08.02.2010,  12:15:56 | 0 comentarii | 748 vizualizari
Căutând poezia


de Mircea ANDRAȘ
Poezia la 12 ani
Ghici cine vine la întâlnirea cu poezia? Uite-o! O fată (aparent) ca oricare dar (în realitate) cu o perso­-na­litate foarte rar întâlnită la cei 12 ani pe care (cu o seriozitate ieşită din comun) îi deţine. O elevă (pentru că asta e, în primul rând) peste nor­mele în vigoare, care are numai medii de 10 pe linie la toate materiile, fără a fi tocilară dar şi fără a nesocoti drumul abia început în viaţă. O viaţă căreia vrea să-i împlinească fiecare clipă cu ceva nou, important şi plin de originalitate. În acest sens, poezia n-a fost aleasă întâmplător, Ioana Aspru propunându-şi ca ea să facă parte integrantă din viaţa ei. Elevă în clasa a V-a la Şcoala Generală „I.G. Duca” din Petroşani, ea vrea să-şi facă din propriile creaţii o chestiune de suflet, de inimă şi de minte. Aş fi vrut s-o întreb (printre altele) cum arată viaţa şi (în mod implicit) poezia la 12 ani. Sunt ferm convins că răspunsul ar fi fost sincer şi absolut la obiect. Pentru că Ioana Aspru este cel mai pur exponent al copilăriei de care tocmai s-a desprins. Lumea ei interioară, visele şi aspiraţiile trebuie neapărat băgate în seamă, pentru că la această vârstă nu încap compromisuri, judecăţi cu jumătate de măsură sau stări de fapte neavenite. Şi nu mă îndoiesc (cu toate carenţele care se pot evidenţia la ora actuală) că această elevă de 12 ani nu ar avea talentul necesar pentru a putea să ajungă un exponent de prim-plan pe scena poeziei româneşti. Mai trebuie multe (un vocabular mai îmbogăţit, o lectură mai amplă şi mai edificatoare şi foarte, foarte multă muncă) dar cu dârzenia care o caracterizează nu există nicio îndoială că ea nu va merge mai departe. Am descoperit-o pe Ioana cu concursul profesoarei Aurelia Venţel.
Legumele
Morcovul, roşia şi ceapa
Pe masa-oricăruia stau bine, 
La întâlnirea lor cu apa
Şi clipa care-n noi revine.
 
Roşia-i dulce, ceapa-i iute,
În toate celea neştiute.
Iar morcovul cărămiziu
La omul de zăpadă-l ştiu.
 
Acolo a făcut popas,
Să-i stea de pază-n loc de nas,
Când trebuia frizat şi ras.
 
Şi chiar de n-au suflat o vorbă
Ele dau bine şi în ciorbă,
Se adaptează fără probă.
 
Să fie, după cum au nume,
Primele dintre legume.
 
Fructele
Multe mere, ceva pere,
Gusturi rare, cum se cere,
Primul pas înspre plăcere
Nici cu lapte, nici cu miere.
 
Aromate, curăţate
Şi minuţios spălate,
Aşteptând a fi mâncate
Sau poate doar pictate.
 
Ce să spun la astea toate?
De ele să aveţi parte!
Tot ce-n doruri vă revine,
Vitaminele fac bine
Pentru mine, pentru tine...
 
Mult mai mult ca o avere
Ce se poate, ce se cere,
Numai mere... dar şi pere!
 
Anotimpurile
Fiecare an, se pare, 
Patru anotimpuri are.
Nu se-admite o schimbare
Două care au mult soare
Iar două mai cu răcoare.
 
Anotimpul primăvară
Ne aduce iar şi iară
Numai flori şi numai soare
Pentru vara viitoare.
 
Şi topind resturi de gheaţă
Ne trezeşte la viaţă,
Strângând floare lângă floare
Pare-o mare sărbătoare
 
Ce nu oboseşti s-o vezi
Cum se plimbă prin livezi
Cu-n surâs pe multe planuri
Punând mugurii în ramuri.
 
Apoi vara ne soseşte
Ce cu soare străluceşte.
Sufletul se încălzeşte,
Sufletul întinereşte
 
Toamna, iată, că revine.
Uite câte-n braţe ţine!
Roade multe, pârguite,
Oamenilor dăruite.
 
Ultimul e cel de iarnă,
Care fulgii vrea să-i cearnă,
Peste omul de zăpadă
Ce-n zăpadă se topeşte
Că afară se-ncălzeşte.
 
Vântul suflă într-o doară
Şi dăm iar spre primăvară!
 
 
Să fii tânăr şi să visezi
Cuvinte pentru mai târziu
 
Dora Dorian, un nume cu adevărat poetic. O poezie ce prinde muguri de speranţă. Încă nu putem spune, cu mâna pe inimă, că ea este sau va fi poetă. Versurile ei spun ceva, dar la fel de mult şi ascund. Crea­toarea reuşeşte să te ducă de la poezia care ar putea fi bună la poezia care nu e poezie. Ea conştientizează ceva mai greu însă acest impas nu apare deloc întâmplător. Găsim în poezia ei şi metafore dar şi discontinuităţi, şi lucruri adevărate dar şi versuri banale sau obişnuite, găsim şi puţină atmosferă care sperăm să nu fie întâmplătoare. Dar ceea ce apare pregnant este în mare parte un vocabular mai sărac decât pare, cuvintele ei fiind atât de puţine încât n-ar putea să-i creeze niciodată (cel puţin în condiţiile date) o poezie viabilă şi consistentă. Dar să ţinem cont că Dora Dorian nu are decât 15 ani şi toată viaţa înainte. Am ţinut totuşi ca şi ea să debuteze în această pagină, oferin­du-i girul nostru, atât cât e, întru aşteptarea acesteia în lumea poe­ziei, pentru că, se pare, în privirea ei înfloreşte din când în când, poe­zia, atâta cât este acum. 
 
Zborul
Glasul zborul
Întrebarea
Cerul ceaţa
Resemnarea
Gândul ţintuind
Ideea
Vântul spulberând
Nedeia
Pasul gestul
Căutarea
Câmpul muntele
Şi marea
Dorul căutând
Salvarea
Şi toţi anii
Dinainte
Aşteptându-mă cuminte.
 
Cerul
Cerul pleoapa simfonia
Dorul zborul păpădia
Visul meu pierdut acia
Pe sub ceruri
Feeria
Prin iubire
Poezia.
 
Vine?
Vine vine 
Dinspre tine
Starea mea de rău
Şi bine
Oare vine 
Şi spre mine
Carusel dansând
Spre mâine
Gust de miere
Iz de pâine
Şi viaţă
Cât cuprinde
Doar cuvântul
Tău
Mă vinde.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter