Poezia la 12 ani

Ghici cine vine la întâlnirea cu poezia? Uite-o! O fată (aparent) ca oricare dar (în realitate) cu o perso­-na­litate foarte rar întâlnită la cei 12 ani pe care (cu o seriozitate ieşită din comun) îi deţine. O elevă (pentru că asta e, în primul rând) peste nor­mele în vigoare, care are numai medii de 10 pe linie la toate materiile, fără a fi tocilară dar şi fără a nesocoti drumul abia început în viaţă. O viaţă căreia vrea să-i împlinească fiecare clipă cu ceva nou, important şi plin de originalitate. În acest sens, poezia n-a fost aleasă întâmplător, Ioana Aspru propunându-şi ca ea să facă parte integrantă din viaţa ei. Elevă în clasa a V-a la Şcoala Generală „I.G. Duca” din Petroşani, ea vrea să-şi facă din propriile creaţii o chestiune de suflet, de inimă şi de minte. Aş fi vrut s-o întreb (printre altele) cum arată viaţa şi (în mod implicit) poezia la 12 ani. Sunt ferm convins că răspunsul ar fi fost sincer şi absolut la obiect. Pentru că Ioana Aspru este cel mai pur exponent al copilăriei de care tocmai s-a desprins. Lumea ei interioară, visele şi aspiraţiile trebuie neapărat băgate în seamă, pentru că la această vârstă nu încap compromisuri, judecăţi cu jumătate de măsură sau stări de fapte neavenite. Şi nu mă îndoiesc (cu toate carenţele care se pot evidenţia la ora actuală) că această elevă de 12 ani nu ar avea talentul necesar pentru a putea să ajungă un exponent de prim-plan pe scena poeziei româneşti. Mai trebuie multe (un vocabular mai îmbogăţit, o lectură mai amplă şi mai edificatoare şi foarte, foarte multă muncă) dar cu dârzenia care o caracterizează nu există nicio îndoială că ea nu va merge mai departe. Am descoperit-o pe Ioana cu concursul profesoarei Aurelia Venţel.

Legumele

Morcovul, roşia şi ceapa

Pe masa-oricăruia stau bine, 

La întâlnirea lor cu apa

Şi clipa care-n noi revine.

 

Roşia-i dulce, ceapa-i iute,

În toate celea neştiute.

Iar morcovul cărămiziu

La omul de zăpadă-l ştiu.

 

Acolo a făcut popas,

Să-i stea de pază-n loc de nas,

Când trebuia frizat şi ras.

 

Şi chiar de n-au suflat o vorbă

Ele dau bine şi în ciorbă,

Se adaptează fără probă.

 

Să fie, după cum au nume,

Primele dintre legume.

 

Fructele

Multe mere, ceva pere,

Gusturi rare, cum se cere,

Primul pas înspre plăcere

Nici cu lapte, nici cu miere.

 

Aromate, curăţate

Şi minuţios spălate,

Aşteptând a fi mâncate

Sau poate doar pictate.

 

Ce să spun la astea toate?

De ele să aveţi parte!

Tot ce-n doruri vă revine,

Vitaminele fac bine

Pentru mine, pentru tine...

 

Mult mai mult ca o avere

Ce se poate, ce se cere,

Numai mere... dar şi pere!

 

Anotimpurile

Fiecare an, se pare, 

Patru anotimpuri are.

Nu se-admite o schimbare

Două care au mult soare

Iar două mai cu răcoare.

 

Anotimpul primăvară

Ne aduce iar şi iară

Numai flori şi numai soare

Pentru vara viitoare.

 

Şi topind resturi de gheaţă

Ne trezeşte la viaţă,

Strângând floare lângă floare

Pare-o mare sărbătoare

 

Ce nu oboseşti s-o vezi

Cum se plimbă prin livezi

Cu-n surâs pe multe planuri

Punând mugurii în ramuri.

 

Apoi vara ne soseşte

Ce cu soare străluceşte.

Sufletul se încălzeşte,

Sufletul întinereşte

 

Toamna, iată, că revine.

Uite câte-n braţe ţine!

Roade multe, pârguite,

Oamenilor dăruite.

 

Ultimul e cel de iarnă,

Care fulgii vrea să-i cearnă,

Peste omul de zăpadă

Ce-n zăpadă se topeşte

Că afară se-ncălzeşte.

 

Vântul suflă într-o doară

Şi dăm iar spre primăvară!

 

 

Să fii tânăr şi să visezi

Cuvinte pentru mai târziu

 

Dora Dorian, un nume cu adevărat poetic. O poezie ce prinde muguri de speranţă. Încă nu putem spune, cu mâna pe inimă, că ea este sau va fi poetă. Versurile ei spun ceva, dar la fel de mult şi ascund. Crea­toarea reuşeşte să te ducă de la poezia care ar putea fi bună la poezia care nu e poezie. Ea conştientizează ceva mai greu însă acest impas nu apare deloc întâmplător. Găsim în poezia ei şi metafore dar şi discontinuităţi, şi lucruri adevărate dar şi versuri banale sau obişnuite, găsim şi puţină atmosferă care sperăm să nu fie întâmplătoare. Dar ceea ce apare pregnant este în mare parte un vocabular mai sărac decât pare, cuvintele ei fiind atât de puţine încât n-ar putea să-i creeze niciodată (cel puţin în condiţiile date) o poezie viabilă şi consistentă. Dar să ţinem cont că Dora Dorian nu are decât 15 ani şi toată viaţa înainte. Am ţinut totuşi ca şi ea să debuteze în această pagină, oferin­du-i girul nostru, atât cât e, întru aşteptarea acesteia în lumea poe­ziei, pentru că, se pare, în privirea ei înfloreşte din când în când, poe­zia, atâta cât este acum. 

 

Zborul

Glasul zborul

Întrebarea

Cerul ceaţa

Resemnarea

Gândul ţintuind

Ideea

Vântul spulberând

Nedeia

Pasul gestul

Căutarea

Câmpul muntele

Şi marea

Dorul căutând

Salvarea

Şi toţi anii

Dinainte

Aşteptându-mă cuminte.

 

Cerul

Cerul pleoapa simfonia

Dorul zborul păpădia

Visul meu pierdut acia

Pe sub ceruri

Feeria

Prin iubire

Poezia.

 

Vine?

Vine vine 

Dinspre tine

Starea mea de rău

Şi bine

Oare vine 

Şi spre mine

Carusel dansând

Spre mâine

Gust de miere

Iz de pâine

Şi viaţă

Cât cuprinde

Doar cuvântul

Tău

Mă vinde.