Special pentru dumneavoastră, astăzi vă prezentăm cinci poete tinere şi de viitor care au debutat şi găsit posibilitate afirmării creaţiilor lor în paginile publicaţiei noastre. Promitem că vom continua descoperirea de noi talente şi vom încerca, în măsura posibilităţilor, în această pagină, unde poezia trebuie să-şi afle locul ei aparte şi binemeritat. 

 

Dana Graţiela Hileagă

 

Aparţine municipiului Petroşani. De când s-a născut şi până acum a debutat în “Pulsul Văii Jiului” în 2007. Un spi-rit deosebit, o speranţă dusă aproape de certitudine. Are o imaginaţie debordantă şi plină de inedit. Nu caută senzaţionalul fiindcă, în cazul acesta, el vine de la sine. Ştie mânui cuvintele, redându-le importanţa lor specifică. Ia în seamă fiecare amănunt, folosindu-l ca o cărămidă la construcţia fiecărei poezii. Preferă îndeosebi versul alb. 

 

Florile ticăind la urechi 

Caută-mă! Ţi-am spus

(Şi parcă nu era de-ajuns).

Tu mă ascultai doar cu 

Urechea care dă spre 

Mâine. 

Fă-ţi provizii de imagini 

Şi bune... şi rele

Înfăşurate în timp, 

În timp ce florile vin la 

Ceas de taină, să-ţi 

Ticăie la ureche. 

(Urechea care dă spre Mâine)

 

Dincolo de dincolo

Ave!

Mi-a zis umbra ta

Personală, 

Când, fără să vreau, 

Am călcat-o în

Picioare. 

Desculţă de orice

Gând, 

Acoperită doar de 

Un cer pustiu de tine, 

Cu stelele dând peste

Margini, 

Dincolo de marginea

Ta, 

Începe tot ce n-a început

Încă. 

 

Maria Bejenaru 

Este, de astă dată, din oraşul Petrila. A ajuns la Petroşani migrând doar cu serviciul. A debutat în “Ziarul Văii Jiului”, publicaţie care a găzduit-o de trei ori (până acum) în paginile ei. Iubeşte poezia dar n-o ia în serios. Veşnic căutătoare de noi drumuri, o păstrează totuşi de-a dreapta inimii. Şi de-a stânga sufletului. Am putea spune că, cel puţin pentru ea, poezia este, în acelaşi timp, şi începutul dar şi sfârşitul lumii. 

 

Totul ca o glumă 

Florile asasinate de brumă 

Clorofila îngheţată în frunze

Frunzele ce verdele-şi curmă

Fără ca vreun mugur să o acuze. 

 

Când cerul fuge cu stelele-n lume

Iar seara rămâne dezlânată la porţi

Icoane gravând în ceruri un nume 

Să-l duci mai departe cu tine să-l porţi. 

 

Când vântul se stinge în macii aprinşi 

Dansează o frunză pe ultimu-i drum

O  lacrimă plânge în ochii tăi ninşi

Şi totul e-o glumă şi totul e scrum. 

 

Caleaşca de seară 

Trage la jug ultima fugă 

Amintirile trec înspre izvoare 

E încă timp pentru încă o rugă 

Nimeni nu-nvie nimeni nu moare   

 

Doar zborul chemării durerii la cer 

Doar timpul presat între file 

Chemări se înalţă chemările pier 

Mai adaugă-mi soartă câteva zile. 

 

Caleaşca de seară trecută-i de-acum 

Miresmele lumii ascunse-ntr-o floare 

Nu-i nimeni prin lume nu-i nimeni pe drum 

Doar clipa pierdută şi-acum mă mai doare 

 

Între obârşii imperii de fum 

Ziua din urmă la colţ mă pândeşte 

Ştiu că-i târziu şi ştiu că acum 

Tot viitorul în noi se topeşte

 

Camelia Meseşan

Este din municipiul Petroşani. A debutat tot în publicaţia noastră acum un an şi de atunci a putut să-şi facă cunoscute, în aceste pagini, câteva din creaţiile  ei. E o poetă destul de realistă faţă de irezistibila ei stare de romantism. De regulă, sub condeiul ei, cuvintele joacă aşa cum le cântă ea. Şi fiecare vers se naşte din cel dinainte, completând-o în orice moment. 

