|
.
24.08.2009, 15:29:31 | 0 comentarii | 785 vizualizari
Arta ca o cheie
Articole de acelasi autor
de Mircea ANDRAȘ
Moto:
Fragilitate
„Dacă aş avea o inimă de sticlă,
Aş fi fragil la orice sentiment
Şi nimeni nu-mi va insufla iubirea
Atât de necesară în orişice moment”
Luchian Ovidiu Părăianu (1969)
Fragilitatea. Caracteristica artistului fotograf şi bijutier Luchian Ovidiu Părăianu, omul cu două domicilii: Petroşani şi Tg. Jiu, cu două înclinaţii artistice: fotografia şi bijuteria, omul cu toată pasiunea lumii în cuget şi simţire, cu toată dăruirea care îi domină viaţa, o viaţă pe care a sacrificat-o de nenumărate ori în folosul artei şi al dragostei. „Fotografia este imaginea trecutului, prezentului şi viitorului, pe care vrem s-o imortalizăm pentru a o revedea în momentele în care sufletul ne-o cere. În ea trebuie să se regăsească esenţa sufletului celui care a făcut ca această imagine să rămână peste timp!”, ne spune artistul, într-un moment al adevărului. Dar Ovidiu Părăianu rămâne celebru
într-un domeniu mai puţin cutreierat, cel al bijuteriei transformată-n artă cotidiană şi dedicată unor personalităţi şi evenimente care vor rămâne veşnic însemne ale trecerii noastre pe acest pământ. Lucrate în aur şi pietre preţioase, sub forma unor chei care pot deschide în orice moment viitorul şi toate tainele lui, aceste opere de artă fie că sunt cheiţe, inele, ace de cravată sau clepsidre sunt superbe şi au o valoare incomensurabilă, atât din punct de vedere artistic, cât şi istoric. În general lucrurile au ca laitmotiv câteva din piesele de rezistenţă ale marelui Brâncuşi, în speţă Coloana Infinitului, Masa tăcerii, Poarta sărutului, Pasărea măiastră... pentru că, vizavi de Brâncuşi, Ovidiu Părăianu are un adevărat cult, dedicându-i chiar şi poezii:
Omagiu lui
Astăzi, noi am învăţat
Despre stele şi planete,
Despre spaţii siderale,
Despre căile astrale,
Unde gândul mă îndreaptă
Să ajung la altă poartă,
Să ajung la poarta lui
La Poarta sărutului.
De acolo, sus, priveşte
Infinitul lui cum creşte
El, Brâncuşi. Ne tot priveşte
Fără să ne dea de veste.
Străduindu-se, se pare,
Să ne dea o alinare.
Mulţumindu-i geniului
Pentru Infinitul lui
Pentru Pasărea măiastră
Şi cocoşul cel cu creastă,
La Masa tăcerii lui
Toţi se-adună şi îşi spun
Rugăciunea tatălui,
Brâncuşi.
Th. Jiu, 19 martie 2009
Ca o precizare menţionăm că artistul a făurit şi a dedicat un număr de 735 cheiţe cu totul şi cu totul de aur, cu pietrele preţioase aferente (rubine, diamante...), fără a mai socoti clepsidrele şi inelele. Dintre „andrisanţi” remarcăm câteva nume: regina Angliei – Elisabeta a doua, preşedintele SUA – George Bush, Carla Bruni Sarkozy, prim-ministrul Adrian Năstase, preşe-dintele Republicii Arabe Siria, prim-ministrul Tăriceanu, preşedintele SUA – Barack Obama, Madonna, Gigi Becali, Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Gheorghe Zamfir, Ion Ţiriac şi atât de mult alţii încât nu ne-ar permite întreg spaţiul ziarului să îi enumerăm. Prezentarea acestei liste aproape că îţi ia minţile, privind pleiada de personalităţi cu care a intrat în contact artistul de excepţie Ovidiu Părăianu. Un om de invidiat, nu altceva. De remarcat că la toate aceste evenimente artistul şi-a luat cu el şi aparatul foto, de care e nedespărţit, şi a imortalizat tot ce s-a putut. L-am întrebat dacă nu i-a venit ideea organizării unei expoziţii, oarecum originale, cu aceste fotografii document şi spre marea mea surprindere mi-a destăinuit că în viitorul foarte apropiat are în vedere acest proiect. „Toate fotografiile redau sensibilitatea şi trăirea fotografului precum şi a subiectului. Acestea se regăsesc în cotidian pe lângă natura iminentă, chipul, bucuriile şi tristeţile omului precum şi stările lui de fapte, bune sau rele”, precizează Ovidiu Părăianu în timp ce mă imortalizează şi pe mine în memoria aparatului. Artistul s-a născut în Tg. Jiu, deci tot pe malurile Jiului, la 17 februarie 1952. Părinţii săi, pe care nu i-a uitat niciodată, Ovidiu – născut la Petroşani şi Maria – născută la Bălţi-Basarabia, l-au urmărit totdeauna cu discreţie şi mândrie. Apoi biografia lui devine itinerantă: urmează şcoala generală la Constanţa şi termină Liceul „Constantin Brâncuşi” la Peştişani – Gorj. Completează totul cu Şcoala Tehnică Minieră Petroşani şi Facultatea de Ştiinţe Juridice „Titu Maiorescu”. Cei doi copii, Răzvan şi Ana-maria, îi vor duce mai departe numele şi (sperăm noi) ambiţiile pe care el le-a demonstrat întotdeauna. De remarcat că Ovidiu a cochetat şi cu poezia, una din cele mai reuşite încercări a fost cea dedicată eroului revoluţiei cehe, Jan Palach, cel care şi-a dat foc pentru libertate:
În dimineaţa aceea mohorâtă
Tu Palach hotărăşti
Să arzi precum o torţă vie
Şi văzul lumii să-l îndrepţi
Asupra ţării tale scumpe
Ce liberă vroia să fie-n veci
Dar libertatea aceea sfântă
Nu a durat prea multe luni
Că dintr-o dată a fost răpită
Şi îngropată de vecini
Prin moartea ta se întrevede
Că libertatea va veni
Se va întoarce glorioasă
Şi anii o vor dăinui.
Pentru că aşa este artistul Luchian Ovidiu Părăianu. Cu un suflet nobil, apărător al libertăţii-n orice fel, dăruit cu pasiune şi talent, deschizător de noi drumuri spre fiecare zi de mâine. Mergi înainte, Ovidiu, eşti pe drumul cel bun.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



