|
.
04.05.2009, 14:07:37 | 0 comentarii | 587 vizualizari
La Câmpu lui Neag Panica i-a chemat pe jandarmi
Articole de acelasi autor
de Cristian ANGHEL
Un tânăr de 23 de ani, din judeţul Olt, care şi-a petrecut mini-vacanţa de 1 Mai în zona Câmpu lui Neag, a avut nevoie de ajutorul jandarmilor şi salvamontiştilor ca să-l coboare de pe stânca pe care se urcase. Băiatul a venit în zonă cu încă 7 colegi de facultate, iar sâmbătă au decis să plece pe jos, pe un traseu turistic, de la Cabana Cheile Buţii spre Cabana Buta. „După ce au parcurs 150 de metri din drum, tinerii s-au abătut de la traseu şi au apucat pe o cărare abruptă. După încă 150 de metri, au privit în jos, iar unul dintre tineri a suferit un atac de panică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, Nicolae Răducu. Unul dintre colegii lui, din Botoşani, a sunat la 112, după ce a văzut că tânărul nu vrea sub nicio formă să coboare. Către ei au plecat jandarmii montani de la Postul Câmpu lui Neag şi salvamontiştii din zonă. Echipele de intervenţie i-au întins, la propriu, o mână de ajutor turistului aflat în impas şi l-au adus pe poteca principală, de la care grupul de studenţi se abătuse. Ţinut de mână, tânărul a scăpat de panică.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



