|
• Petroşeneni, haideţi, să o ajutăm!
În aceste zile, Crucea Roșie Petroșani se ocupă de un caz deosebit, pe care l-am aflat din discuția purtată la sediu acesteia de la Felicia Vitan, secretarul subfilialei.
Sfârșitul anul[..]
|
|
În data de ianuarie, în jurul orei 21:11, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Uricani au fost sesizați de reprezentantul unei case de tip familial despre faptul că minora STOICA ALEXANDRA CARMEN (foto), [..]
|
|
Lumea de pe lume a umplut, ieri, lăcașurile de cult din Vulcan cu ocazia sărbătorii Botezul Domnului, Boboteaza, cum i se spune în popor. Când am ajuns la biserică am mai găsit loc doar în tindă, lângă ușa de la intrare, dar c[..]
|
|
De vreo doi ani, petrecerea de revelion organizată de Primăria și Consiliul Local ale municipiului Vulcan se petrece cu o zi înainte. Adică, în noaptea dinspre 30 și 31 decembrie. Nu știu de ce, dar se pare că modelul ar fi fost luat de la [..]
|
|
Luna decembrie e cu siguranță cea mai frumoasă perioadă a anului. Decorațiunile din oraș, colindele din cafenele sau chiar bradul împodobit de la birou, te duc cu gândul la vacanțele petrecute în familie.
Până când a[..]
|
|
Un om cu harul vorbirii mi-a atras atenția odată că toate sărbătorile sunt fericite, sugerând că bucuria adusă de acestea este un dat ce nu mai trebuie transformat în urare. Dar parcă tot trebuie să spunem că Nașterea Domnului nostru Ii[..]
|
|
E foarte aproape Ajunul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și dacă nu sunteți pe posturi de radio sau TV specializate nu veți auzi, nici măcar în treacăt, o vorbă despre semnificația reală a acestei sărbători!
Mai există mici &bdqu[..]
|
|
O decizie luată în luna noiembrie de conducerea Apa Serv Valea Jiului pentru stimularea implicării salariaților în activitățile specifice din cadrul operatorului regional de apă și canalizare, dar și pentru a încuraja competitivitate[..]
|
|
Noua ediție a campaniei E.ON România „Dăruieşte Lumină”, își propune să ajungă la 1.000.000 kWh dăruiți instituțiilor sociale din întreaga țară. Până acum, compania a donat 800.000 kWh de energie și, odată cu[..]
|
|
Două evenimente se vor derula în week-end-ul acesta la Lupeni, ambele fiind organizate de primăria și consiliul local din localitate. Dar să le luăm pe rând...
„Festivalul Crailor” și „cel mai tare brunduș”
S&[..]
|
|
Inițiativa realizării unui bust al lui Mihai Eminescu pentru comunitatea românească de la Montreal aparține scriitorului Leonard Ionuț Voicu, președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români.
În urma vizitei pe care artist[..]
|
|
• Un model pentru elevii de la „Dimitrie Leonida” (și nu doar):
O zi de dirigenție obișnuită, dar cu participarea a două clase de liceeni care la anul vor absolvi și vor da „examenul vieții”, BAC-ul cum spun toate gene[..]
|
|
Prin binecuvântarea Episcopiei Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Episcop Gurie, Protopopiatul Ortodox Petroșani și Asociația „Sfinții Apostoli” Petroșani vă invită la două acțiuni de suflet și de credință, ce se vor des[..]
|
|
Astăzi este Ziua Internațională a persoanelor cu Dizabilități, o zi potrivită pentru inaugurarea Centrului de Îngrijire și Asistență (CIA) Uricani, marcată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilul[..]
|
|
În data de 5 decembrie, Crucea Roșie Petroșani invită cetățenii din Petroșani să înfăptuiască Magia Crăciunului.
Voluntarii Crucii Roșii și elevi ai Școlii Generale nr. 7 Petroșani au confecționat o gamă largă de decora[..]
|
|
O parte din mobilierul pe care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara îl achiziționează pentru sediile sale din județul Hunedoara este produs în Valea Jiului, la Visa, lucru care nu poate decât să [..]
|
|
Cerșetoria cu copiii este probabil una dintre cele mai grave fapte pe care o așa-zisă mamă o poate face.
