21.01.2013,  10:16:12 | 8 comentarii | 3593 vizualizari GALERIE:     VIDEO
Cazul Sucilă - dosarul anului 2012, fâsss-ul anului 2013


de Cătălin DOCEA

În week-end m-a sunat cineva. Și, printre altele, mi-a zis că luni, dis de dimineaţă, dl. Traian Berbeceanu vine în vizită în Valea Jiului. Când vine, dl. Berbeceanu de la DIICOT nu pleacă singur. Deci nu vine degeaba. Deşi nu i-am mărturisit niciodată, sunt un fel de fan al dumnealui. Rar mi-a fost dat să văd dosare penale atât de bine legate, precum cele în care a lucrat – în ultimii ani – alături de colegii dumnealui. Dar asta e o altă poveste. Nici dumnealui, ce-i drept, nu m-a sunat. N-am, probabil, nici profil de turnător, nici alură de investigator sub acoperire. Dar şi asta e o altă poveste.

M-am pregătit, continuu, să nu fiu imbecil. Dar, recunosc, în week-end-ul trecut, preţ de câteva secunde, chiar am fost. M-am gândit, în secundele acelea, că dl. Berbeceanu poposeşte în Vale pentru a-i lua la întrebări pe băieţii (traficanţi şi consumatori de droguri din Vulcan) care, săptămânile trecute, mi-au transmis nişte ameninţări explicite. Ba chiar i-am povestit şi unui prieten, om de afaceri. Dumnealui spera ca, dacă nu vine pentru problema mea, dl. Berbeceanu să vină pentru problema lui, ceva legat de o gaşcă de hoţi care, după ce l-a prădat de câteva miliarde (marfă), dusă a fost. În loc să dorm, ca orice proprietar de ziar care se respectă, măcar până la 7 şi-un pic, luni dimineaţa – la 6 punct – am fost în picioare. Şi-am ars vreo 10 litri de motorină (aia mai scumpă, de la OMV) în speranţa că dl. Berbeceanu n-are să mă dezamăgească nici de data asta. Nu tocmai pe mine. Care, am spus-o si o repet, chiar îl apreciez sincer şi de la distanţă.

Apoi, un coleg mi-a şoptit că a zărit maşina domnului Berbeceanu de la DIICOT în drum spre Vulcan. Mi-a revenit, din nou, faza aia de imbecilitate infantilă. Sparge-mi-s-ar Dell-ul la care tocmai compun direct în nas dacă n-am crezut că, la Vulcan, dl. Berbeceanu deja zice un „Culcat!” din toţi plămânii spre nişte consumatori şi traficanţi decişi să-mi spargă faţa! Când am ajuns la Vulcan, colegii mei deja se căcaseră pe ei de râs la auzul veştii că noua mega captură a anului, după nişte băieţi care fumau şi ei şi trăiau „cinstit” din furat de la olandezi, era reprezentată de poliţistul Adrian Sucilă şi fata ex-viceprimarului Stoica. Eu nici n-am râs, nici n-am făcut pe mine. Eram, totuşi, faţă în faţă cu o constatare importantă: tot week-end-ul, plus o juma' de noapte, am fost imbecil cu spume gândind că există dreptate. Că el – omul pe care-l apreciez – va face dreptate.

Acum să ne lămurim şi cu Sucilă şi modul absolut grotesc în care, de câteva luni, organele statului îi plimbă pisica minoră a eliberării pe sub nas în speranţa că se va rupe legătura psihologică între el şi familia ex-viceprimarului Stoica. Cariera i-a fost distrusă, familie nu mai are şi, pun un macabru pariu, ăsta îşi pune ştreangul de gât până la Paşte! Paştele de anul ăsta, nu Paştele cailor. Suporturile informatice în care poliţistul Sucilă şi fiica ex-viceprimarului Stoica deţineau pornoşaguri cu minori au fost ridicate încă de anul trecut, dimpreună cu cei doi. Din dosarul privitor la furt şi act sexual cu un minor a fost disjuns acesta, referitor la pornografie, şi a fost transferat pe criterii de competenţă DIICOT-ului. Bun. Sunt gata să pun pariu pe un minim pe economie că, imediat ce au pus mâna pe computerul lui Sucilă și cel al d-rei Stoica, specialiștii de la DIICOT au conectat hard-urile pe EnCase Forensic v7.05, un program produs de Guidance Software Inc. din SUA. Care-ți spune, în câteva ore (depinde de capacitatea mediului de stocare), câte „:-*”, „:p”, “>:D<” ori “=P~” şi-a dat Sucilă cu fetili, minore ori ba, de când are calculatorul. Cu acest program, aflat – alături de altele – la dispoziţia organelor de cercetare din România, orice mişcare, oricât de veche, este imediat scoasă la iveală chiar dacă hard disk-ul a fost formatat de mai multe ori şi în mai multe stiluri (aviz amatorilor care cred că, dacă dispare din Recycle Bin, un fişier e dispărut precum banii de la Caritas: singurul format sigur şi nedepistabil este cel foarte fizic, cu ciocanul!).

Pe cale de consecinţă, e lesne de intuit că sunt deja câteva luni de când anchetatorii ştiu, ne iertaţi, câte oraluri stocase în format electronic, *.jpeg ori *.avi, numitul Sucilă. Drept urmare, şi dacă ar fi izvorâtă din cele mai nobile simţăminte de apărător al legii, apăsarea acceleraţiei în acest dosar şi reţinerea lui Sucilă la câteva zile după ce a fost eliberat este lipsită de credibilitate. Adică ţii luni de zile pericolul public după gratii şi nu-l întrebi de vorbă. Iar mai apoi, ca un făcut, când îl vezi liber te macină dorinţa de a face lumină în dosarul disjuns.

Am încercat, într-o vreme, să interpretez logic cazul Sucilă. Prima reacţie a fost apariţia în presă a unor presupuse pasaje de interceptări telefonice care conţineau şi numele meu. Le-am căutat, ulterior, în Rechizitoriul lui Sucilă pentru a le compara. S-au volatilizat parţial, pe partea lor savuroasă. M-am oprit, apoi, din a mai relata aspecte referitoare la acest caz. Mi-am dat seama că, cu cât sunt mai logice, argumentele mele mai rău îi fac lui Sucilă.

Nici nu mai ştiu cum să interpretez ultimele evenimente. Să fie răzbunare până la capăt? Adică ura celor ce nu-l suportă pe Sucilă să fie întratât de mare încât să nu se oprească până nu-l văd pe ăsta cu ştreangul de gât? Să nu mai suporte duşmanii declaraţi ori ascunşi ai lui Sucilă, ori ai Angelei Stoica, să-l mai vadă pe acesta în uniformă nici măcar până la o sentinţă definitivă şi irevocabilă? Dacă-i aşa, îi puteau spune: “pleci dracu' din poliţie şi te lăsăm cu tinicheaua de coadă, să-ţi faci pedeapsa!”. N-ar fi fost primul târg propus lui Sucilă.

Hai să vedem şi cum e cu pericolul public. Faptele de care Sucilă a fost acuzat s-au petrecut, ca să zicem aşa, în privat. Adică Sucilă nu urmărea minori prin oraş ca să le facă un oral, nu urmărea minore prin oraş ca să le pună capră, nu poza minori pe gaura cheii de la WC-ul public ca să se benocleze la ei de sub plapumă, cu cel puţin o mână ocupată. Adică, prin parcul din Vulcan sunt la fel de multe doamne respectabile care-şi plimbă copiii de mână ori în cărucior. Tot atâtea câte au fost când Sucilă era liber. Tot atâtea câte au fost când Sucilă era la puşcărie. Tot atâtea câte au fost când Sucilă a fost din nou liber. Tot atâtea câte sunt şi acum, când Sucilă e din nou după gratii. Deci, despre ce pericol social vorbim? Cumva despre pericolul ca Sucilă să mai demaşte abuzurile superiorilor săi, cum a mai făcut-o şi i s-a dat dreptate în justiţie?

Ştiţi ce cred? Că oamenii aceştia îi fac un mare bine lui Sucilă. A stat câteva luni la închisoare. Iniţial, cererile de eliberare erau respinse. Mai apoi, ca un joc fin şi demn să-l facă pe ăsta să se spânzure, era eliberat de Judecătoria Petroşani şi ţinut după gratii de Tribunalul Hunedoara. Jocul a reînceput: propunerea de arestare preventivă va fi admisă, cererile de eliberare vor fi respinse. Mai apoi, îl va elibera Judecătoria Petroşani şi, la trei zile, Tribunalul Hunedoara va admite recursul promovat de DIICOT. Apoi va fi eliberat. Se va reîntoarce la muncă pentru maxim două săptămâni. Apoi, ca să fie treaba treabă, va fi reţinut de procurori şi arestat preventiv pentru că, într-o zi, i-a zis Angelei Stoica să nu-şi lase fiul cu ATV-ul pe stradă pentru că e Rutiera la colţ. Pentru dezvăluirea acestui secret de serviciu (pe care-l putea vedea jumătate de Vulcan cu ochiul liber, pe care-l ştiau toţi şoferii cu staţii radio), Sucilă merită să putrezească la pârnaie. Când, într-un final, toate dosarele se vor termina (deşi, sunt convins, poate fi încarcerat şi pentru că era rasist, a scuipat pe jos ori a copiat la BAC sau examenul de la şcoala de şoferi), pedepsele contopite vor concura cu durata totală a arestărilor preventive consecutive. Deci, pentru că i-a fost programat să stea după gratii, Sucilă e mai câştigat dacă-şi ispăşeşte pedeapsa înainte de a exista vreo sentinţă.
Luni, ca să fie treaba-treabă, m-am trezit și cu un cauciuc tăiat. Nu vă impacientați, Nu era dedicație de la traficanții și consumatorii de droguri din Vulcan, nici o consecință a orelor de alergătură după dl. Berbeceanu. Era de la o groapă. 

