|
Jandarmii montani şi salvamontiştii au intervenit, astăzi, pentru a sprijini turiştii aflaţi în staţiunea montană Parâng să coboare la baza muntelui. După cum am precizat într-un material anterior, din cauza vântului și a [..]
|
|
Zăpada din această zi este minunată, este prilej de bulgăreală, este prilej de fotografii frumoase de familie, este perfectă pentru o tură cu sania, pentru a face un om de zăpadă, dar cam atât. Această ninsoare este o întâmplare[..]
|
|
Joi, 27 octombrie, consilierii locali din Petroşani se întâlnesc în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi se află 25 de puncte. Unul dintre punctele interesante pe ordinea de zi este cel de la numărul 14, care propune scoaterea zonei [..]
|
|
Când vine vorba despre concedii, agenţia turistică Rogvaiv Tur ştie totul despre preferinţele celor din Valea Jiului. Experienţa de ani de zile îşi spune cuvântul. Practic, pentru Rogvaiv Tur, acum este apogeul rezervărilor pentru [..]
|
|
Nu s-a auzit nimic în Vale (poate pentru că bicicletele nu se turează precum motoarele), dar, în acest weekend, montain bikerii au cucerit Parângul. „5 săptămâni de muncă le-au trebuit pentru a realiza primul traseu de MT[..]
|
|
Iarna aceasta, Pârtia Constantinescu din Straja va fi deservită de un telescaun propriu. Vestea cea bună vine de la Complex Montana, societatea comercială cu vechime considerabilă în Straja. Aceasta a făcut publice primele imagini cu lucr[..]
|
|
Asociația Sportivă "San Montan" a mai făcut un demers lăudabil, dus la bun sfârşit cu brio, încununat cu un zâmbet blând de satisfacţie. În acest weekend au făcut acoperiş nou pentru Refugiul Agăţat din Par[..]
|
|
Răzvan Marica, proprietarul cabanei La Răzvan, a avut o vizită neaşteptată astăzi, în Parâng, pe care nu a întârziat să o împărtăşească întregii lumi. Astăzi, la cabana dumnealui a poposit Preşedintele Rom&a[..]
|
|
Primăria Petroşani, prin D.P.A.D.P.P., realizează lucrări de reparații la stația de acționare a telescaunului vechi spre Parâng.
Lucrările nu sunt de amploare, dar sunt multe. Firma care se va ocupa de reabilitarea sediului[..]
|
|
La mijlocul săptămânii trecute în Parâng a nins. Ninsoarea a pus în mişcare turiştii în week-end-ul trecut. Bine au făcut că AU URCAT LA Parâng, pentru că zăpada s-a şi topit. Vorba turiştilor olteni: fus[..]
|
|
Marţi, Primăria oraşului Petrila a mai făcut un mic pas în ceea ce înseamnă domeniul schiabil Şureanu.
„Se ştie povestea veche, nu are rost s-o mai povestim pe larg, toată lumea cunoaşte cum s-a împotmoli[..]
|
|
Vă prezentăm câteva fragmente dintr-o discuţie mai lungă, purtată luni, 19 septembrie, în staţiune, cu omul de afaceri şi filantropul lupenean Emil Părău, după ce s-a dat startul istoric al lucrărilor de canalizare.
[..]
|
|
Să facem ceva cu turismul, așa am spus toți, de la mass-media, la politicieni, primari și oameni de rând. Problema cea mare, nu o spunem noi, ci o analiză ministerială realizată de Ministrul Economiei, Comerțului și Relației cu Mediul de Af[..]
|
|
Timp de trei zile, 9, 10 şi 11 septembrie, masivul Parâng a fost gazda ultimei etape de concurs, cea de-a şaptea, din cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”.
18 cluburi şi asociaţii
[..]
|
|
Dragostea de munte se traduce simplu prin modul în care înveți să-i dezlegi tainele, îl îngrijești așa cum și el te îngrijește pe tine, îl respecți, și îți aduci aportul acolo unde se poate, cu grijă, ast[..]
|
|
În perioada 9-11 septembrie va avea loc ultima etapă a Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților”, Trofeul „Pro-Parâng”, organizat de către Asociația „Schi Turism Montan Pro-Parâng&rdqu[..]
|
|
Nu sunt multe persoanele care merg la Polatişte, în zona intrării în Defileul Jiului, din judeţul Hunedoara. Însă cei care se opresc aici sunt fascinaţi de imaginile sălbatice, reci, ale cărărilor păduroase şi stâncoase.