Fac parte dintre creștinii care nu condamnă omul sărac când cere. Dacă am ceva la mine, dau. Niciodată nu mă întreb ce o face c[..]
|
|
Curăţenia de toamnă este esenţială pentru a avea casa mereu proaspătă, dar şi pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătorile de Crăciun. Această perioadă din an este aşteptată cu sufletul la gura de toată lumea, aşa că se impune de[..]
|
|
Se împlinesc deja aproape trei ani de zile, de când la Apa Serv Valea Jiului, fiecare final de lună aduce, odată cu analiza activității fiecărei secții, fiecărui serviciu și fiecărui compartiment din structura organizatorică a operatorul[..]
|
|
Pentru cine nu știe, doamna Felicia Andrioni este conf.univ.dr.habil. în cadrul Universității din Petroșani, Facultatea de Științe, Departamentul de Științe Socio-umane. Este singurul cadru didactic al departamentului care are conducere de docto[..]
|
|
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Lupeni, în colaborare cu Cenaclul Copiilor „PAS cu PAS” (coordonator - Petronela Baldovin), oferă lupenenilor, cu ocazia Zilei Naționale a României, un spectacol folcloric special.
I[..]
|
|
Vineri dimineața, la Universitatea din Petroșani, Departamentul de Inginerie Mecanică și Electrică, a avut loc Conferința de lansare a proiectului cu titlul „Studiul tăierii asistate cu microunde a rocilor carbonatice” (cod ERANET-ERAMIN-MI[..]
|
|
Sâmbătă după amiază, mi-a fost dat să petrec din nou cu câțiva uricăneni, prieteni care sunt împreună și la bine, și la rău, și care, îndeosebi, vin cu drag unul la altul atunci când e motiv de petrecere și de voie b[..]
|
|
Un papagal viu colorat a putut fi văzut, în zilele călduroase de la sfârșitul lui octombrie, dar și în cele câteva din noiembrie, zburând și așezându-se apoi pe crengile pomilor din fața clădirii poștei din Vulcan.[..]
|
|
Înscrierile se fac până pe 20 decembrie pe site-ul concursului https://energychallenge.eon-romania.ro/
3000 de euro, o trotinetă electrică Xiaomi și un voucher eMAG în valoare de 1.000 de lei sunt cele 3 premii puse în joc [..]
|
|
Vă relatăm o poveste, ai cărei protagoniști au fost recent sportivi de la CSM Petroșani și instructorii lor, întâmplată peste mări și țări, hăăăt în America de Sud, la Campionatul Mondial de Karate VKF din Chile.
„De[..]
|
|
Este încă tânăr, la 44 de ani se poate spune că este în floarea vârstei și viața îi este încă înainte. Petroșenean de loc, Valentin Hossu, căci despre el este vorba în materialul de față, a încer[..]
|
|
Există câțiva băieți în Vulcan pentru care o întâlnire, după amiaza sau seara, la localul cu terasă numit „La Mincinoși” constituie momente de destindere și de voie bună. Mai mult, unii dintre ei își fac aic[..]
|
|
Creșterea gradului de încasare a facturilor pentru serviciile prestate beneficiarilor, scăderea timpului de intervenție la avariile semnalate pe rețelele de distribuție a apei și de colectare a apelor uzate dar și activitățile de relații cu pu[..]
|
|
Ateliere Fără Frontiere a donat 150 de calculatoare în cadrul programului Dăm un Byte de Ajutor, implementat cu susținere financiară oferită de Telekom Romania prin competiția de proiecte Teimplici.ro, ediția 2018.
