozitate şi trudă întru desăvârşirea visului său şi a celor mulţi. Pentru că numai faptul în sine de a răscoli foile şi vremurile prin arhive este demn de toată admiraţia  noastră, prinos pentru imensa trudă în scoaterea la suprafaţă a unor adevăruri dăltuite în cuvinte în vechea şi îndepărtata presă a vremii. “6 august 1929. Ziua de sânge de la Lupeni”. Reţine-ţi, vă rog, e vorba deja de volumul al patrulea şi fiecare volum are, în medie cam 700 de pagini, în care regăseşti toată istoria Văii Jiului, în general, şi a oraşului Lupeni, preponderent. Pagini întregi cu întâmplări, stări de fapte, trăiri, date cât mai complete, constituindu-se într-o “Incursiune în anii 1928-1929“, desprinse din istoria vremii, fără completări sau cosmetizări, fără patimă sau subiectivism, fără intervenţii sau simplificări, toate astea conferindu-i autorului o aură de om al trecutului ameninţat de  uitare sau al prezentului ameninţat de neştiinţă. Dăm filele una câte una, zi după zi, cuvânt după cuvânt! Şi aflăm  lucruri despre care n-am fi avut nicio ştiinţă şi am  fi mai săraci în gândire fără moştenirea acestor cărţi dăruite nouă din prea multă dragoste faţă de premergătorii noştri, cei care au făcut ca fiecare părticică din România să existe. Mai presus de noi. Şi de voinţa noastră. 6 august 1928. Vremuri tulburi (deşi nici acum nu sunt prea clare). “Răducanu ministrul muncii vine în Vale “. Cu acest prilej aflăm că “muncitorimea nu a fost mulţumită de vizita acestuia, aceştia dorind ca doleanţele fiecăruia să le fie ascultate şi satisfăcute, lucru care, de altfel, nu s-a întâmplat decât pe hârtie“. Acesta a fost unul din paşii aparent mărunţi care au avut ca punct final greva. Apar unele “scandaluri la minele din Lupeni”, cum ar fi “scandalul băiatului Dan Nicolae”. Bineînţeles “sindicatul se implică”. Toate acestea sunt pe un fond tensionat, mare parte dintre ele de sorginte socială. Apar şi elemente neprevăzute, din cauza stării precare a normelor de tehnică şi securitate minieră. Astfel, un miner “este îngropat de viu de spărtură“. Trebuie să recunoaştem că  şi atunci, ca şi acum de altfel, una din pro­blemele grave era constituită din îngroşarea rândurilor şomerilor.  

În acest sens, în cadrul şe­dinţei de la Primăria Petroşani „se înfiinţează comitetele de ajutorare a şomerilor”. Sindicatele se implică din ce în ce mai mult. Nu întotdeauna benefic, după cum reiese din „Propaganda lui Munteanu la înmormântarea unor mineri”. Incidentele şi stările tensionale se ţin lanţ („O eroare de comunicare era să-i dăuneze vieţii unui maistru”). Apar stări confuze: „Direcţiunea nu poate reţine cotizaţii sindicale”. Se dă vina pe o anume „criză financiară care domneşte în localitate”. Au loc şi „ameninţări cu moartea”. Se încearcă reorientarea muncii şomerilor („Încep angajările şome­rilor pentru şoseaua Petroşani – Pui”). Încep „licitaţiile pentru mina Ştefan”. Apar fenomene dincolo de puterea imaginaţiei: „Sex contra bonuri la vreme de criză şi de foame”. Se pun întrebări existenţiale: „De unde, de când şi de ce a izbucnit criza cărbunelui”. Apar „rebeliuni individuale”, „pamflete aţâţătoare”, „Lupeniul şi Vulcanul – stări de agitaţiune”. Nemaiputând suporta, „minerii cer aprobarea pentru o adunare urgentă”. Politica se infiltrează şi în sindicate: ”Apar sindicatele naţional ţărăneşti”, intră încet, în scenă, comuniştii. Ei „se întâlnesc la Primăria Petroşani”. Ei constituie „o delegaţie pentru Moscova”. Şi totul, dar absolut totul, începe să configureze greva care stă să vină.

Acţiunile, benefice sau nu, se extind şi asupra celorlalte localităţi din Vale, cu precădere în Petrila şi Lonea, unde combatanţii încep o adevărată bătaie pentru steagurile lor, promotori fiind minerii social-democraţi. Aceste drapele încep să fie confiscate sau, dimpotrivă, restituite. În general sunt extrase din presa vremii toate amănuntele care au avut rol în declanşarea conflictului, fiecare parte a minei şi a muncii în subteran fiind reliefată aproape punct cu punct: „În iadul unei mine de la Lupeni”, „Pogorârea în mine”, „Munca minerilor şi progresul omenirii”, „Oraş fantast subteran”, „Cârtiţe omeneşti”, „Muncă fără răsplată”, unele din titluri fiind chiar romantice: „Mai tare ca lampa lui Aladin”, „În împărăţia lui Vulcan”, „În Infernul lui Dante”. Citiţi această carte şi veţi fi câştigaţi cu o fărâmă de istorie mai mult. În felul acesta veţi avea privilegiul de participant la depănarea istoriei acestei Văi, cu toate cele ale ei, fie bune, fie rele... şi să nu uităm să punem în fiecare colţişor al memoriei viaţa acestor prometei, acolo jos, în întuneric „când vine moartea la cosit!”.