|
.
18.02.2015, 20:03:17 | 1 comentariu | 1434 vizualizari
Astăzi în Parâng: / Cupa Jandarmeriei la Schi
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Decalată cu două zile faţă de programul iniţial, Cupa Jandarmeriei la Schi, ediţia 2015, care se desfăşoară pe pârtiile Staţiunii Parâng-Petroşani va avea loc astăzi, 19 februarie, începând cu orele 10:00.
Sunt aşteptaţi peste 20 de jandarmi montani din judeţul Hunedoara ca să-şi încerce puterile şi aptitudinile sportive la proba de schi fond şi la proba de slalom.
În paralel, cei de la Romsilva doresc să se întreacă şi ei tot astăzi, astfel încât competiţiile la cele două probe vor fi ceva de genul „doi într-unul”. Nu-i însă nicio problemă, pârtia suportă, zăpada la fel, loc este pentru toată lumea… distracţie la maxim să fie, că de restul au grijă organizatorii!
„Reînodăm astăzi tradiţia după pauza de anul trecut datorată condiţiilor meteo nefavorabile, vremea nepermiţându-ne să mai organizăm competiţia. A devenit tradiţie ca în fiecare an pe pârtiile din Parâng colegii noştri de la Jandarmeria Montană să se întreacă la cele două probe organizate, este vorba de proba de schi fond şi de proba de slalom. Totodată, şi-au exprimat dorinţa de a se întrece pe schiuri, în paralel cu colegii noştri, şi reprezentanţi din cadrul Romsilva, care doresc să organizeze şi ei o competiţie de schi, şi pe care-i aşteptăm cu drag”, ne-a declarat căpitanul Nicolae Răducu, din cadrul I.J.J. Hunedoara.
Comentarii articol (1 )
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