Ateliere Fără Frontier[..]
|
|
Un seminar cu un subiect interesant pentru Valea Jiului, „turismul local”, a avut loc în prima zi a acestei săptămâni la Petroșani, fiind organizat de către Casa de Cultură a Studenților din localitate și care s-a adresat cu pre[..]
|
|
Cu binecuvântarea Episcopiei Devei și Hunedoarei și a Preafericitului Episcop Gurie, Protopopiatul Ortodox Petroșani (părinte - Protopop Petrache Crețu), în parteneriat cu Asociația Creștină „Sfinții Apostoli” Petroșani (preÈ[..]
|
|
O statuie de 2,20 metri înălțime, ce o simbolizează pe Ocrotitoarea Petroșaniului și a minerilor, Sfânta Mare Muceniță Varvara, realizată de sculptor clujean Kolozsi Tibor, va sta din 4 decembrie pe un soclu de 6 metri înălțime, pe[..]
|
|
2018-2-RO01KA105-049901
Mobilitățile din cadrul Erasmus+ sunt experiențe care cu siguranță trebuie încercate măcar o dată în viață. Sau cel puțin asta aflăm de la participanți, iar asta este de ajuns ca să ne valideze convingeril[..]
|
|
2017-1-RO01KA105-036461
Mobilitatea “Europe Says No to Hate Speech” este un Youth Exchange care a avut loc între 11 și 19 Iulie 2019, ca parte a programului finanțat de Comisia Europeană, Erasmus+. Acest schimb de tineret a avut loc [..]
|
|
Educația non-formală stă la baza mobilităților de tip Erasmus+ și se regăsește în toate activitățile întreprinse în cadrul acestor proiecte. Acest proiect se bazează pe necesitatea dezvoltării unor metode experimentale, complemen[..]
|
|
2017-1-RO01KA105-036461
Acesta se desfășoară de șapte ani începând din 2014, timp în care organizațiile au solicitat an de an finanțare pentru a desfășura proiecte de tineret sub egida Erasmus+. Pin acestea, se urmărește să s[..]
|
|
Plutonierul major Robert Kulcsar a reușit să salveze viața unui om, aplicând corect metodele de resuscitare. Incidentul a avut loc după finalizarea unei probe din concurs când unul dintre participanți, în vârstă de 58 de ani din [..]
|
|
Vineri, 11 octombrie, în Centrul Civic al Petroșaniului se va desfășura proiectul deja tradițional al Caritas Petroșani: „Un milion de stele pentru nevoiași”.
În fiecare an, în această perioadă, Caritas pregăt[..]
|
|
Universitatea din Petroşani a câştigat un proiect prin competiţie naţională - Centrul Remedial Educațional al Studenților Capacitați ai Universității din Petroșani - C.R.E.S.C. – UPET, finanțat de către Ministerul Educaţiei Național[..]
|
|
Ziua Educatorului – 2019 a fost marcată la Petroșani cu o zi mai devreme de către Primăria municipiului Petroșani.
Plachete, diplome, flori și bani pentru patru doamne profesoare
Astfel, vineri, 4 octombrie, în Sala de Mar[..]
|
|
Vineri, 11 octombrie, în Centrul Civic al Petroșaniului se va desfășura proiectul deja tradițional al Caritas Petroșani: ”Un milion de stele pentru nevoiași”. În fiecare an, în această perioadă, Caritas pregătește[..]
|
|
Bănițenii își amintesc de neamul Drăgoenilor, care are urmași frumoși și astăzi.
Duminică, 7 octombrie, Ion Vladislav (Drăgan, cum îl știe toată lumea prin Bănița), împlinește frumoasa vârstă de 79 de a[..]
|
|
Palatul Cultural Minerul va fi luni, 7 octombrie, gazdă pentru toate cadrele didactice din Lupeni, invitate de administrația locală din Lupeni la un spectacol realizat cu ocazia Zilei Mondiale a Educației.