[..]
|
|
Majoritatea agenţiilor de turism le oferă clienţilor posibilitatea de a cumpăra vacanţe la pret redus, în funcţie de anumite criterii, acestea fiind împărţite în trei categorii principale: Early Booking, Last Minute şi City Break[..]
|
|
În general turiștii străini, dar mai ales cei germani, iubesc drumețiile pe munte. Retezatul este adesea vizitat de turiști, dar din păcate unii nu știu ce înseamnă să te pregătești serios pentru o drumeție pe munte, și ajung [..]
|
|
Un blog de călătorii, Zig- Zag prin România, care ia la puricat toate punctele turistice marcante din țară, a poposit în județul Hunedoara. Aceștia vorbesc cel mai mult prin imagini, oameni, evenimente. Pun preț pe cuvinte, dar pe cele l[..]
|
|
Cabanierii din Parâng sunt supăraţi pentru că trei dintre drumurile care ar putea aduce pe timp de vară turişti în staţiunea petroşeneană sunt toate cu probleme... Graţie „grijii” neostenite a social-democraţilor deveni, d[..]
|
|
După o perioadă de respiro, care ţine de trecerea de la anotimpul rece la cel cald şi de câteva concedii binemeritate, salvamontiştii petroşeneni încep în forţă din nou activitatea de refacere a traseelor.
&bdqu[..]
|
|
Domnul ing. Alexandru Kantor nu mai este preşedintele Asociaţiei Pasul Vâlcan. Chiar dacă, încă o scurtă perioadă de timp, tot el este cu drept de semnătură peste tot pe unde trebuie, el se consideră demisionar.
La a[..]
|
|
Un studiu realizat de analiştii de la KeysFin arată că 2016 ar putea fi cel mai bun an pentru turismul românesc din ultimii 10 ani. În premieră, cifra de afaceri a agenţiilor de turism şi a tur-operatorilor ar urma să treacă de 4,5 mili[..]
|
|
Încercarea de a racorda cabanele din Pasul Vâlcan la reţeaua de gaz metan este mai veche. A avut-o în vedere şi predecesorul actualului primar al Vulcanului, numai că...
…la vremea aceea,
din c&aci[..]
|
|
A plecat să își caute fiul, dar s-a rătăcit el
Un turist maghiar s-a rătăcit în Retezat ieri seră. Bărbatul făcea parte dintr-un grup de turişti maghiari care intenţionau să facă o drumeţie ieri în jurul lacului de acu[..]
|
|
În şedinţa de vineri, 22 aprilie 2016, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani, pentru obiectivul de investiţii „Colector menajer &[..]
|
|
Deschis la Petroşani anul trecut, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică este oarecum cunoscut de iubitorii de drumeţii din zona noastră. Faptul că se află chiar în zona drumului naţional face ca, din când în c&acir[..]
|
|
Preţul unui bilet va fi 2,5 lei pentru copii şi 5 lei pentru persoanele adulte. Copiii cu dizabilităţi şi cu probleme speciale de sănătate vor avea acces gratuit, pe baza unor minime documente justificative. „Am luat decizia ca până la [..]
|
|
Reţeaua de energie electrică a fost pusă la punct cu tot ce trebuie, la fel şi contractul şi documentaţia, ecologiştii de la „Petro Aqua” reuşind să rezolve situaţia grea cu sprijinul a doi oameni de bine din Vale!
[..]
|
|
Acţiunea de promovare a schiului de tură a continuat şi în acest an pentru membrii Asociaţiei schi turism montan Pro-Parâng din Petroşani. Astfel, duminică, 3 aprilie, a avut loc cea de-a III-a ediţie a Cupei „Pro-Parâng&rdqu[..]
|
|
Lucian Stanciu, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută luni, la Deva, că turismul hunedorean „este o chestie haotică, complet anapoda, fără o baz[..]
|
|
Asociaţia schi turism montan „Pro-Parâng” organizează duminică, 3 aprilie, cea de a III-a ediţie a concursului de schi „de tură" Cupa Pro-Parâng".
Locul de desfăşurare este masivul Parâ[..]
|
|
Dacă nu v-ați săturat de schi, dacă mai vreți o tură pe pârtie, iată că se poate. În Straja și în Parâng este strat nou de zăpadă, totul este alb. Stratul nou de zăpadă nu este foarte gros, dar se sprijină pe stratul m[..]
|
|
Sâmbătă, 12 martie, şi duminică, 13 martie, zona turistică Parâng a fost gazda celei de a XIII-a ediţii a concursului „Serbările Zăpezii”.
Vremea
Cu toate prognozele destul de sumbre privind starea v[..]
|
|
15 voluntari ai Crucii Roşii Petroşani, în frunte cu coordonatoarea lor, Felicia Vitan, au fost prezenţi sâmbăta şi duminica trecută în Masivul Parâng, la acţiunile sportiv-distractive prilejuite de „Serbările Zăpezii[..]
|
|
Asociaţia Pro-Parâng, în parteneriat cu Primăria Municipiului Petroşani şi Clubul Sportiv Şcolar Petroşani, are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi la cea de a XIII-a ediţie a tradiţionalului concurs „Serbările Z[..]
|
|
La 17 februarie Peştera Bolii rămânea în beznă, deoarece „omul cu cleştele” sau cu patentul nu ţine cont de turism şi de activitatea de-acolo, doar de dispoziţiile trasate de conducere şi de contract. Şi este firesc să fie[..]
|
|
Miercuri, 17 februarie 2016. O zi tristă pentru turismul local din Valea Jiului. Ziua când Peştera Bolii, perla turismului Văii, a rămas pur şi simplu în beznă, fiind sistată alimentarea cu energie electrică. Totuşi, cine şi cân[..]
|
|
În Parâng s-au adunat sâmbăta trecută un număr record de turişti, cel mai mare de până acum din acest sezon! Acest lucru a coincis cu evenimentele sportiv-distractive legate de competiţia de schi şi de celelalte acţiuni dist[..]
|
|
Se ştie că turismul la negru este criticat de guvernanţi, în condiţiile în care la bugetul de stat nu ajung o mare parte din banii care ar trebui.
În această perioadă, în staţiunile de munte vor urma ample [..]
|
|
I s-a dat de înțeles că nu are nicio șansă, ca să renunțe la funcția de președinte al Asociației Pasul Vâlcan. Cât despre demisia pe care și-a depus-o în urmă cu o lună, nici vorbă.
Asta a auzit, alal[..]
|
|
Aşa cum a intrat în tradiţie, iarna încercăm să vă ţinem la curent cu evenimentele derulate la fiecare sfârşit de săptămână în staţiunea Parâng.
De la Dumitru Bârlida, şeful salvamont[..]
|
|
Un week-end destul de anost în staţiunea turistică Parâng, doar câteva sute de turişti dorind să ajungă în masiv şi pe pârtii, în condiţiile în care n-a prea nins.
„Zăpada căzută [..]
|
|
Cu toate că există mulţi sceptici în această privinţă, subsemnatul fiind şi el destul de reţinut, primarul Gheorghe Ile suferă, pe mai departe, de un incurabil optimism în ceea ce priveşte viitorul turistic al Pasului Vâlcan.
[..]
|
|
Pentru moment, după cum am constatat eu însumi, lucrările de consolidare a unei porţiuni a terenului pe care se află telegondola din Vulcan sunt oprite.
Miercurea trecută,
când am ajuns acolo, nu l-am găsit pe ing[..]
|
|
Vestea bună de început de an pentru petroşeneni şi turismul local din Valea Jiului ne parvine din partea Consiliului Judeţean Hunedoara.
Preşedintele consiliului judeţean ne-a informat că din 2016 vor începe lucrările[..]
|
|
În perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2016 circulă Trenurile Zăpezii 2016, cu reduceri tarifare atractive.
Este vorba de trenurile care au ca destinaţie/ plecare sau tranzitează staţiunile montane de pe Valea Prahovei, V[..]
|
|
Iubitorii de ski sau snowboard şi-au dat întâlnire la începutul acestei săptămâni pe pârtiile de la Ski Resort Transalpina – domeniul schiabil din Romania unde iarna a ajuns în sfârşit la ea acasă!
[..]
|
|
Valea Jiului este o depresiune intramontană situată pe râul Jiu. Este cunoscută pentru bogăţiile sale naturale, exploatate de către statul român prin mine de huilă, zonă evident monoindustrială. Munţii ce o încadrează sunt Mun[..]
|
|
Miercuri, 9 decembrie, primarul municipiului Petroşani a declarat că staţiunea de interes turistic local din Masivul Parâng este pregătită din punctul de vedere al administraţiei locale pentru noul sezon de iarnă.
Din punctu[..]
|
|
În fiecare an, pe 1 Decembrie, salvamontiştii şi jandarmii se înarmează cu un steag, cu multă voie bună şi urcă în vârful Parângului pentru a-l ancora. Anul acesta steagul a fost fluturat pe vârful muntelui de tur[..]
|
|
Minivacanţa de 1 Decembrie s-a potrivit ca o mănuşă cu ninsoarea din zona noastră.
La munte a nins ca în poveşti. Au fost condiţiile ideale pentru prima sesiune de schi. Zăpada proaspătă a fost perfectă. Cine nu poate tr[..]
|
|
Ocazie nesperată pentru proprietarii cabanelor din Pasul Vâlcan de a se obişnui cu seri romantice petrecute la lumina unei lumânări mai mult sau mai puţin mirositoare. Asta, fiindcă va mai dura ceva până ce, sus în Pas, se vor[..]
|
|
Centrul de Informare Turistică Petroşani a împlinit recent o lună de activitate. Fiind curioşi să vedem cum a funcţionat în prima lună, am stat de vorbă cu Adrian Mraz, cel care coordonează activitatea acestui centru.
[..]
|
|
Campionatul Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”, ediţia a IV-a 2015 s-a încheiat, ultima acţiune fiind festivitatea de premiere pe clasamentul general cumulat al campionatului, ce a avut loc în perioada 06-08 no[..]
|
|
Fiindcă sezonul rece se apropie, am purtat miercuri, 11 noiembrie, o discuţie cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi pe tema turismului de iarnă din Parâng. L-am întrebat în primul rând pe edil dacă crede că staţiunea e pregătită d[..]
|
|
„Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului printr-o acţiune de voluntariat a refăcut poteca tematică Poveştile Pădurii în zona Meri din Parcul Naţional Defileul Jiului. La acţiune au participat mai mulţi iubitori de NATUR[..]
|
|
Montaniarzii, schiorii, cabanierii iau la ochi de la un kilometru un pantofar sau paltonar - cum se numesc cei care urcă la munte să bea până se fac praf, ori cel mult să se tragă în câteva selfie-uri, pentru a strânge li[..]
|
|
Reţeaua de centre de informare turistică din ţară, înfiinţată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a adus construirea şi la Petroşani a unui astfel de centru, construit după cum se ştie în apropiere de clădirea parche[..]
|
|
• Ediţia a XIX-a • 11-13 septembrie 2015 • Valea Taia – Munţii Şureanu
Peste 100 persoane au participat în perioada 11-13 septembrie 2015 la cea de-a XIX–a ediţie a concursului de turism montan, orien[..]
|
|
Viaţa de salvamontist nu e deloc uşoară şi necesită în primul rând multă pregătire fizică şi rezistenţă, cunoştinţe despre munte şi de acordare a primului ajutor, inteligenţă şi viteză de reacţie în condiţii de vreme d[..]
|
|
Două zile, miercuri şi joi, vechiul telescaunul se află în pregătiri, iar sâmbătă şi duminică va fi funcţional, apoi, de luni intră în revizie… Noul telescaun e funcţional, dar cu o condiţie: să fie mai mulţi solicita[..]
|
|
De la primarul Dănuţ Buhăescu am aflat că în momentul de faţă se lucrează la clădirea care va adăposti Centrul de Informare Turistică Uricani.
Proiectul, în valoare de sub 100.000 de euro, se derulează printr-un pr[..]
|
|
Primăria Petroșani a apelat la firma Serm Company SRL pentru a realiza serviciile de întreținere, reparații și revizie a instalațiilor de transport pe cablu pentru persoane, de pe domeniul schiabil din Masivul Parâng, care vor &icir[..]
|
|
Aflat la 122 km de Londra, în portul din Dover debarcă, anual, peste un milion de pasageri şi turişti, de pe vasele de croazieră sau veniţi cu maşini proprii (ori prin agenţii de turism). Numele celebru de „Albion” are legătură d[..]
|
|
Atât timp cât vremea permite desfăşurarea lucrărilor, Primăria Lupeni accelerează pentru finalizarea centrului de informare turistică.
