|
De la 1 ianuarie 2017, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara va achita o cotizaţie de 3 lei pentru fiecare locuitor al judeţului, faţă de 2 lei pentru fiecare locuitor cât s-a plătit până acum, în vederea susţinerii activităţii Asoc[..]
|
|
Spitalul Municipal Vulcan doreşte informatizarea ambulatoriului clinic şi punerea în funcţiune a unui sistem informatic medical integrat la nivelul spitalului.
În acest sens a scos la licitaţie serviciul, alocând pe[..]
|
|
De 28 de ani, Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA este marcată la 1 decembrie, fiind o oportunitate a oamenilor de pretutindeni să se unească în lupta împotriva maladiei, să fie solidari cu cei care trăiesc cu boala şi să-i[..]
|
|
Timp de două zile, în 6 și 13 decembrie 2016, specialiștii DGASPC Hunedoara se vor deplasa în Valea Jiului pentru o nouă sesiune de evaluare a persoanelor cu handicap.
După cum se știe, evaluarea şi reevaluarea persoanelor cu handi[..]
|
|
La sfârşitul lunii noiembrie, noul corp de clădire al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva va putea fi recepţionat. Toate lucrările necesare vor fi finalizate până la 28 noiembrie 2016, a susţinut constructorul vineri, în faţa co[..]
|
|
Filiala de Cruce Roşie din judeţul Hunedoara face un apel la populaţie pentru a se mobiliza să doneze sânge, să ofere speranţă bolnavilor şi familiilor acestora. Un singur donator poate salva vieţile a trei oameni.
Av[..]
|
|
Affidea, principalul furnizor de servicii de imagistică medicală de înaltă performanţă şi tratament al cancerului din Europa, anunţă semnarea unui acord angajant de achiziţie a centrelor de diagnostic Hiperdia, un furnizor important de servi[..]
|
|
Având în vedere solicitările persoanelor cu handicap - copii şi adulţi - care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul DGASPC Hunedoara efectuează deplasări în această zon[..]
|
|
Astăzi, timp de două ore, la Spitalul de Urgență Petroșani personalul medical a fost în grevă de avertisment, asemenea colegilor din toată țara. Greva a fost de scurtă durată, în intervalul orar 08:00-10:00, timp în care s-au as[..]
|
|
Ministerul Sănătăţii a repartizat tuturor direcțiilor de sănătate publică un număr de 115.000 doze de vaccine hexavalent (diftero-tetano-pertussis-polio- hemofilus influente–hepatita de tip B). Pentru Direcția de Sănătate Publică a jude[..]
|
|
Pentru dotarea centrelor din judeţ, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara a primit fonduri importante.
Direcţia a deschis o procedură de achiziţii pentru centrale termice, boilere, maşini de [..]
|
|
Lucrările de reabilitare continuă la Spitalul Municipal Vulcan.
După ce Primăria Vulcan a pus umărul şi a ajutat la reabilitarea faţadei şi la realizarea lucrărilor de anvelopare, acum a contribuit şi la reabilitarea căptuşel[..]
|
|
În anul 2016, „Ziua Mondială a Contracepţiei” are ca slogan „Contracepţia este viaţa ta, este responsabilitatea ta!”.
În România, numărul încă mare al sarcinilor nedorite care se sold[..]
|
|
Spitalele din Valea Jiului, asemenea spitalelor din țară, se confruntă cu lipsa personalului. Cea mai greu de acoperit este lipsa medicilor specialiști, însă, spre deosebire de orașele mari, nu sunt încă probleme în asigurarea pers[..]
|
|
Având în vedere solicitările persoanelor cu handicap (copii şi adulţi) care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copil[..]
|
|
„Astăzi am împărţit cetăţenilor noştri fluturaşi aniversari în care se regăsea, în scris, o parte din istoria Crucii Roşii Române. Voluntarii filialei noastre au efectuat tot azi şi mai multe aplicaţii practice de p[..]
|
|
În atenţia furnizorilor de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara
Vă informăm că de la data de 01.07.2016 vor fi aplicabile reglementările H.G. nr. 161/2016 pent[..]
|
|
Având în vedere solicitările persoanelor cu handicap - copii şi adulţi - care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul DGASPC Hunedoara efectuează deplasări în această zon[..]
|
|
Spitalul de Urgenţă Petroşani a scos în data de 3 mai -11 posturi la concurs, 7 dintre ele sunt pentru asistent medical şi 4 pentru registrator medical. Pentru cele două posturi sunt înscriși la concurs 66 de candidați. Este [..]
|
|
Vineri şi sâmbătă, 20 şi 21 mai, sute de petrileni au fost investigaţi medical şi consultaţi gratuit în sediul noului Centru Medical Multifuncţional Petrila de o echipă de 20 de medici specialişti veniţi din Cluj-Napoca, Tg-Mureş, T[..]
|
|
În clădirea Ambulatoriului din Uricani,la etajul 1,funcționează cabinetele medicale ale medicilor de familie. Unul a fost de curând eliberat după decesul unui medic de familie. Spațiul respectiv va fi reamenajat pentru a fi dat în fo[..]
|
|
Se discută de luni de zile despre infecţii nosocomiale, despre dezinfectanţi diluaţi (chiar şi de 2.500 de ori!) în spitale, despre lipsa săpunului şi hârtiei igienice în băile spitalelor.
Există atât de [..]
|
|
În luna mai se serbează și Ziua Europeană Împotriva Obezității. Prima dată când s-a atras atenția asupra acestui fenomen de masă a fost luna mai a anului 2010. Obezitatea este deja o stare a societăților dezvoltate. Pentru a mob[..]
|
|
În data de 25 martie Spitalul de Urgență Petroșani a avut prima licitație pentru stabilirea noului furnizor al serviciilor de pază. Managementul SUP a ieșit pe piață cu o ofertă de preț sub cea la care a fost atribuit contractul ultima dat[..]
|
|
Primăria Petroşani este singura din Valea Jiului care externalizează serviciile de asistenţă socială pentru bătrânii şi adulţii cu probleme.
Ţările europene, cele mai vestice, practică masiv externalizarea serviciilor. [..]
|
|
Spitalul de Urgenţă Petroşani a scos în data de 3 mai -11 posturi la concurs, de asistent medical şi registrator medical. Managementul spitalului a mai scos la concurs în formatul acesta posturi de asistent şi registrator. De data aceasta [..]
|
|
Crucea Roşie Petroşani şi Spitalul de Urgenţă Petroşani, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Petroşani, organizează miercuri, 6 aprilie, în Sala de Marmură a primăriei, între orele 13,00-16,00 o acţiune legată de Z[..]
|
|
Vremea capricioasă din ultima perioadă a adus cu ea şi un spor nefericit al numărului de infecţii acute respiratorii. În plus, din două cazuri de gripă înregistrate în ultima săptămână, unul a avut un final tragic, persoan[..]
|
|
World Autism Awareness Day este marcată anual, la nivel mondial, în 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare al publicului larg privind n[..]
|
|
După cum se ştie, ziua de 24 martie este declarată pe plan internaţional zi de luptă împotriva tuberculozei.
Şi Crucea Roşie Petroşani a marcat această zi. „La 24 martie a fost ziua de luptă împotriva TB[..]
|
|
Pentru niciun copil nu este o plăcere să meargă la dentist, dar este o necesitate. Cabinetele private sunt de obicei bine și frumos dotate, dar parcă nu poți spune același lucru despre cabinetele stomatologice de stat. Altfel stă treaba la Petrila,[..]
|
|
Ieri, 21 martie, a fost marcată în întreaga lume Ziua Mondială a Sindromului Down.
De la an la an, vocile persoanelor cu sindrom Down şi a celor care trăiesc şi muncesc alături de ei, se aud din ce în ce mai tare.[..]
|
|
Joi, 17 martie 2016, a fost zi mare pentru sistemul sanitar din municipiul Hunedoara: a fost prezentat oficial noul Ambulatoriu de Specialitate din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”. Ar fi bine ca „modelul Arion&rdquo[..]
|
|
Noua structură de sprijin va fi folosită pentru aterizarea elicopterelor ce vor prelua pacienţi în stare gravă, ce trebuie transferaţi spre alte spitale.
Conform declaraţiilor oficiale, investiţia urmează să fie finalizat[..]
|
|
Asigurarea asistenţei medicale în şcoli reprezintă o prioritate pentru administraţia locală. Însă realizarea de cabinete şcolare în fiecare unitate şcolară este un obiectiv greu de atins.
Aşa cum se precizeaz[..]
|
|
La Căciulata, în perioada 5–14 februarie 2016 a avut loc cea de a V-a ediție a Concursului Național Școlar de Șah ”Elisabeta Polihroniade” destinat copiilor de până la 17 ani. Întrucât, la 23 ianuarie, [..]
|
|
Doar câteva cazuri
Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, în parteneriat cu CJAS Hunedoara, Spitalul Municipal „Dr.Al.Simionescu” Hunedoara şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, marchează î[..]
|
|
Astăzi, 11.02.2016, la orele 14, în sala de marmură a Primăriei Petroșani, Organizația Caritas Alba Iulia - Filiala Petroșani marchează Ziua Mondială a Bolnavului și organizează conferința de lansare a proiectului „Centrul Regional p[..]
|
|
Având în vedere solicitările persoanelor cu handicap (copii şi adulţi) care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copil[..]
|
|
Infirmieri, îngrijitori curăţenie şi brancardieri sunt posturile scoase la concurs ieri, 1 februarie, de Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Funcţiile vacante sunt pe perioadă nedeterminată. Este nevoie de 14 infirmieri, 6 îngrijitori l[..]
|
|
Când vine vorba despre mâncarea de spital mulţi strâmbă din nas. Nici nu-i de mirare, la spital se găteşte mai puţin gras, mai nesărat, pentru că toţi clienţii bucătăreselor sunt persoane cu diferite afecţiuni. În p[..]
|
|
În data de 4 februarie 2016, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara şi Spitalul Mu[..]
|
|
În perioada 24-30 ianuarie 2016, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara, [..]
|
|
Având în vedere solicitările persoanelor cu handicap (copii şi adulţi) care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copil[..]
|
|
U.N.P.R. şi senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu susţin Propunerea legislativă privind acordarea gratuită de periuţe şi paste de dinţi preşcolarilor şi elevilor din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat.
&nb[..]
|
|
Tarketul este de multă vreme preferat în amenajarea instituţiilor publice.
Acum nu se mai toarnă ciment, nu se mai pune mozaic, gresia este ieşită din discuţie, şi parchetul laminat, se ştie, nu face faţă la traficul mare[..]
|
|
Spitalul Municipal Vulcan organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată pentru 12 posturi şi jumătate.
Spitalul intenţionează să angajeze asistenţi medicali, infirmiere, brancardieri, &ici[..]
|
|
Potrivit ultimelor informaţii furnizate de medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara, numărul tinerilor de 30-35 de ani afectaţi de boli specifice vârstei a treia creşte îngrijorător.
Este vorba, s[..]
|
|
Spitalul de Urgență Petroșani organizează concurs pentru ocuparea a 14 funcții contractuale pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea 12 sunt posturi de registrator medical, un post de consilier juridic și un inginer.
Condiţiile specifice ne[..]
|
|
În anul 1992, ziua de 3 decembrie a fost proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite ca Zi Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Sărbătorirea acestei zile reprezintă şi un prilej în plus de a implica comunitatea î[..]
|
|
Veste bună pentru posesorii de diplomă de asistent medical: sunt locuri disponibile la Spitalul de Urgență Petroşani.
Este mare nevoie de asistenți în sistemul de sănătate din Petroşani. Ar fi mare nevoie şi de medici. Din fericire, &[..]
|
|
Având în vedere solicitările persoanelor cu handicap (copii şi adulţi) care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copil[..]
|
|
Acţiunile bazate pe voluntariat în domeniul protecţiei copilului şi asistenţei sociale, a persoanelor adulte cu handicap sunt deosebit de valoroase pentru Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani (DASP).
Specificul in[..]
|
|
La 18 noiembrie 2015, de la ora 9, la Liceul Tehnologic „Ovid Densuşianu” din Călan, are loc un simpozion dedicat Zilei Europene de Luptă Împotriva Antibioticelor. Cu această ocazie, vor fi celebrate şi campaniile „Ziua Mo[..]
|
|
Parcă nu se mai termină lucrările de la Centrul de Sănătate Multifuncțional din Petrila. Acest proiect este într-o perpetuă modificare, amenajare. Primarul Ilie Păducel nu se mai vede cu lucrurile terminate, pentru a da drumul acestui centru.[..]
|
|
O statistică a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara arată că, în săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2015, numărul infecţiilor acute respiratorii înregistrate pe teritoriul judeţului a fost de 1.433 de ca[..]
|
|
A fost aşa cum era de aşteptat. Încă de duminică, în faţa Centrului de Recoltare a Sângelui din Petroşani s-au pus la rând zeci şi zeci de persoane, dintre care foarte multe din Vulcan, după cum mi-a făcut cunoscut cineva a[..]
|
|
În timpul în care trăim, în care avem la dispoziţie apă curentă, detergenţi, săpun, salubrizare, sistem sanitar, vaccinuri, este greu de priceput cum într-o comunitate poate să apară o epidemie de hepatită, din cauza lipsei[..]
|
|
Începând cu luna octombrie, pacienții din județul Hunedoara au acces în centrul Affidea Petroșani la cele mai performante echipamente RMN și CT ale momentului, care permit investigații de diagnostic imagistic complexe, precum RMN de [..]
|
|
O veste importantă pentru românii cu probleme medicale este aceea că guvernul a decis introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate şi gratuite, printre care şi cele pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cron[..]
|
|
Crucea Roşie, filiala Petroşani, a început campania „Dinţişori curaţi şi sănătoşi”, vizaţi fiind copiii de la grupele zero din şcolile petroşenene.
În cadrul altei activităţi a aceleaşi filiale, un psiholo[..]
|
|
Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane organizează,[..]
|
|
Miercuri, 16 septembrie, la sediul subfilialei de Cruce Roşie Petroşani, a avut loc şedinţa de comitet. La acţiune au fost prezenţi cei 19 membri, în frunte cu directorul subfilialei, doamna Felicia Vitan.
Acţiuni din vara a[..]
|
|
În ultima şedinţă, guvernul a majorat plafonul până la care pensionarii cu venituri reduse beneficiază de medicamente compensate.
Conform deciziei executivului, pensionarii ale căror venituri provenite numai din pensii [..]
|
|
Având în vedere solicitările persoanelor cu handicap care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedo[..]
|
|
La sfârşitul şedinţei ordinare de luna trecută, consilierul local vulcănean Costel Dragu a adus în discuţie o durere mare care le creează vulcănenilor probleme insuportabile atunci când ea apare pe timp de noapte.
[..]
|
|
În vederea asigurării condiţiilor optime de funcţionare a ambulanţei SMURD tip C1 – terapie intensivă mobilă, aleşii judeţeni au aprobat Acordul de asociere dintre Consiliul Judeţean Hunedoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţ[..]
|
|
Deoarece au circulat mai multe informaţii referitoare la posibila restrângere a activităţii la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, şefii unităţii sanitare au comunicat public faptul că este vorba de informaţii[..]
|
|
Subfilialele de Cruce Roşie din Valea Jiului îşi continuă cu conştiinciozitate acţiunile, sprijinind comunităţile locale unde şi când este cazul. Pe lângă acţiuni, voluntarii acestor subfiliale continuă să se perfecţioneze &i[..]
|
|
Ieri dimineață, ca niciodată Vulcanul a vuit de claxoanele și girofarurile în funcțiune ale autospecialei SMURD aflate în misiune.
E admirabil,
și nu exagerez spunând asta, profesionalismul cu care paramedic[..]
|
|
Nu doar paramedicii SMURD din Vulcan și asistenții de pe Ambulanță au de lucru în aceste zile toride. Nevoiți, tot mai des, să fotografieze și să-și ia notițe sunt și polițiștii de la Investigații Criminale.
Ieri dimi[..]
|
|
Marţi, Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul Petroşaniului, a verificat stadiul lucrărilor începute recent la izolarea termică a clădirii spitalului.
Marele proiect ce vizează reparaţiile capitale ale Spitalului de Urgenţă Petroşani, în[..]
|
|
Specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara efectuează deplasări în Valea Jiului în vederea evaluării/ reevaluării persoanelor cu handicap.
[..]
|
|
Începând de marţi, 16 iunie, cea mai performantă ambulanţă din dotarea SMURD Hunedoara a devenit operaţională.
Momentul „lansării în misiune” a ambulanţei SMURD de tip C1 a reunit la sediul Comitetul[..]
|
|
În întreaga lume, în 14 iunie, este celebrată „Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”, eveniment din calendarul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
În judeţul nostru, Direcţia [..]
|
|
Compania Euromedic România, prezentă și în Petroșani, își schimbă numele în Affidea, aliniindu-se procesului de rebranding de la nivelul Grupului Affidea din care face parte, cel mai mare operator european în domeniul rad[..]
|
|
Cine ar deschide gura mare în faţa unui medic dentist cu greutate, înarmat cu un cleşte sau un polizor? Oricine, bineînţeles, dacă este vorba despre medicul Ferdinand Szabo, un dentist mare la stat, dar cu o mână de aur, [..]
|
|
Crucea Roşie Petroşani şi Primăria municipiului Petroşani organizează astăzi, începând cu orele 13:00, în Parcul Central „Carol Schreter” concursul şcolar „Sanitarii pricepuţi”.
La concu[..]
|
|
Crucea Roşie Petroşani a început săptămâna voluntariatului cu demonstraţii de prim-ajutor şi cu strângere de fonduri pentru micuţul Andrei din Petrila, bolnav de leucemie, care are nevoie de ajutorul întregii comunităţi!
[..]
|
|
În legătură cu scandalul SUP, primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a făcut următoarea declaraţie de presă: „În urma emisiunii care a apărut luni seara la un post central de televiziune, în legătură cu Spitalul de U[..]
|
|
Din păcate, Spitalul de Urgenţă Petroşani (SUP) a intrat din nou în vizorul mass-media centrală din cauza neglijenţei înregistrate într-o secţie.
A fost rândul „Pediatriei”, secţie care a mai f[..]
|
|
Sâmbătă, dis-de-dimineaţă, o doamnă din Petroşani s-a prezentat la Urgenţă cu bunicul său, un localnic în vârstă, măcinat de boală. Din relatările sale, care ne-a contactat în cursul aceleiaşi zile, treaba aceasta a fo[..]
|
|
Pentru acest an, ministerul de resort a repartizat Spitalului de Urgenţă Petroşani (SUP) alte două miliarde de lei vechi, care vor fi primite în două tranşe, şi 1,8 miliarde de lei vechi pentru aparatură medicală şi echipamente de comunica[..]
|
|
Persoanele ce nu au intrat în posesia cardului naţional de asigurări de sănătate, urmare a lipsei de la domiciliu sau a schimbării adresei de domiciliu, sunt înştiinţate că la punctul de lucru al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedo[..]
|
|
Voluntarii din subfiliala vulcăneană a Crucii Roşii nu au nevoie de lăudători. Despre ei vorbesc faptele care, nu rareori, au fost relatate şi în paginile ZVJ.
Dar, cu toate
că, în ultimii patru ani, subfiliala d[..]
|
|
► Este nevoie ca prefectul Vasilescu să coboare din turnul său de fildeş
Mă numesc Cîmpean Emil, sunt din Petrila, Hunedoara şi sunt MEMBRU COTIZANT la sistemul de sănătate din România.
În d[..]
|
|
În general, orice medic îţi precizează faptul că diagnosticarea şi tratarea nu se realizează nici după sfatul babelor, nici după ureche, nici după sfântul Google. Însă ultima parte a acestei precizări este pe cale să se s[..]
|
|
Stimată redacţie,
Astăzi, vineri, 27 februarie 2015, m-am trezit de dimineaţă cu un rău general, transpirat şi cu dureri în zona lombară. Ca atare, m-am dus imediat la farmacie şi am luat antiinflamatoare şi nurofen răceală. Iar aco[..]
|
|
Conform datelor furnizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, persoanele cu handicap pot solicita eliberarea de bilete gratuite pentru transport auto şi cu trenurile.
După cum se [..]
|
|
În fiecare an, în data de 4 februarie este marcată „Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului”. Evenimentul este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului – Union for International Cancer [..]
|
|
Pentru a limpezi lucrurile, referitor la probleme existente cu unele loturi de vaccin dT (diftero-tetanic) pentru copii, specialiştii hunedoreni au anunţat public faptul că, în judeţul nostru, totul este în regulă şi părinţii nu au moti[..]
|
|
În perioada 25-31 ianuarie 2015 se derulează activităţi speciale dedicate Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin. Astfel de activităţi vor avea loc şi în judeţul Hunedoara.
România e [..]
|
|
O parte din banii pentru proiectul Reabilitarea şi modernizarea Spitalului de Urgenţă Petroşani (S.U.P.) a ajuns de la guvern târziu, cu două săptămâni înainte de Crăciun.
Şi cele 20 de miliarde de lei (d[..]
|
|
După cum arată surse oficiale, având în vedere solicitările persoanelor cu handicap (copii şi adulţi) care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul DGASPC Hunedoara efectueaz[..]
|
|
În chiar prima zi a anului 2015 am primit pe email dramaticul text de mai jos prefaţat astfel: „V-am trimis o noua supărare de-a familiei mele legată de sistemul sanitar… Aveţi şi două fotografii făcute astăzi când am adus-[..]
|
|
Cel care,
la puţin după ora douăsprezece, s-a întâlnit cu reprezentantul ADR VEST a fost viceprimarul Corneliu Braia. Dumnealui a mers, la ambulatoriul a cărui recepţie primăria uricăneană a efectuat-o în urmă cu nici[..]
|
|
În acest caz, nu se poate folosi expresia care le place guvernanţilor şi celor de la Ministerul Sănătăţii: „Nemulţumitului i se ia darul”. Şi spunem asta deoarece, în 10-15 zile, e greu să mai găseşti aparatura medicală [..]
|
|
În cadrul Spitalului de Urgenţă Petroşani îşi are sediul de lucru un laborator de analize privat, care funcţionează aici de câţiva ani, în concurenţă practic cu laboratorul de analize al spitalului. Acest lucru i se pare ne[..]
|
|
Nici nu ştiu cu ce să încep, pentru că sunt atât de multe de relatat despre întâmplarea mea, ca cetăţean al României care îşi caută drepturile sale, cât şi pe cele ale familiei! Îmi cer scuze dacă m[..]
|
|
Ieri, membrii Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Vulcan au luat o hotărâre care precis îi va bucura pe angajaţii acestui aşezământ spitalicesc.
După ce a fost discutat
şi aprobat fon[..]
|
|