l După 7 luni de muncă eroică s’a deschis un nou drum de fier cărbunelui din Valea Jiului l Însemnări din 24 de ore petrecute în mijlocul muncitorilor şi brigadierilor dela Pietrele Albe

 

La ora 10,30 seara s’a schimbat şutul la Pietrele Albe şi frigul a început să se simtă mai puternic. Intraseră târnăvenii în muncă. Dormiseră puţin, - cine ar mai fi avut răbdare să doarmă?! Muncitorii, tehnicienii şi brigadierii membri de Partid ca şi cadrele UTM-ului nu mai plecaseră de pe şantier de trei zile. La lumina becurilor puternice înşiruite de-a lungul stâncii din stânga feţelor tinerilor trădau o încordare neobişnuită. Dar ochii străluceau scăpărători de bucurie. Mişcările tuturor erau iuţi, pline de nervozitate. Observam de după un colţ de stâncă jocul mâinilor acestor tineri. Degetele se înfigeau puternic în traverse, ca nişte cârlige. Şi traversa alerga nebuneşte tot înainte spre tunel, purtată de mâinile înnegrite ale briga­die­rilor şi muncitorilor care tremurau de emoţie, de frig, de bucu­rie. Lumina becurilor arăta din când în când piciorul  vreunui tânăr cum calcă apăsat deasupra pietrelor colţuroase.

Te gândeai dintr’odată că aceste picioare de muncitori au păşit învingătoare peste stânci, că aceste mâini negricioase au construit tunele, poduri şi viaducte, au deschis drum de fier cărbunelui din Valea Jiului.

 

La ora 11 şi 23 de minute

Compresoarele duduiau peste tot. Burghiurile minerilor în scrâşnete ascuţite străpungeau stâncile. Sgomotul traver­selor răsturnate şi al şinelor lovite nu înceta aproape nici o clipă.

Şi linia creştea. Cu fiecare minut, cu fiecare secundă. La 11 şi 23 de minute traversele dinspre Livezeni s’au unit cu traversele dinspre Bumbeşti, la exact 100 de metri de tunelul Cârligului Caprei. Noaptea scăpărau scântei deasupra Jiului, la fel ca cele din ochii brigadierilor. Vestea a mers ca o şoaptă din gură în gură în tot convoiul de muncitori şi brigadieri. Pumnii s’au încleştat pentru o clipă şi munca a început să devină şi mai dârză şi mai hotărâtă.

În depărtare s’a auzit şueratul unui tren. Pentru prima oară prin aceste regiuni sălbatice. La un kilometru, sau poate la doi kilometri, trenul venea din urmă. În 7 luni de zile, trenul a ajuns până la Pietrele Albe şi până la Cotor. Mâine trebuie să ajungă la Bumbeşti şi la Livezeni. MÂINE… A fost deajuns să treacă doar o clipă pentruca această zi să devină AZI… Un azi mare, cea mai mare zi de pe şantier de până acum.

 

Mai dârz, tovarăşe!

Azi trebuie să treacă trenul de la Bumbeşti la Livezeni. După 7 luni de muncă eroică, după 7 luni de victorii, după 7 luni de iureş nestăvilit.

„Atunci mai dârz, tovarăşe!”. Vorbele acestea parcă au răsunat în tot sectorul, deşi nu le-a rostit nimeni. Da, mai dârz ca să treacă azi trenul pe aici, pe la Pietrele Albe, pe unde înainte nu erau decât munţi abrupţi şi prăpăstii înfricoşătoare. „Mai dârz, tovarăşe!”.

Se dă bătălia hotărâtoare. Aceasta se vede din fiecare gest al brigadierilor şi muncitorilor, din ochii lor vii şi mâinile lor încordate. Poate niciodată n’au vorbit mai bine aceşti ochi şi aceste mâini, ca acum. Poate niciodată bucuria n’a fost mai mare şi eforturile mai însufleţite ca acum. 

„Aici tovarăşe – îmi spune un tânăr – Partidul ne-a învăţat să răsturnăm cu mâinile noastre munţii şi să ne iubim mai cu foc patria noastră scumpă”.

Da! Partidul i-a învăţat aceste lucruri: SĂ MUNCEASCĂ, SĂ LUPTE ŞI SĂ ÎNVINGĂ. Partidul i-a învăţat să iubească munca, să simtă măreţia muncii pentru patrie şi popor, Partidul i-a învăţat să-li iubească Patria şi poporul.

„Cu Partidul nostru’n frunte, spargem munte după munte!” – aşa sună lozinca tinerilor. Şi într’adevăr tinerii au spart munţii, i-au răsturnat în Jiul învolburat, au deschis şi au adus drum de fier în această sălbatecă regiune.

„Cu Partidul nostru’n frunte!... De câte ori, când brigadierii credeau că pietrele nu mai pot fi trecute membrii Comitetului de Partid şi tinerii UTM-işti crescuţi de Partid au venit în mijlocul lor cu vorba şi cu sfatul lor, cu exemplul lor, înflăcărându-i, ducându-i la biruinţă. De câte ori membrii Comitetului de Partid n’au lucrat cot la cot cu tehnicienii şi inginerii şi nu le-au ţinut locul atunci când era nevoie?

Oamenii de pe şantier au simţit mereu Partidul în mijlocul lor.

În această dimineaţă, membrii Comitetului de Partid sunt aici la Pietrele Albe, împreună cu responsabilii UTM-ului.