Cătălin DOCEA

 

21.01.2013 - Răzbunare până la capăt: / Poliţistul Sucilă – ridicat, din nou, cu mascaţii

Poliţistul Dan Adrian Sucilă, dar şi fiica fostului viceprimar al Vulcanului, Mihaela Gabriela Stoica, au fost duşi - ieri  dimineaţă - la sediul DIICOT în baza unor mandate de aducere.

Cei doi sunt cercetaţi într-un dosar disjuns din cel pornit în vara anului trecut de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în care acuzaţiile erau de furt şi act sexual cu un minor. De data aceasta, acuzaţiile se referă la producerea, deţinerea şi răspândirea de material cu caracter pornografic.
Pedeapsa pentru acest nou set de acuzaţii împotriva celor doi este de 3 până la 12 ani, pornografia infantilă fiind reglementată de mai multe paragrafe de lege, plecând de la cea a criminalităţii informatice, legea privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, dar şi legea privind prevenirea şi combate­rea pornografiei.
Poliţistul Adrian Sucilă a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Fiica fostului viceprimar Angela Stoica este cercetată în stare de libertate.
Se estima, totuşi, că spiritele se vor linişti după ce Sucilă a renunţat, recent, la toate litigiile promovate în instanţă împotriva superiorilor săi.

Comentarii articol (8 )

#1 UN CITITOR22.01.2013,  08:29:27
CATALINE cum poti scrie asemenea tampenii???? Dai idei saracului politist! Copilul tau daca ar fi ademenit de asemenea personaje pentru ceva maruntis si ar fi pus sa se prostitueze,ce ai zice?
#2 C22.01.2013,  09:25:17
As zice ca e grav. Dar tocmai asta e ideea: ca personajul nostru nu statea la coltul strazii, sa urmareasca minori si sa le dea chilotii jos... ori sa ii puna sa se prostitueze.
#3 csm22.01.2013,  09:43:49
nu vezi cătăline cine conduce jiustiţia te miră ce se întâmplă!
#4 eu22.01.2013,  12:00:30
Ne puteti da cateva nume importante care au fost arestate in trafic de persoane, influenta, droguri, santaj, etc....nume de senatori, deputati, consilieri, prefecti, ca sa ne dumirim si noi cat de competenti sunt cei de la DIICOT?...pai ne dati in ochi cu cazuri de 2 lei, nu va suparati....s.ar putea ca si cei de la DIICOT sa mai traga pe nas cateodata, nu?..ca doar tre sa se infiltreze intre traficanti...si na, informatiile vin de pe la taximetristi parca in Deva,si altii care fac coada sa mai dea cate un pont, asa am auzit....?
#5 mm222.01.2013,  12:26:24
Mediile informatice nu pot fi ridicate, poate suporturile informatice domnu Catalin. Chiar credeti ca daca sunteti ziarist veti fi tratat ca un om de Politie...Naivitate
#6 CD22.01.2013,  13:05:11
Am operat corectura sesizata. Aveti dreptate. Multumesc.
#7 tica22.01.2013,  20:43:33
dar forurile superioare nu se autosesizeaza in acest caz ??


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Au vrut să-l execute, dar s-au cutremurat când au văzut că, în realitate, poliţistul îşi făcea datoria cu vârf Å[..]
04.08.2013, 22:41   |    3 comentarii
Avocaţii părţilor din dosarul Sucilă (în care poliţistul este trimis în judecată pentru corupţie sexuală, act sexual cu un[..]
28.05.2013, 22:32   |    0 comentarii
Dosarele penale întocmite pe numele poliţistului vulcănean Adrian Sucilă tind să ajungă temă de studiu în domeni[..]
27.05.2013, 20:54   |    3 comentarii

Din luna septembrie 2012, pe rolul Judecătoriei Petroşani figurează un dosar în care nu se întâmplă aproape ni[..]

14.05.2013, 22:25   |    4 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter