03.09.2008,  12:57:30 | 0 comentarii | 554 vizualizari
În vizorul ITM / Munca la negru şi sãnãtatea


de Cristian ANGHEL

Doisprezece inspectori ai Inspec­toratului Teritorial de Muncã au declanşat o campanie de verificare a unor firme care au peste 500 de angajaţi. Acţiunea ITM a cuprins peste 20 de unitãţi din Valea Jiului, Haţeg, Orãştie, Deva şi a urmãrit munca fãrã forme legale şi programul legal de muncã, precum şi res­pectarea normelor în vigoare în do­meniul construcţiilor. S-au aplicat avertismente şi sancţiuni în valoare de peste 15.000 mii de lei.

În urma controalelor efectuate de Inspectoratul Teritorial de Mun­cã Hunedoara au fost gãsite nereguli referitoare la: relaţiile de muncã, munca fãrã forme legale şi programul legal de muncã. Cei 12 inspectori care au participat la acţiune au descoperit persoane care lucrau la negru, iar în anumite societãţi comerciale de construcţii repausul sãptãmânal obligatoriu nu era respectat. „Cu toate cã acesta existã, angajaţii nu aveau parte, aşa cum prevede legea, de douã zile consecutive de odihnã, ci de douã zile alese aleatoriu de-a lungul sãptãmânii. S-a constatat, de asemenea, cã mulţi angajatori preferã sã nu lucreze în zilele ploioase sau de sãrbãtoare, dar sã recupereze sâmbãta. 
O altã neregulã sesizatã vizeazã pontajele. Deşi acestea se fac, ele dezvãluie un program de lucru de opt ore când, de fapt, salariatul munceşte zece ore” - a pre­cizat inspectorul Cristian Moise. Au fost aplicate, pe aceastã laturã, cinci aver­tismente şi sancţiuni în valoare de 7.500 de lei.
„Au fost controlaţi angajatori ce aveau în subordine peste 500 de salariaţi. În urma verificãrilor au fost constatate 26 de deficienţe legate, printre altele, de lipsa controlului medical periodic, lipsa echipamentului de protecţie, precum şi a unui plan de prevenire şi protecţie” - a declarat inspectorul ITM, Radu Alexandru.
Pe linia sãnãtãţii şi securitãţii în muncã au fost sancţionate douã unitãţi din Hunedoara şi Petroşani, cu opt mii de lei, respectiv cinci sute de lei. De asemenea, s-a sistat activitatea unui loc de muncã. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter