|
Vineri, înainte de prânz, s-a dat alarma în masivul Parâng, după ce un apel la 112 anunța că telescaunul vechi s-a rupt. Doi bărbați, angajați ai primăriei, se aflau în acel moment pe unul dintre scaune, care se ocupau de [..]
|
|
După perchezițiile DIICOT de la CEVJ, și Corpul de Control al Ministrului Energiei ajunge în Valea Jiului. Consiliul de Administrație așteaptă răspuns de la Parchet, pentru a vedea dacă cei urmăriți penal sunt compatibili cu funcțiile pe care[..]
|
|
Vineri, 5 iulie, ora 10, în cadrul Conferințelor de la muzeu, susținute sub egida centenarului orașului Petroșani, dl. Emil Marinescu, de la Universitatea din Craiova, va susține, la Muzeul Mineritului Petroșani, o interesantă conferință dedica[..]
|
|
Deși și-au asumat, încă de la înființarea CEVJ, că vor realiza surse alternative de producere a energiei, nici acum, la imediat un an distanță, pentru grupul pe gaz, de pildă, nu sunt bani, măcar pentru studiu de fezabilitate. Sindicaliș[..]
|
|
Din 15 iulie la CEVJ cresc salariile tuturor angajaților de la CEVJ. Mărirea nu se referă doar la majorarea datorită modificării salariului minim pe economie, ci și la sporuri, ba chiar și la valoarea tichetelor de masă. După aceste măriri, salariul[..]
|
|
Cotidianul nostru a informat în repetate rânduri de ceea ce știa „tot satul”: angajările și pontajele fictive de la CEVJ, care au băgat bani buni în buzunarele unor conducători ai mineritului. De ceva timp, a aflat și &bdqu[..]
|
|
Banca Europeană de Investiții are o misiune în Valea Jiului. Marți, 2 iulie, la Vulcan a avut loc prima vizită. Autorități locale, reprezentanți ai ADTVJ și CEVJ au avut o serie de discuții, care la final să vină cu un rezultat. Proiecte &ici[..]
|
|
Examenul de Bacalaureat 2024 a continuat marți, cu a doua probă scrisă, cea obligatorie, a profilului matematică sau istorie. Deși a fost proba care i-a speriat cel mai mult, dificultatea subiectelor s-a dovedit a fi mult sub așteptări. Astfel, candida[..]
|
|
O campanie de colectare a deseurilor electrice are loc vineri 5 iulie, la Petroșani. Serviciul se adresează atât gospodăriilor individuale, cât și instituțiilor și firmelor private.
Aparatele electrice vechi sau nefuncţionale, electroc[..]
|
|
Femeile duc greu șomajului
Pesediști din toate colțurile județului, treziți-vă!
Rata șomajului e în creștere
La sfârșitul lunii mai 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hun[..]
|
|
Circulația pe ambele sensuri a fost blocată marți dimineață pe DN66. Un arbore de mai dimensiuni a fost dislocat după furtuna de peste noapte și a căzut pe carosabil. Participanții la trafic au așteptat mai bine de o oră, până ce pompieri au[..]
|
|
După ce au susținut probele orale și de competențe, absolvenții claselor a XII-a au început astăzi cea mai grea parte a BAC-ului: probele scrise. Atât la profilul uman, cât și la real a picat „Moara cu noroc” de Slavici. P[..]
|
|
Nici nu mai știu cum să-i zic: indolență, nepăsare? Ca să nu se supere vreuna dintre ele, le-aș pune pe amândouă pe fruntea conducerii secției apă-canal din Vulcan și, prin extensie, pe cele ale șefilor de la SC Apa Serv Valea Jiului SA, vin[..]
|
|
Consilierii județeni au aprobat vineri scoaterea de PUZ a 30.000 m² de teren din zona minei Petrila, pentru a-i da în folosință unui investitor care vrea să construiască o fabrică de baterii. Investiția privată se ridică la aproape 45 de m[..]
|
|
Din 1 iulie a fost deschisă o axă de finanțare a IMM-urilor ce vizează fonduri pentru digitalizare. Aplicanții își pot face investiții în digitalizarea afacerilor lor, cu costuri 0 (zero). Prin acest apel finanțarea este de 100%, trebuie d[..]
|
|
Ieri, 1 iulie, niciun autobuz nu a fost văzut pe carosabil
De ce și până când opinia publică e mințită cu tupeu?