Spectacolul va începe la ora 18.00, ia[..]
|
|
Sesiunile de training din cadrul Proiectului „Tinerii județului Hunedoara”, implementat de Asociația „Niloran”, în parteneriat cu Consiliul Județului Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, au continuat zilele[..]
|
|
Iarna se apropie cu pași repezi și trebuie să te pregătești pas cu pas pentru sezonul rece. Dacă ești părinte, știi că nu întotdeauna copiii sunt fericiți când vine iarna. Deși multora dintre ei le place zăpada, tot se feresc să iasÄ[..]
|
|
De cele mai multe ori avem tendinţa să percepem pastilele de slăbit ca fiind nişte produse ineficiente pentru organism. Chiar mai mult, dăunătoare sănătăţii corpului. Cu toate acestea, unele tipuri de pastile de slăbit sunt benefice corpului şi aj[..]
|
|
Tabla care acoperă clădirea bisericii din Centrul Vechi al Vulcanului are mai bine de cincizeci de ani. Vizibil degradată în mai multe locuri, înlocuirea ei a devenit urgența numărul unu a consiliului parohial. Și asta, înainte de a &i[..]
|
|
La construcțiile existente în recent deschisul camping-picnit din Merișor lucrările de iluminat și de introducere a curentului electric au avut partea lor de importanță de netăgăduit. Zeci și zeci de becuri, unele colorate, sute de metri [..]
|
|
Salvați Copiii filiala Hunedoara anunță redeschiderea programului de tip Școală după Școală pentru copiii în risc de abandon școlar și cei ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Anual, între 24.000 şi 34.000[..]
|
|
Marți, 17 septembrie, „Caritas” a încheiat a VII-a ediție a campaniei de strângere de rechizite pentru copiii nevoiași din comunitate, „Și noi vrem să învățăm!”.
Donațiile au venit în ajutorul copi[..]
|
|
Auzim de multe ori de fapte urâte făcute de conaționalii noștri în țările unde ei își desfășoară munca, după ultimele statistici menționând că 5,3 milioane de români sunt plecați, în general în țări eur[..]
|
|
Din iunie, anul acesta, la Petroșani s-a înființat, prin osteneala petroșeneanului Gheorghe Toma, cel ce conduce destinele Realcomului și a Protopopiatului Ortodox Petroșani, din cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei, prin strădania părintelui P[..]
|
|
La Apa Serv Valea Jiului a fost finalizată analiza activității salariaților și a serviciilor din cadrul companiei de apă, analiză ce a avut ca scop desemnarea celor mai buni salariați din luna august. Concluziile comisiei de analiză, formată din ech[..]
|
|
Un bust al inegalabilului poet Mihai Eminescu, turnat în bronz și realizat de artistul plastic Petru-Ilie Birău, doctor în Arte Vizuale la Universitatea de Vest din Timișoara, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala T&[..]
|
|
Din anul 1999 avem în Valea Jiului, pe lângă alte așezăminte monahale și locașuri sfinte, un locaș monahal de toată frumusețea și de mare încărcătură spirituală, ridicat „deasupra norilor”, la 1.400 metri altitudine [..]
|
|
Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2019-2020.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat a[..]
|
|
Prin grija Compartimentului Social din cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Episcop Gurie, ținând cont că începe imediat noul an școlar, luna aceasta s-au transmis către Protopopiatul Ortodox Petroșani 210 kituri, car[..]
|
|
Un Ordin al ANRSC din 2015 cere aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările ulterioare, prin care se cere, ferm, ca „autoritățile locale, instituțiile publice, operatorii economici, cetățenii cu [..]
|
|
Dacă s-ar face o statistică a ziariștilor Văii Jiului care au ieșit la pensie din presă, să zicem, în ultimii 20 de ani, Gheorghe Olteanu, cel mai bun reporter de teren, este singurul ziarist care a ieșit la pensie din câmpul muncii de zia[..]
|
|
În cadrul proiectului POCU „Hai la școală! O șansă pentru viitor", 120 de copii din grupul țintă beneficiază de o tabără școlară gratuită, cu durata de o săptămână pe litoralul Mării Negre, mai exact la Costinești.
