26.05.2009,  13:32:24 | 0 comentarii | 1004 vizualizari
Să râdem cu Mircea Andraș / Umor cu soare


de Mircea ANDRAȘ

Aforisme. Vara nu-i ca… vara

► Omul gospodar îşi face vara baie şi iarna costum pentru ea.
► Vara se numără bobocii. În avanpremieră.
► Vara toate femeile par… calde.
► Nu ştia să danseze. Dar dansa, totuşi.
► Vara avea ceva de speriat: canicula.
► Toată viaţa a stat la soare. Și soarele nu şi nu!
► Cel mai mult îi plăcea la Mamaia. La soacră-sa nu.
► Vara, obişnuia să ceară bani împrumut. Cred că din cauza căldurii.
► Persoanele vârstnice sunt rugate să evite canicula! Sau, măcar, să n-o bage-n seamă.
► „Vară, vară, primăvară!”, fredona unu, nehotărât încă.
► Vara trăieşte la temperaturi înalte.
► „De-aş mai duce-o pân’ la toamnă!”, îşi zicea, în sinea ei, vara.
► Iubita lui era mai rece decât berea.
► În fiecare vară adora ce nu-i plăcea lui iarna: gheaţa.
► Toată viaţa a stat la soare. După aceea s-a mutat la el.
► Vara totul se dilată. Inclusiv preţurile.
► Nicio vară nu-i mai caldă decât cel ce-a fost la scaldă.

Bancuri rimate. În glumă sau pe bune

Ion şi cu Mărie-a lui
Merg în lungul drumului,
Unul ţipă, altul tace,
În rest… linişte şi pace…

Însă profitând de larmă,
Înroşită de mânie,
Mărie îi dă o palmă
De-l propteşte-n par la vie

Ion se trezeşte deodat’
De furie face spume
Și-o întreabă de ce-a dat?
A fost glumă sau pe bune?

Mărie cutează-a spune
„Măi Ioane-a fost pe bune!”
„No aşe, n-am ce să-ţi fac
Glumele proaste nu-mi plac”

Cine-i întrebatul
Ion şi-a cumpărat un cal
Și-a plecat cu el pe deal.
Mărie-ntreabă arar:
„Unde mergi cu aşa măgar?”
Ion zice, luat de val,
„în să-ţi precizez că-i cal!”
Și Mărie zice: „Bine!
Da’ nu te-ntrebam pe tine!”

Reclame la gheaţă
Berea noastră oricând trece
Chiar dacă nu este rece!

Poposiţi la noi în birt
Că fumatul nu-i oprit

Azi noi nu primim bacşiş!
Nici dacă-l daţi pe furiş
Pentru fericiri arvună
Consumaţi doar bere brună!

Avem marfă ieftinită
Care-i bine cântărită!

Noi nu băgăm apă-n vin
Doar îl subţiem puţin
Marfă proaspătă, colea,
Pe la noi pe sub tejghea

Bani să economisiţi
Doar la noi să-i cheltuiţi

Dacă vreţi să fiţi de soi
Cumpăraţi doar de la noi

Haine de-astea şi eu port
Că-s aduse din import

Berea noastră vă răceşte!
Nu de tot, Doamne fereşte!

Panseluţe
► Nevastă-mea nu mă mai înţelege oral. De-aceea recurgem la semne. Uite, sunt numai vânătăi!
► E-adevărat că m-am însurat cu-o blondă. Dar ţin să precizez că e numai vopsită.
► Alaltăieri m-am îndrăgostit de nevasta prietenului meu. Acesta, ştiind că n-am bani pentru ea, mi-a făgăduit că mi-o lasă cadou. De ziua mea!
► Ieri m-am întâlnit cu un vechi prieten. La fosta noastră colegă. În dulap.
► Nevastă-mea şi-a luat maşină. Cu şofer din import.
► Prietena mea mi-a cerut săruturile înapoi. N-am putut să le înapoiez fiindcă, la rândul meu, le dăruisem. La una, la alta…
► Ultima prietenă a mea iubea, cel mai mult, banu’. Deci m-a părăsit pentru unu’ Banu Costel.
► Vecina de la trei ţine la mine. O unealtă, un vas… Tot ce nu încape în magazie la ea.
► „De treci codrii de aramă”, dai de urşii de aceeaşi nuanţă.
► Prietena mea m-a invitat la o cafea. Și după 2534 de ceşti am plecat acasă.

Epigrame…
Unui confrate care a susţinut
că el e mai important ca I.D. Sîrbu

Tot ce-ai spus, nu e pe bune,
Îndoiala mă apasă:
I.D. Sîrbu-i dus din lume
Iarăşi tu eşti dus… de-acasă.

Unui sculptor de sorginte
moldovenească

A sculptat nedefinit
Tot trecând prin ani pereni.
Când cu pluta a venit
I-au rămas ceva buşteni.

După vernisajul unui pictor
care s-a îngrăşat

Au băut atât încât
S-au făcut cu toţii turtă
Câte unii-au făcut gât,
… Numai el a făcut burtă.

Conducători
Tehnica el a ştiut-o
După cum noi am aflat
E conducător auto
… Nu-i conducător de stat!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Despre Festivalul Internaţional de Epigramă „Traian Demetrescu”, desfăşurat la Craiova, în perioa[..]

30.07.2015, 16:34   |    0 comentarii
Pseudopastel de vară
 
Se lasă înserarea în poiană,
S-a aşternut tăcerea ş[..]
18.06.2015, 16:11   |    0 comentarii
Liviu Kaiter (Constanţa)
 
Doamne, mare Ţi-e grădina!
Doamne, la a Ta grădină,
<[..]
12.06.2015, 04:02   |    0 comentarii
Cu siguranţă, în 1972, când s-a hotărât să fie sărbătorită Ziua Mondială a Mediului, bătrâna noas[..]
04.06.2015, 21:22   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter