”În maxim douã sãptãmâni se va închide şi vã veţi pierde locurile de muncã!”. Asta spuneau, la începutul lunii august, în încercarea disperatã de a-i racola pe colegii mei, unii slujitori ai caracatiţei PD-L. Gunoaie penale ce ne cântau prohodul.

Dacã „Ziarul Vãii Jiului” n-ar fi apãrut, ne-am fi aflat în faţa unui fenomen extrem de grav: toatã presa localã ar fi fost controlatã, total ori parţial (dar suficient), de cãtre PD-L. Nu ne-am trezit de dimineaţã cu ifose de imparţialitate. Dar faptul cã am refuzat sã devenim hârtia igienicã a partidului ce se vrea unic este, cred, demn de apreciere. La fel cum şi realitatea cã nu stãm toatã ziua cu limba între fesele apretate politic ale unuia sau altuia ţine, cred, de bunul simţ comun. 

Întâmplarea face cã fostul nostru loc de muncã se aflã în aceeaşi clãdire cu actualul. Citesc aproape zilnic pe feţele puţinilor foşti colegi (am uitat sã precizez cã la noi n-au existat şi nu existã douã categorii, şefi si subordonaţi, ci doar colegi) regretul cã au ales prost aplecând urechea la promisiunile care nu se mai îndeplinesc ale unor disperaţi. Au înţeles deja cã locul lor era la „Ziarul Vãii Jiului” şi cã, nu pentru prima oarã, au ales uitând cã trebuie sã mai şi culeagã din când în când. Au înţeles şi nu se pot uita în ochii celui care, timp de trei ani, le-a asigurat un loc de muncã decent. Au înţeles cã, de fapt, ei sunt cei ce au trãdat. În unele cazuri, chiar pentru a treia oarã.

Citesc rãzleţ nişte texte patetice ale unor „mari” ziarişti de prin presa localã. „Succesurile” lor media, finanţate de PD-L, au ajuns deja la tiraje colosale. Chiar 800 de exemplare/ediţie! Unii dintre ei fac pe deştepţii de vreo 10 ani şi n-au depãşit condiţia de slugã. Au, totuşi, atâta minte sã înţeleagã cât sunt de mici, dar complexele nu le dau pace. Mã ceartã şi-i arde grija de fiecare mişcare pe care „Ziarul Vãii Jiului” o face. Ba apãrem doar douã sãptãmâni, ba suntem ai PSD, ba ai PNL, ba sigur apãrem numai pânã la campanie şi dupã aia, au ei informaţii certe, e clar dãm colţul. Din nefericire, e evident şi pentru ei cã acela ce sapã groapa altuia cade pânã la urmã singur în ea. Ca buni creştini îi înţelegem…