Se va da „verde” anul acesta autobuzelor?
Este 1 iulie și teoretic autobuzele di[..]
|
|
Problema gunoaielor în Defileul Jiului pare a fi una fără rezolvare. Apelul devotaților rangeri și al drumarilor nu este de ajuns, pentru a stopa acest fenomen. S-au montat și camere de supraveghere în două parcări, dar fără vreun rezulta[..]
|
|
De anul viitor, în Defileul Jiului vor fi montate plase și bariere de protecție noi, acolo unde acestea sunt deteriorate, dar și în locurile în care până acum nu au existat.
Investițiile vizează fix partea de Gorj din defile[..]
|
|
Luni, a doua zi de Rusalii, Sânzienele, zi de mare sărbătoare, a fost pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe I Vulcan - Centru Vechi un binevenit prilej de a prăznui cel de-al doilea hram al bisericii lor.
Asta după ce,
luna trecută[..]
|
|
S-a instalat iarna în mijlocul verii pe Transalpina. Pentru o oră grindina a pus stăpânire pe cea mai înaltă șosea din România, iar cantitatea impresionantă a acoperit rapid totul cu o pătură albă. Băcița Mărioara, cunoscut[..]
|
|
Agenția județeană de ocupare a forței de muncă Hunedoara (AJOFM) reușește să pună la aceiași masă angajatorii cu cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Dovada este numărul mare de persoane angajate într-o singură lună. 444 de o[..]
|
|
Amatorii de graffiti din Vulcan își aleg cu mare grijă pereții pe care urmează să-și expună creațiile. În acest sens, sunt vizați, îndeosebi, cei ai imobilelor reabilitate termic, al căror finisaj se pretează la fix unor asemenea [..]
|
|
În urmă cu mai bine de 100 de ani aproape fiecare stradă mai importantă din coloniile miniere ale Văii Jiului era dotată cu o fântână de apă racordată la apeduct, pe care poporul o numea pompă/ cișmea.
Uneori, derbedeii coloni[..]
|
|
În două săptămâni și jumătate, Avram Iancu, înotătorul din Petroșani pornește într-o nouă aventură. Și-a propus să traverseze Canalul Mânecii dus-întors în 40 de ore, iar pentru asta se antrenează intens.[..]
|
|
Părinții și bunicii copiilor care se jucau, vineri, 21 iunie, în părculețul din fața blocului 1M de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan au fost, pur și simplu, oripilați văzând cum a fost mutilată una dintre figurinele amplasate aici[..]
|
|
Localnicii din Paroșeni, dar și din alte localități ale Văii Jiului s-au întâlnit, duminică, de Rusalii, la de acum bine cunoscuta Nedeie Paroșană. O sărbătoare câmpenească de tradiție la care bucuria, voia bună, mâncărur[..]
|
|
Absolvenții claselor a VIII-a au susținut marți prima probă din cadrul Evaluării Naționale, cea la Limba și Literatura Română. La cel mai dificil subiect au avut de caracterizat un personaj din „Cireșarii”, la care m-ai toți s-au d[..]
|
|
Toată săptămâna se ia curent în mai multe locuri din județul Hunedoara. Reprezentanții Rețele Distribuție Banat spun că întreruperile sunt necesare și conform planificării reparațiilor și reviziilor. Sistările au loc în pr[..]
|
|
Chiar dacă este vară, telegondola din Straja funcționează și în weekend. Administratorii stațiunii vor să încurajeze turiștii să vină în Straja și în sezonul cald. Pentru aceasta, în fiecare sâmbătă și duminic[..]
|
|
La toamnă se va inaugura creșa de pe str. Câmpului
La Petroșani se construiește primar creșă din Valea Jiului. Lucrările sunt foarte avansate. Pe timpul acestei vacanțe vor fi finalizate, astfel încât din toamnă să poat[..]
|
|
Polițiștii hunedoreni au efectuat, miercuri, o serie controale la terase, săli de jocuri de noroc și baruri, pentru prevenirea consumului de droguri, a absenteismului școlar și a victimizării minorilor, precum și pentru creșterea gradului de siguran[..]
|
|
Scăldatul în Jiu, cotele apei fiind sau nu mici, este strict interzis! Avertismentul vine din partea celor de la Apele Române, care zilele acestea au montat plăcuțe noi informative în acest sens.