Astfel, au fost achiziţionate servicii de audit financiar pentru proiectul „&[..]
|
|
- În afaceri, la Londra, bătălia pentru câştigarea pieţii este cruntă. Pe afaceriştii englezi îi deranjează că printre ei mai intervin cu succes şi investitori din alte ţări, cum e şi cazul dumneavoastră, venind din Româ[..]
|
|
În Straja funcționează un centru de informare turistică, dar unul impropriu, în clădirea în care funcționează și jandarmeria montană. În planul de dezvoltare și modernizare a domeniului schiabil din Straja există menționa[..]
|
|
Octavian Damian este poliţist local la Primăria municipiului Vulcan. Se achită atât de îndatoririle de serviciu, cât şi de cele care ţin de mişcarea sindicală pe care o conduce în calitate de preşedinte al sindicatului poli[..]
|
|
În perioada 26–28 iunie 2015, Asociaţia schi turism montan „Pro-Parâng” Petroşani a organizat în masivul Parâng cea de-a treia etapă a concursului de turism sportiv montan din cadrul Campionatului Naţional de T[..]
|
|
În perioada 26-28 iunie 2015, Asociaţia Schi Turism Montan „Pro-Parâng” Petroşani va organiza în cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”, cea de a treia etapă de campionat din cele [..]
|
|
Una dintre cele mai active asociaţii de profil din Petroşani, Asociaţia de Schi-Turism Montan „Pro Parâng”, va organiza luna aceasta o acţiune de mari dimensiuni, un concurs de nivel naţional. Sportivi de la 40 de cluburi din toată [..]
|
|
Ştirea zilei de ieri în materie de turism survine din staţiunea montană Voineasa – Vâlcea, foarte aproape de Valea Jiului: un grup de investitori din Marea Britanie şi Italia au anunţat autorităţile locale vâlcene că sunt di[..]
|
|
„Club Alpin Valea Jiului” este un ONG cu sediul în Uricani, la nivelul superior al căruia activează un nucleu de şapte tineri ambiţioşi, care au alături în jur de şaizeci de membri. Tot tineri şi entuziaşti, tot plini de am[..]
|
|
►Turismul nu va salva Valea Jiului de la foame, cel puţin nu atât de repede cât ar trebui
Tot auzim vorbindu-se despre alternative la mineritul Văii Jiului. Turismul în general, domeniul schiabil în particular[..]
|
|
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a decis să oprească activitatea Companiei Judeţene de Turism, prin dizolvare şi lichidare. Decizia survine după analiza rezultatelor pe care le-a avut această companie.
În firul decizi[..]
|
|
Recent, conducerea Asociaţiei Ecologice „Petro Aqua” Petroşani s-a deplasat în municipiul Tg. Jiu, la sediul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, pentru a pregăti împreună manifestările care[..]
|
|
Sâmbătă, 14 martie, pârtia Slima a fost gazda celei de a XII-a ediţie a concursului „Serbările Zăpezii - Pro–Parâng”. Cu toate că iarnă se încăpăţâna să îşi demonstreze puterea cu fulgi de z[..]
|
|
Ca în fiecare an, vârstnicii au făcut haz de anii care au trecut peste ei. Fapt care nu i-a făcut să fie reţinuţi în a se întrece, sâmbătă, pe schiuri pe pârtia amenajată a staţiunii montane Straja, de lân[..]
|
|
V-aţi gândit că, poate, concertul anului în Valea Jiului nu va fi găzduit de teatru, nu se va întâmpla pe scena casei de cultură, ci la Peştera Bolii? Astăzi suntem în măsură să vă informăm că în intervalul i[..]
|
|
►Se caută meseriaşi ►Mai sunt ei disponibili pe piaţa muncii locale? ► În Valea Jiului nu există cursuri de calificare în meseriile de mecanic trolist, mecanic teleschi şi telegondolier…
Chiar dacă[..]
|
|
Schiul de tură reprezintă o formă de schi în afara pârtiilor amenajate, care presupune deplasarea pe schiuri atât la urcare, cât şi în coborâre, folosind propria forţă a schiorului, spre deosebire de schiul alpin c[..]
|
|
La sfârşitul iernii 2015, 110 schiori şi snowboarderi au luat startul într-o nouă aventură la „Red Bull Oslea Hiride”, singura competiţie de hike&ride din ţara noastră.
