Texte, texte, texte... care (uneori) spun ce vor ele şi (de fapt) ceea ce nu vrem noi. Un cuvânt deformat, un semn de punctuaţie pus aiurea, sunt în stare de orice aberaţie. Deci:

 

Prin sau cu?

“Ion Ştefănescu, agent de asigurări, în timp ce se plimba prin maşina sa personală, a văzut pe geam cum o altă maşină intrase în magazinul non-stop, de la intersecţie...“.

Deci: Agentul de asigurări se plimba prin maşină, lucru care (spunem noi) e imposibil de efectuat datorită spaţiului aferent. Ei, cu maşina sa personală, era cu totul altceva. Am ales că, cu o maşină ca asta, un altul şi-a permis să intre într-un magazin non-stop. Nu ni s-a explicat însă pe unde a intrat şi de ce n-a coborât (în prealabil) din vehicul. Mai ales că articolul respectiv se intitula “Cu maşina printre rafturi”. 

Atenţie la alăturări 

“Un crainic sportiv de la Cluj, care era, în acelaşi timp, şi scriitor şi directorul teatrului din Cluj (nu dăm nume) obişnuia, aproape la fiecare meci, să specifice: acestui jucător îi plăcea atât de mult şuturile cu capu’ la colţ“. Pentru edificare, citiţi textul cursiv!

Întrebaţi, da‘ cum?

Atenţie şi la întrebări! Şi ele pot fi puse aiurea! În acest sens pot exemplifica cu minibancul: “Domnişoară aş avea o întrebare: Pot să v-o pun?”. După ce aţi terminat de râs (sau, mă rog, de zâmbit) iată şi o întâmplare trăită pe viu: în piaţa Victoriei” (din Petroşani, evident) pe partea dinspre gară, de unde maxi-taxi-urile pleacă spre Uricani, Aninoasa şi Aeroport, nu există peroane de plecare cu specificaţia destinaţiei vehiculului, aceasta fiind evidenţiată doar pe parbrizul maşinii. În acest caz dacă nu vii din faţă habar n-ai unde merge aceasta. Într-o dimineaţă o tanti (de altfel foarte simandicoasă) venind din sens invers, deschide uşa şi întreabă, precipitată: “Nu vă supăraţi, ce maşină e asta?“. Şoferul o priveşte fix şi răspunde: “Iveco, doamnă!”.

Discutând de dragul discuţiei

Şi banalele discuţii sunt lovite de acest impediment. Două doamne, între două vârste. Şi între două dimensiuni, într-o discuţie pe bază de vorbe. La un moment dat, una dintre ele exclamă: “Vai tu, când te-am zărit mi-a revenit toată buna dispoziţie pe care n-o aveam înainte“. Stau şi îmi imaginez cum ar fi să-ţi revină) fie şi brusc, ceva ce n-ai avut până atunci.

Parole... parole...

Atenţie şi la ce scrieţi! Pe uşa unui atelier auto scria, albastru pe alb! “Atelierul este închis fiind bolnav!” Nu ştim cât de grav bolnav era atelierul, dar bănuim doar, după cele scrise  pe afiş. Sau: “Menţionez  că eu pe lună, luam opt milioane lei“ (extras dintr-o declaraţie privind salarizarea lunară a unui cunoscut). Specific că această sumă era mulţumitoare (pe timpul acela), mai ales că se dădea pe lună. Pe pământ, în schimb, era puţin mai greu. 

Trageţi! Sau nu? 

La un reportaj privind anunţurile puse absolut fără nicio gândire logică, în vechea orânduire, am încheiat cu următoarele cuvinte: “Cum putem să vorbim despre oprirea violenţei, acum, când până şi miliţia te îndeamnă la violenţă? Pe uşa acestei instituţii scrie clar: Trageţi!“.

Reclamaţi, reclamaţi, reclamaţi! 

La o firmă de prestigiu (pe vremea aceea), încă de la uşă te întâmpina un anunţ maiestuos: “Reclamaţiile se depun la doamna în fund!”. Într-adevăr, în fundul sălii trona un birou pe care (exact deasupra unui coş de hârtii) era un anunţ vizibil de departe: “Aici vă reclamaţi! Vă mulţumim!”.

Despre ridicări

Pe vremuri, pe centru, aproape vis-a-vis de restaurantul “Carpaţi” tronau două anunţuri. Primul se referea la specificul unităţii: “Atelier pentru confecţionat rochii şi fuste. Numai pentru femei!“. Nu mă întrebaţi de ce nu se făceau şi pentru bărbaţi. Şi un altul: “Atât rochile cât şi fustele, se ridică numai după orele 18:00!”. Deci atenţie la ridicatul fustelor! 

Neterminări de vorbe 

La un ghişeu, un client se ceartă la cuţite cu lucrătoarea de serviciu. Până când realizează că n-are dreptate. Şi atunci încearcă să mai tempereze atmosfera, intervenind cu “scuzele mele, doamnă, vă rog să mă credeţi că n-am vrut să vă...” şi nu mai apucă se termine că lucrătoare ripostează “bine, bine, n-aţi vrut să mă... dar totuşi!”. Bineînţeles asta însemna a vorbi cu înţelesuri, absolut fără niciun înţeles. 

Afişe pe scurt 

“Veniţi cu bani potriviţi!” (Potriviţi cu ce?)

“Nu ne ţineţi de vorbă!” (Da’ de ce să vă ţinem?)

“Nu mai avem vin. Vin imediat!” (Deci vine)

“Am primit marfă nouă!” (Anunţ la un “second-hand”)

“Nu atingeţi exponatele!” (Că lăsaţi amprente)

“Atenţie! Proaspăt vopsit!” (Care dintre noi)

“Aici sunt banii dumneavoastră!“ (Dacă nu i-a luat cineva)

“Nu intraţi cu animale de campanie” (Da` cu animale de regiment?)

“Vă mulţumim şi mai poftiţi pe la noi” (Anunţ la farmacie)

“Avem preţuri pentru toate pungile!” (Şi pentru cele de rafie?)

“Depuneţi banii la bancă!” (Alea din parc sunt bune?)

“Avem rochii ieftine!” (Pentru femei la fel?)

“Atenţie la buzunare!” (La buzunarele cui?)

“Nu alergaţi pe scări!” (În sus sau în jos?)

“Sarea vă îmbolnăveşte!“ (Ca şi fosta nevastă de altfel)

“Alcoolul dăunează grav sănătăţii!” (Şi ce, sănătatea nu dăunează grav alcoolului?)

“Nu mai avem bere!” (Aţi uitat să puneţi totul în chenar negru!)

“La noi, orice produs, cu reducere” (Din preţ sau din cantitate?)

“Avem rujuri care nu se ia” (După cine?)

“Avem camere de luat vederi” (Deci e interzis furatul!).