 

Gânduri nescrise gânduri 

Gânduri călcând în picioare 

Sau în mâini 

Luminile stinse 

În frunzele-aprinse 

Sortite uitării

Privirile ninse 

Pierdută în ceruri 

Pleiada de vise

Şi-n clipe troienite 

Patimi răstignite 

De  dorul ce moare 

În gânduri nescrise 

Bântuitoare. 

 

Întrebări ce n-au fost întrebate 

Răspunsuri cernite 

Întrebări colorate 

Din ambele părţi 

Privirea ta vine 

Cu roua în păr 

Şi în vine

Ochi rostogolindu-se-n 

Pulberi de ură 

Şi eu luând în răspăr

Tot ce se vinde

Tot ce se fură 

În timp ce îngerii trec

Şi mă-njură. 

 

Ana-Maria Doncilă 

Cea mai tânără dintre ele este în Petrila. A debutat în “Realitatea Petrileană”, la care era redactor-şef pe atunci. Tinereţea e caracteristica ei dominantă. Precum şi dorul de a şti mai mult şi de a cunoaşte totul. Există întotdeauna un al doilea “eu”, care o ghidează perfect printre cuvinte, slalomând lin şi cât se poate de firesc înspre izvoare. 

 

Sfinţim cu dureri 

Cocorii au deşirat

Timpul 

Şi l-au luat cu ei 

În momentul strigător

Sfinţim cu dureri 

Drumul şi rostul 

Fiecărei clipe 

Ciobite

De  atâta călcat în  

Ea

Uitarea doar anostă 

Bate din aripi la fereşti. 

 

Toamnă neaşteptată

Visele înşirate pe  sfoară 

Între doi pomi care nu  dau 

Roade

Doar umbră  pitită în iarbă

Iarbă ce trebuie cosită 

Cu clorofila ei 

Cu tot 

Şi vântul ce bate din aripi

Cerul întors cu faţa în jos 

Şi visele înşirate

Pe sfoară. 

 

Ana-Maria Heinz 

Provine din municipiul Lupeni şi a debutat tot în publicaţia noastră, la începutul acestui an, dar cu traduceri. Este o poetă înzestrată, pasionată de rosturile lumii, care-şi joacă pe degete cuvintele, până ce acestea prind să zboare spre poezia căreia îi era destinat. Originală până dincolo de orice, aproape nonconformistă, ea  poate face faţă celor mai ciudate stări de fapte şi poate oricând să le pună în lumină. 

 

Reactivarea semnului întrebării 

Vezi glasul?

Îmi auzi privirea? 

Ce-mi poţi citi în 

Ziua de mâine?

Şi câte şi mai câte...

Că doar ziceam

Că ne-am iubit... 

Aşa-i?

Dacă mai ai 

Un zâmbet beţiv 

Pentru mine 

Şi toate celelalte! 

Sau toţi ceilalţi

Că nu-ţi cunosc

Orientarea! 

Fă în aşa fel 

Încât 

Să dai tot trecutul 

În gât! 

Şi-atât... 

 

Dacă da, dacă nu 

Dacă regreţi pădurea 

Nu îi tăia copacii 

Dacă regreţi copacii

Nu le tăia frunzele 

Dacă regreţi frunzele 

Nu le tăia la câini 

 

Cinci poete şi toate cinci. Toate se află la începutul drumului lor în ţara poeziei. Iată ce-i spune poeziei, Dana Graţiela Hileagă: “Dincolo de margi­nea/Ta/Începe tot ce n-a început/Încă“. În timp ce viaţa (sau chiar poezia însăşi) te îndeamnă “să-ţi faci  provizii de imagini”, bineînţeles “înfăşurate în timp”. Maria Bejenaru ne transportă cu “caleaşca de seară” la “obârşiile înserării”, “când cerul  fuge cu stelele-n lume” neuitând dorul de viitor: “Mai adaugă-mi, soartă, câteva zile!“. Camelia Meseşan ne vorbeşte despre “Gânduri nescrise, bântuitoare“ şi “Întrebări ce n-au fost întrebate”. În timp ce “Gânduri călcând în picioare”, “Pleiada de vise” sunt “Sortite uitării”. Ana Maria Doncilă ne îndeamnă să “Sfinţim cu dureri”, “Drumul şi rostul fiecărei clipe” în timp ce “Uitarea/Bate din aripi la fereşti”. Ana-Maria Heinz întrebă poezia (sau exponentul ei) “Ce-mi poţi citi în ziua de mâine?” în timp ce te îndeamnă, “Fă în aşa fel/Încât/Să dai tot trecutul/În gât“. Asta e!