O adevărată aventură
[..]
|
|
Pentru acest an, în bugetul local al municipiului Vulcan sunt prevăzute sume consistente de bani, pentru amenajări menite să facă mai atractiv Pasul Vâlcan.
Iarna aceasta,
care ne-a răsfăţat bine cu zăpadă[..]
|
|
Ne bucurăm să vedem că în Parâng încep să apară şi concursurile sau competiţiile sportive de iarnă, chiar dacă oarecum la spartul iernii, primăvara dând târcoale. După ce v-am relatat de acţiunea de Ziua Îndr[..]
|
|
În vederea promovării turismului montan şi a sporturilor de iarnă pentru toţi iubitorii de natură, mişcare şi sport în aer curat, Asociaţia de Schi-Turism Montan „Pro Parâng” Petroşani are deosebita plăcere de a vă [..]
|
|
„Zamora” este porecla pe care prietenii i-au dat-o, acum mulţi, mulţi ani, domnului Daniel Stan. Să nu vă pierdeţi vremea căutându-i numele prin cataloage de proprietari de societăţi comerciale sau printre cele ale miliardarilor d[..]
|
|
Ieri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) „Decebal” Hunedoara, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara şi AS Streiul Deva, a organizat, în staţiunea montană Parâng, Cupa Jandarmeriei la Schi, ed[..]
|
|
Decalată cu două zile faţă de programul iniţial, Cupa Jandarmeriei la Schi, ediţia 2015, care se desfăşoară pe pârtiile Staţiunii Parâng-Petroşani va avea loc astăzi, 19 februarie, începând cu orele 10:00.
[..]
|
|
În Parâng mai există şi cabanieri sau investitori care încearcă să atragă cât mai mulţi turişti. Din păcate, mult prea puţini, iar unitatea în gândire şi în acţiuni menită să dezvolte imaginea Par&acir[..]
|
|
În week-end Parângul a fost o staţiune vie, plină de turişti puşi pe distracţie. Din păcate, în afară de pârtiile bune de data asta, turiştii n-au primit nimic din partea cabanierilor, acel „ceva” care să-i fac[..]
|
|
Lumea de pe lume, ca să folosesc o expresie mai puţin academică, dar care spune foarte mult, a urcat sâmbătă dimineaţa în Pasul Vâlcan, ca să participe la tradiţionalul, de acum, eveniment „Serbările Zăpezii”, organi[..]
|
|
La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii hunedoreni au reuşit recuperarea unui copil care se pierduse pe munte.
Astfel, vineri, 6 februarie, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Straja au fost sesiza[..]
|
|
Cine doreşte să-şi deschidă butic la Rusu are acum ocazia.
Chiar la staţia de plecare a TS3, Primăria Petroşani, prin SPADPP, a scos la licitaţie pentru concesionare un spaţiu comercial de 40 mp. Cei interesaţi trebuie să plă[..]
|
|
Cabana „Căprişoara” nu este o fericire pentru SC Pregoterm SA Vulcan, societate care o administrează. Dimpotrivă, conform spuselor ing. Marius Danci, directorul acesteia, cabana atârnă ca o piatră de moară de bilanţul de venituri [..]
|
|
Salvamontiştii şi jandarmii montani au acordat sprijin de urgenţă unei persoane accidentate pe pârtie, în staţiunea Râuşor.
Astfel, sâmbătă, 24 ianuarie, în jurul orei 13.00, salvamontiştii şi jand[..]
|
|
Suntem în plin sezon al sporturilor hibernale. Guvernul tocmai ce a dat o veste bună hotelierilor români şi agenţiilor de turism din ţară. Cu toate acestea, din cele trei staţiuni din Vale (care au statut oficial), doar una funcţionează[..]
|
|
Indicatoarele le-am văzut ieri, pe la prânz, plimbându-mă pe Valea Morii, dar de la început nu mă pot abţine să nu spun cât de bună mi s-a părut ideea şi cât de lăudat este iniţiativa celor care au materializat-o.&nb[..]
|
|
Pentru că s-a ajuns în situaţii dificile, din cauza aglomeraţiei de maşini în staţiunea Straja, existând pericolul de a fi împiedicat accesul maşinilor de intervenţii ale ambulanţei sau ISU, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoar[..]
|
|