 

S’au întâlnit şinele

A venit vremea schimbării şutului. Târnăvenii nu vor să plece în nici un chip. Muncesc înainte, uitând de foame, de frig, de oboseală. Minutele şi orele curg unele după altele în frigurile muncii. Fiecare parcă simte că trage trenul după el cu fiecare mişcare, ci fiecare rotaţie de burghiu, cu fiecare şină aşezată, cu fiecare cui bătut în traversă.

La orele 10,30 dimineaţa, şinele s’au întâlnit lângă tunelul Cârligul Caprei. S’au izbit unele de altele şi au scos un sgomot metalic, scurt, ca un semnal al tăcerii adânci care s’a abătut deodată asupra sectorului. În aceeaşi clipă minerii au aprins fitilurile la găurile cu dinamită şi împreună cu brigadierii au intrat la adăpost în tunel.

 

Canonada victoriei

Erau ultimele operaţiuni în vederea încheierii liniei: lărgirea şi descongestionarea terasamentului.

Timp de 5 minute, exploziile au ţinut fără încetare, 250 de bubuituri, o adevărată canonadă a victoriei. Nicicând şantierul n’a trăit asemenea clipe. Bubuiturile şi coroanele de fum şi pietre care se înălţau la sute de metri în văzduh, salutau parcă victoria oamenilor de pe şantier. Ne-am gândit atunci la comunicatele sovietice de război: „pentru a cinsti această victorie, oraşele Moscova, Leningrad etc. vor trage salve de artilerie din 100 de tunuri”. Modesta noastră victorie de astăzi s’a născut şi ea din marile victorii sovietice de atunci.

CELE 250 DE SALVE DIN VALEA JIULUI SALUTĂ ASTĂZI VICTORIA MUNCII UNUI POPOR HOTĂRÂT SĂ CONSTRUIASCĂ SOCIALISMUL.

„Apoi a început iarăşi munca. Curăţarea terasa­men­tului, fixarea şinelor, talu­zarea stâncilor. La câteva sute de metri în vale, muncitorii terminau zidul de sprijin, după 24 de ore de muncă neîntreruptă. Sus în sector erau mun­citori, tehnicieni şi UTM-işti are de trei zile şi trei nopţi nu părăsiseră şantie­rul, nu voiseră să-şi înce­teze o clipă activi­tatea.

Vestea împreunării liniilor s’a răspândit între timp pe întreg şantierul. Calculele inginerilor spu­neau că între 4 şi 5 după amiaza linia se va încheia.

Mai erau 3 ore până la 5, mai erau două ore până la 4, mai sunt încă…

 

Şi linia s’a încheiat!

Muncitorii şi tehnicienii fixau ultimele şine. Brigadierii din tot sectorul urmăreau cu privirile fiecare mişcare a lor. Îşi ţineau parcă răsuflarea. Câţiva ţărani de prin Gorj şi Hunedoara, trecând pe şosea şi auzind vestea, au urcat şi ei sus, spre Pietrele Albe. Coloanele de brigadieri şi grupuri de muncitori din sectoarele mărginaşe veneau mereu pe şosea sau pe terasament. Din toate sectoarele începuseră să sosească camioane încărcate cu tehnicieni, ingineri şi brigadieri. Era doar o victorie a tuturor, o victorie a muncii de pe întreg şantierul Bumbeşti-Livezeni.

La ora 4 locul de încheiere a liniei era o mare de capete. Dinspre Şoimii şi dinspre Cotor se auzeau fluerăturile locomotivelor. Încă o oră şi aveau să se întâlnească la Pietrele Albe.

Încă o oră… Timpul e gonit cu repeziciune de loviturile ciocanelor, de mişcările iuţi ale oamenilor. În această oră, muncitorii şi brigadierii şi-au amintit cu o nemărginită emoţie întreaga lor luptă pe şantier. 28.000 de tineri au muncit pe acest şantier în şape luni de zile, 20.000 dintre ei sunt plecaţi, dar munca lor plină de abnegaţie i-a legat din tot sufletul de victoria de azi.

 

Azi va trece trenul pe toată linia

Da! TRENUL VA TRECE. Membrii Comitetului de Partid, conducătorii tehnici ai lucrării şi conducătorii UTM-ului de pe şantier au luat în mâini sculele tehnicienilor şi încheie linia.

Liniile ferate Bumbeşti-Livezeni s’au unit Vineri la orele 5 după masă în sectorul Pietrele Albe la 100 de meri de tunelul Cârligul Caprei.

Cu această cale, Valea Jiului şi Transilvania sunt apropiate cu mult de restul ţării, cărbunelui i se deschide un nou drum – scurt – către marile centre industriale, reali­zân­du-se astfel importante economii.

Locomotivele au sunat fără întrerupere 5 minute, oamenii plângând de bucurie în urale şi s’au îmbrăţişat.

Şi în acele clipe a ţâşnit spontan gândul muncitorilor, brigadierilor şi tehnicienilor către Comitetul Central al Partidului, pe care să-l anunţe despre marea victorie. Zecile de mii de oameni de pe şantier şi-au purtat gândul de dra­goste, recunoştinţă şi ataşament faţă de Partidul Munci­to­resc Român, care a deschis tineretului calea acestor minu­nate realizări, Partidul care conduce lupta poporului nostru pentru construirea socialismului.

Const. Chiriţă („Scânteia”)

•