Cuvinte pentru un suflet mare

 

Despre Ioan Tiberiu Marcu am mai scris şi, fără îndoială, vă mai amintiţi despre un student la aproape cincizeci de ani, la o facultate din Petroşani, născut şi crescut în comuna Sântămărie Orlea, unde domiciliază şi acum şi de unde face naveta în oraşul nostru, aproape în fiecare zi, deoarece înainte de studii şi înainte de toate este un mare împătimit de Petroşani, oraşul pe care-l iubeşte în egală măsură cu localitatea-i natală. Şi, iată, surpriză!, descoperim în acest student voiajor şi optimist totodată un sensibil poet plin de farmec şi, de ce nu, talent. Ei, da! Talent. Şi o mare forţă creatoare. Ioan Tiberiu Marcu are un deosebit simţ al rimei, mai puţin al ritmului, un simţitor meşteşug în a jongla cu cuvintele şi o mare încărcătură de idei novatoare. Balada pe care ne-o prezintă în această pagină are în ea atâta viaţă şi atâta pictură încât poţi păli de invidie. Autorul poate şi are toate mijloacele de a crea o lume, aşa cum o vrea el, şi de a picta natura doar în cuvinte. L-aş asemăna cu un pictor căruia culorile i se fac cadou de undeva de sus, pentru a-şi desăvârşi fiecare idee dătătoare de artă. Şi, pentru că în aceste zile împlineşte o vârstă rotundă, să-i dorim La Mulţi Ani! Şi cât mai multe poezii în viaţă!

Balada ploii-n asfinţit

 

Aburi reci şi duri şi suri

Vin de-a valma din păduri.

Să îi strângi sau să îi furi,

Să-i iubeşti sau să-i înjuri.

Să le faci oricând figuri.

Să-i alungi sau să-i înduri,

Să îi cerţi cu multe guri,

Dimpreună sau singuri.

 

Prinşi în umbre, nemişcaţi,

Stau copacii-aliniaţi,

Nici prea scunzi, nici prea înalţi.

Simpli, vajnici, nefardaţi,

 

De culoare neprădaţi

Şi de verde netrădaţi.

Norii-n cer sunt atârnaţi,

Mai mişcaţi, mai nemişcaţi,

Mai iubiţi, mai înjuraţi,

Da’ de ploaie-ntunecaţi.

 

Ploaie care-ar sta să cadă

Peste pădure, grămadă

Şi-n livadă şi-n ogradă...

Chiar tună, fără tăgadă

Şi-un fulger vrea să se vadă.

La fereastra dinspre stradă

Stă lumina ca o pradă

Bătând pasul de paradă.

 

Doar o fată pasageră, 

Cu graţia-i efemeră,

(Apariţie stingheră)

Coboară pe pasarelă

Cu-o plutire de gazelă.

(Veşnic, dragostei fidelă)

Tremurândă sub umbrelă,

 

Ce, pentru diverse teme,

A deschis-o prea devreme

(Parcă ploaia-ar vrea s-o cheme

Fir-ar să fie de vreme!)

Vântul zboară, vântul geme,

Frunzele se-agită, ferme,

 

Tunetul îşi duce cântul.

Pe fată o bate vântul

Şi-o pătrunde, grav, strănutul,

Şi-i ţine calea trecutul,

(Ştiutul sau neştiutul).

Se dezleagă legământul

Fiindcă nu şi-a spus cuvântul

Şi n-a dăruit sărutul,

Cât îi cerul şi pământul.

(Dac-ar da să deie sfântul!)

 

Legământ nedesluşit.

Soarele chiar s-a pitit

De prea ziuă obosit,

De prea noapte odihnit,

De prea viaţă zăpăcit,

De prea ploaie pustiit.

Frunzele nu le-a-ntâlnit

(Fără el, au ruginit)

Florile le-a păcălit,

Albul lor nedefinit

În culori mi l-a topit,

De stele mi l-a plivit,

În vise mi l-a citit.

Norii iarăşi au minţit,

Iată, ploaia s-a pornit,

Stropii-n ceruri i-a zidit.

Un copac a aţipit

Dar un trăsnet l-a trezit,

Semănând cu-n ciripit.

Ceru-i un covor cârpit

Dar totuşi deosebit.

Nu e scris, da’ e citit,

În cuvinte amintit.

Cum da el spre infinit

Cu un gând desăvârşit,

Care trebuie-mplinit,

Neclintit şi negândit.

Pe când fata a sosit

În pădure-n asfinţit.

 

Şi-a adus cu ea o boare

Ca parfumul de pe floare,

Ce, de multe ori, te doare

(Pentru-a câta oară, oare?)

Frunzele au prins să zboare

Şi din copaci să coboare

Pentru ziua viitoare.

 

Fata, cu mişcări uşoare,

Într-o clipă muritoare,

Cu-o privire gânditoare,

Neştiută, trecătoare...

Studiind  cu dor înaltul,

A văzut venind băiatul

(Era el sau era altul?)

Viaţa pregătindu-şi saltul,

Dorul retopindu-şi şpaltul,

I-a apropiat pe dată

(Biet băiat şi biată fată!)

 

Nemişcaţi sub ploaia dură,

Ochi în ochi şi gură-n gură,

Ploaia-i udă şi îi fură!

Bonus

La cules 

de Gh. Tereblecea

 

Pe dealul brăzdat cu vii,

Deal pudrat cu brumă

Merg şi eu, tu ai să vii?

Mergem împreună?

 

Vom culege struguri copţi

Struguri buni la gust,

Bucurie pentru toţi

Şi vom bea şi must.

 

Vom fi singuri, singurei

La umbra cea deasă,

Cu parfum de strugurei

Vei fi mai frumoasă.