Având în vedere creştere[..]
|
|
Orașul Petrila este în plin proces de schimbare a modului în care arată mai ales în partea centrală. S-au creat locuri de parcare, s-a asfaltat strada principală și, în perioada următoare, toți stâlpii vechi de beton vor f[..]
|
|
Sprijinirea financiară, de către administrațiile publice locale, a unităților de cult religios recunoscute prin lege în România este prevăzută de O.G. 82/2001 care stabilește și modalitățile prin care se acordă sprijinul.
La art.3[..]
|
|
Sunt dispoziții legale clare care precizează că, pe caniculă, angajatorul trebuie să le asigure salariaților peturi cu apă minerală sau plată și să le reducă programul de activitate. În ceea ce privește administrațiile publice locale, aces[..]
|
|
Angajatorii care activează în domeniul „restaurante și alte activități de servicii de alimentație” au fost în vizorul inspectorilor ITM săptămâna trecută. Chiar dacă s-au constatat anumite deficiențe, majoritatea [..]
|
|
Au ieșit scântei pe 9 iunie la Petroșani, într-o secție de votare, iar cei doi candidați împlicați, au fost Dorina Niță și Vlad Lăutaru. Acesta din urmă a anunțat public că își retrage plângerea de la poliție, și c[..]
|
|
În perioada 13–15 iunie 2024, a avut loc la Timișoara cea de a X-a ediție a Salonului internațional de invenții și inovații „Traian Vuia”. Salonul a fost organizat de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I&rdq[..]
|
|
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au premiat zece profesori și antrenori remarcabili la cea de-a 14-a Gală a Premiilor Mentor l Invitatul de onoare al Galei a fost jurnalistul Neculai Constantin Munteanu, redactor la Radio Europa Liberă[..]
|
|
În perioada 29.05.2024 – 07.06.2024 Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a desfășurat campania națională privind verificarea modului în care serviciile externe respectă obligațiile legale și a activităţilor de prevenire şi [..]
|
|
Fotografiile alăturate au fost făcute la nici un an distanță. Mai întâi, au fost înlăturate conductele devenite inutile și care dădeau rău în peisaj după dezafectarea sistemului centralizat de termoficare din Vulcan.
&Ic[..]
|
|
O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai[..]
|
|
Duminică dimineața, pe o vreme deosebit de frumoasă și cu un cer albastru, la Parohia Centru Vechi din Vulcan a avut loc un eveniment religios aparte. Zeci de credincioși ai acestei parohii, dar și alții din parohiile învecinate au ținut să fie[..]
|
|
Tehnologia, mai exact o aplicație care se numește EDAC a ajutat oamenii legii hunedoreni să găsească un tânăr dat dispărut. Minorul de 16 ani plecase de la centrul de plasament din Vulcan, și a fost găsit în Petroșani.
„Î[..]
|
|
În urmă cu 6 ani, chiar în ziua de 12 iunie, s-a anunțat pentru prima dată cel mai mare vis de până atunci al organizației Tășuleasa Social. Care și-apropus să construiască primul drum de lungă distanță din România, Via Tr[..]
|
|
Eroii Neamului Românesc au fost comemorați și în acest an la Petroșani de „Ziua Eroilor”. În cimitirul în care aceștia își duc somnul de vezi, zeci de persoane au venit pentru a aduce un omagiu, așa cum se &icir[..]
|
|
Festivitatea de pomenire a eroilor neamului românesc s-a desfășurat, la Vulcan, ca în fiecare an, de altfel, de Ziua Înălțării Domnului, în cimitirul situat peste drum de bisericuța din Coroiești. Comemorarea a avut parte de o v[..]
|
|
O tânără petrileancă este campioană europeană în domeniul Beauty. Adelina redă frumusețea femeilor prin tehnici non-invazive și proceduri revoluționare. Și-a dus pasiunea pentru beauty la nivelul următor, participând la competiți[..]
|
|
După epuizarea ordinii de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Vulcan din 30 mai, Cristian Merișanu a făcut cunoscut rezultatul activității unei echipe de control a Curții de Conturi care și-a petrecut câteva zile în primărie.
[..]
|
|
În contextul avertizării COD ROȘU de vijelie, valabilă în data de 10.06.2024, în intervalul 18.55-20:00, prelungită, ulterior, până la ora 21.40, peste 100 de pompierii militari din cadrul subunităților ISU Hunedoara au interven[..]
|
|
„Micul prinț” după Saint-Exupery și „Artă” de Yasmina Reza sunt cele două spectacole pe care le va juca la Petroșani în 15 iunie Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău, aflat într-un turneu prin Rom&aci[..]
|
|
5 medalii și un premiu special
650 de invenții și proiecte din peste 30 de țări s-au prezentat săptămâna trecut la EuroInvent 2024. Ca de fiecare dată, INSEMEX Petroșani a reușit să se remarce, iar invențiile cercetătorilor de [..]
|
|
Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara (ITM) au verificat societățile care au ca obiect de activitate jocurile de noroc și pariurile. Din 10 obiective controlate doar la 3 s-au constat nereguli ce nu se puteau remedia pe imediat. Î[..]
|
|
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează în ziua de 13 iunie 2024, ora 1700, la Sala de Lectură, un eveniment cultural cu totul special care, cu siguranță, va stârni emoții și aduceri aminte. Va[..]
|
|
Echipați corespunzător, și firește cu bicicleta la purtător, peste 100 de petroșeneni au tras miercuri, 5 iunie, un semnal de alarmă pentru protejarea mediului, și au organizat „Marșul bicicliștilor”. Plecarea a fost din Centrul Civic. C[..]
|
|
Sindicaliștii de la CEVJ vor modificarea cadrului legal prin care oamenii din pozițiile de conducere să răspunsă pentru faptele lor. Mai mult, se confirmă tot mai mult presupusul conflict de interese din CA-ul actual. Reprezentanții minerilor pregătes[..]
|
|
În după amiaza zilei de miercuri, 5 iunie, Cristian Merișanu a organizat o conferință de presă în care, timp de aproape o oră, a prezentat câteva din realizările sale din Vulcan în cei trei ani și opt luni din actualul mandat. [..]
|
|
Miercuri, 5 iunie, de la ora 10, Muzeul Mineritului din Petroșani a fost gazda unui nou episod al manifestările dedicate centenarului orașului Petroșani: lansarea unei cărți despre Petroșani anilor 1924-1925, a 47 despre Valea Jiului în bibliogra[..]
|
|
Pentru minele Lonea și Lupeni, următoarele două exploatări care trebuie închise în Valea Jiului, minerii cer o nouă păsuire. Natural, procesul de punere în siguranță este mult întâziat, pentru că și acum la cele două e[..]
|
|
Nu știu dacă își mai amintește careva când a fost montată la intersecția străzilor Pinului și Bazinului din Vulcan. Cei tineri au prins-o de mici, fiindcă ea era acolo încă dinainte de se naște ei. În tot cazul Lampa, cum i [..]
|
|
Vrem cultură, dar avem nevoie ACUTĂ de locuri de muncă
Mina Petrila, cândva inima orașului cu același nume, care a încetat să mai bată în 2015, vrea să fie resuscitată și transformată din exploatarea minieră care era odată [..]
|
|
Miercuri, 5 iunie, de la ora 10, Muzeul Mineritului din Petroșani va găzdui un nou episod din manifestările dedicate centenarului orașului Petroșani: lansarea unei cărți despre Petroșaniul în anii în 1924-1925, a 47 despre Valea Jiului &ic[..]
|
|
Înscrierile la prima sesiune a examenului de Bacalaureat au început luni și se vor încheia vineri.
Elevii claselor a XII-a și a XIII-a vor încheia cursurile vineri. În perioada 17–19 iunie vor fi evaluate competențe[..]
|
|
De la competiții școlare național și chiar internaționale se întorc acasă cu premii. Duc numele Petroșaniul pe podium. Pentru aceasta merită aprecierea întregii comunități. Marți, 4 iunie, mai mulți elevi elevi cu performanțe remarcab[..]
|
|
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat în ziua de 3 iunie 2024, la Teatrul de Artă Deva, Sala Mare, o activitate cultural-educativă devenită tradițională: au fost premiați câștigătorii concu[..]
|
|
Primăriile din Valea Jiului au ieșit învingătoare din confruntarea cu Consiliul Județean Hunedoara pe tema plății redevenței pentru deponeul ecologic de la Bârcea Mare în care sunt depozitate deșeurile menajere colectate de că[..]
|
|
În weekend, o tânără, de loc din Baru, a văzut moartea cu ochii, când un bolovan de dimensiuni mari, a căzut de pe versanții din Defileului Jiului, direct în mașina aflată în rulare. Are toată mâna stângă v&a[..]
|
|
Ziua Internațională a Copilului este una deosebită, fiindcă, la 1 Iunie, sărbătorim inocența, bucuria și spiritul jucăuș ale celor mici. Este ziua în care fiecare copil este în centrul atenției, se simte apreciat și iubit.
Conform[..]
|
|
Până la aprobarea bugetului și demararea angajărilor consistente, CEVJ este în situația de a face angajări în regim de urgență. 26 de noi posturi au fost scoase luni la concurs, la toate minele, inclusiv la termocentrala Paroșeni.
[..]
|
|
Este bicentenarul lui Iancu, așa că, acum poate mai mult ca niciodată, trebuie să ne aducem aminte și să păstrăm vie memoria eroului nostru național. Tot felul se evenimente se organizează cu acest prilej, iar unul inedit va avea loc și în we[..]
|
|
Se sună adunarea pentru sâmbătă, pe Cheile Tăii, pentru toți copiii petrileni. De ziua lor, administrația s-a gândit să-i scoată în natură, pentru a o descoperi, dar și pentru a încerca experiențe unice. Cei de la San Montan[..]
|
|
Parada costumelor de carvanal, deja tradițională, va avea loc și anul acesta, de 1 Iunie, adică sâmbătă, la Petroșani. Doar că, în plus, pentru copii se pregătește și o surpriză. Un labirint cu personaje de poveste va fi montat î[..]
|
|
Două unități de învățământ din municipiul Petroșani sunt singurele din județul Hunedoara care, anul acesta, au primit titlul e-Twinning School, o etichetă de calitate din partea Comisiei Europene. Joi, reprezentanții celor două școli c[..]
|
|
Numărul oamenilor care suferă de boala Lyme este în continua creștere, iar județul Hunedoara este într-un ritm ascendent. Boala se transmite în special prin mușcătura de căpușe, așa că, mai ales acum, că este sezonul lor, trebuie [..]
|
|
Primăria Uricani nu a uitat că, sâmbătă, e ziua copilului și, prin urmare, le-a pregătit celor mici programul “Magia Copilăriei”, care să le placă fetițelor și băiețeilor. Ceea ce trebuie neapărat reținut este că paleta de ac[..]
|
|
Se schimbă zona de protecție pe Transalpina și Transfăgărășan. Betonul și metalul sunt înlocuite cu balustrade elastice, din oțel, care au multiple avantaje. Drumul Regelui va fi deschis curând, pentru că drumarii au finalizat deszăpezi[..]
|
|
Pentru Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva proiectele și activitățile dedicate copiilor au fost percepute ca o datorie pe care o avem față de cei mai tineri prieteni ai noștri. Ziua de 1 iunie este întotdeauna un [..]
|
|
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna aprilie a Consiliului Local Vulcan a existat un proiect de hotărâre “privind aprobarea acțiunilor culturale, științifice, artistice, sportive și de agrement care se vor desfășura în luna[..]
|
|
Nu s-a împlinit încă anul, asta va fi pe 22 octombrie, de când cu incidentul de pe DJ 666 Dealu Babii - Merișor, că un altul similar a avut loc în aceste zile. Și asta, din cauză că cei în drept s-o facă nu au ținut seama[..]
|
|
De luna viitoare, indemnizațiile pentru adulții și copiii cu handicap vor fi majorate. Coeficientul după care se face calculul crește cu 10%, astfel că această categorie de persoane vulnerabile va primi un sprijin financiar mai consistent. La nivelul R[..]
|
|
Legislația electorală, în integralitatea ei, s-a dovedit a fi cea mai mare provocare pentru candidații intrați în cursă. Fiecare o interpretează în stilul propriu, încearcă prin orice cale să iasă în evidență. Doar, do[..]
|
|
Ca urmare a încălzirii vremii, și viperele își fac apariția tot mai des, uneori chiar în locurile aglomerate din orașe. Un șarpe și-a făcut apariția într-un parc din Simeria. Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea [..]
|
|
Dacă vreți să oferiți o experiență de neuitat și care, cine știe, poate determina traiectoria copilului dumneavoastră, sâmbătă, de 1 iunie, sunteți invitați la Aerodromul din Deva. Aeroclubul Teritorial "Constantin Manolache" Deva[..]
|
|
Prima zi a Campionatelor Balcanice de atletism, de la Izmir, din Turcia, competiție la care participă sportivi din 22 de țări, vine cu vești bune pentru CSM Deva.
Florentina Iușco confirmă forma bună prin care trece și și-a mai adăugat o medal[..]
|
|
Mai este puțin până când universitățile își vor deschide porțile pentru viitorii studenți. Mediul academic de la Petroșani are o vizibilitate extinsă atât în țară cât și în străinătate, iar la această p[..]
|
|
Deși Complexul Energetic Valea Jiului este o societate nouă, încă depinde de vechea entitate CEH. Una dintre chestiunile care leagă cele două societăți și chiar ține pe loc CEVJ este cea legată de active, care încă sunt în proprie[..]
|
|
Salvamontiștii hunedoreni au avut o misiune dificilă în week-end în Retezat. O femeie, rătăcită și rănită, a fost salvată dintr-o zonă extrem de abruptă. Ea se afla în expediție alături de un grup care s-a abătut de la traseu d[..]
|
|
DSVSA Hunedoara a desfășurat mai multe controale și a constatat o serie de nereguli. La peste 90.000 de lei se ridică cuantumul total al amenzilor aplicate. În plus, pentru alte abateri, mai puțin grave, au fost emise două avertismente, oferind ș[..]
|
|
Copiii care vor trece pragul Muzeului trenulețelor „Valentin Banciu” din Hunedoara în 1 iunie vor avea accesul gratuit, iar surprizele vor fi și ele incluse în biletul de călătorie pe care-l vor primi la intrare. Nu vor lipsi nici [..]
|
|
Printre marile cluburi din Ardeal se numără şi „Societatea sportivă a studenţilor Universitari”. Echipa de football aparţinând acestui club a luat fiinţă în anu[..]
|
|
173 de lucrări științifice au fost susținute la sfârșit de săptămâna la Universitatea din Petroșani. Ele aparțin studenților care care s-au înscris, și care învață atât la Petroșani, cât și la alte universit[..]
|
|
Dacă nu-ți place un partid, un candidat sau altul, rezolvarea e la urna de vot. Intri în cabină și pui ștampila pe formațiunea politică preferată și pe candidatul pe care-l consideri capabil să rezolve problemele cetățenești ale localităț[..]
|
|
Va fi un sfârșit de săptămână dedicat filmului românesc. „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” ajunge, pentru prima dată, la Petroșani, iar proiecțiile vor avea loc în aer liber. În caz c[..]
|
|
Toate consiliile locale din această țară, începând cu cele de la comune, orașe, municipii și terminând cu cele ale sectoarelor din Capitală, trebuie, ca, până la finele lunii aprilie a fiecărui an, să efectueze indexarea cu ra[..]
|
|
Mina Petrila, prin clădirile rămase la suprafață, a fost loc numai bun de antrenament pentru alpiniștii de la ISU Hunedoara. Ei au desfășurat săptămâna aceasta mai multe exerciții de pregătire și antremanent, pentru a fi gata să intervină [..]
|
|
Absolvenții de liceu din Petroșani au început pregătirile pentru un eveniment care a devenit deja tradiție în capitala Văii Jiului. Parada absolvenților va avea loc la început de iunie, pentru că acești elevi termină cursurile &icir[..]
|
|
Două obiective turistice din județul Hunedoara s-au clasat pe primul loc în concursul “Destinația Anului 2024”. Castelul Corvinilor de la Hunedoara și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei au fost declarate câștigătoare la dou[..]
|
|
Postul de director general al CEVJ a fost scos la concurs în această săptămână. Reprezentanții minerilor spun că societatea are nevoie de un conducător capabil, cu experiență, pentru că sectorul minier traversează o etapă extrem de dif[..]
|
|
Lucrările de reparații capitale și refacție totală aflate în execuție, la ora actuală, pe intervalul Bănița – Merișor - Crivadia înregistrează progrese pe ambele sensuri. Toate cele 3 linii sunt în plin proces de modernizare[..]
|
|
Universitatea din Petroșani s-a ales cu zeci de premii de peste Prut, unde a participat la Salonul Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ de la Chișinău. Mai multe invenții și publicații științifice au fost prezentate în cadrul[..]
|
|