[..]
|
|
Piata locurilor de munca se poate dovedi a fi foarte ofertanta. Cu toate ca de cele mai multe ori majoritatea posturilor nu sunt platite foarte bine, numarul lor poate fi foarte mare. Pe scurt, exista multe locuri de munca libere insa majoritatea sunt prost p[..]
|
|
Cumparaturile online se bucura de tot mai multa popularitate de la un an la altul, drept urmare magazinele online castiga din ce in ce mai mult teritoriu in fata magazinelor obisnuite. Cu toate acestea, la capitolul incaltaminte si obiecte vestimentare, inca [..]
|
|
Marți, 21 august, am participat la înmormântarea domnului profesor Mircea Poienaru. Mărturisesc că am aflat întâmplător de decesul dumnealui. Știam că este bolnav, internat la azilul de bătrâni din Petroșani. Despre faptu[..]
|
|
La Petrila salcâmii au înflorit a doua oară
[..]
|
|
Ştim că orice femeie iubeşte ţinutele comode, iar pentru marea majoritate dintre noi blugii reprezintă cea mai purtată piesă vestimentară. Însă din când în când simţim nevoia să fim feminine şi să purtăm ţinute care să [..]
|
|
Consorțiul format din:
SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Pitești, nr. 18, et. II, jud. Cluj, înscrisă în Tabloul U.N.P.I.R. sub nr. RFO 0407/19.09.2009 şi având C.U.I. RO 26058251, reprezentată prin asoc[..]
|
|
Ca și în anii trecuți, Crucea Roșie Română organizează în luna august o serie de tabere de instruire pentru voluntari, în care aceștia sunt perfecționați în acordarea primului-ajutor într-o serie de situații limitÄ[..]
|
|
Așa cum v-am anunțat deja în paginile ziarului nostru în mai multe rânduri, inclusiv prin vocea rectorului Radu Sorin, la Universitatea din Petroșani, marți, 30 iulie, a fost lansat proiectul: „EU – ANTREPRENOR – creșt[..]
|
|
Nedeia Troiței este organizată, în fiecare an, la data de 15 august, în Masivul Parâng, de Sfântă Mărie. Și anul acesta tradiția se va respecta întocmai ca în anii precedenți.
Nedeia organizată an de an î[..]
|
|
Primăria și Consiliul Local Petroșani vor premia eleva care a obținut nota 10 la bacalaureatul din acest an.
Premiul va fi de 500 de lei și va intra în posesia elevei vara aceasta.
Oana Elena Cîmpean a studiat la „Colegiul [..]
|
|
O berlină nouă echipată cu tot ce trebuie a ajuns marți, 23 iulie, în mâinile polițiștilor locali petroșeneni.
A doua mașină
Petroșenenii au putut-o deja vedea patrulând pe stradă, conducătorul auto fiind tocma[..]
|
|
Am participat sâmbătă, 20 iulie, la un eveniment important în viața unei comune din apropiere de Petroșani: cea de-a XIII-a ediție a Zilei Comunei Bănița.
XIII ediții aniversare
Evenimentul organizat de Primăria și Con[..]
|
|
Uricănenii nu-i uită pe cei cărora, prin jertfa lor supremă în Primul Război Mondial, românii le datorează făurirea României Mari sub sceptrul Regelui Ferdinand Întregitorul și, ca atare, în fiecare an, merg la Monumentul[..]
|
|
Copiii încadrați în programul Centrului de zi „Maria Stein” s-au bucurat de o excursie de două zile la munte, la Cabana Groapa Seacă.
La Groapa Seacă copiii au avut parteneri de aventură, pentru că s-au întâlnit [..]
|
|
Îi cheamă Liviu și Viorica, dar, culmea, stăpânii lor încă nu știu care-i el și care-i ea. Oamenii mai trebuie să aștepte două și, respectiv, trei luni, ca să-și dea seama de asta. Atunci, păsările vor împlini un an și v[..]
|
|
Consorțiul format din:
SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Pitești, nr. 18, et. II, jud. Cluj, înscrisă în Tabloul U.N.P.I.R. sub nr. RFO 0407/19.09.2009 şi având C.U.I. RO 26058251, reprezentată prin asoc[..]
|
|
Sunt câteva vorbe de duh referitoare la prostie și un aforism spune așa: ”Orice om întreg la minte are un orizont. La proști orizontul se restrânge, se tot restrânge, până ce ajunge un punct. Acela este punctul lo[..]
|
|
Primarul Tiberiu Iacob- Ridzi a venit cu ideea de a implementa și la Petroșani Bugetarea participativă. Adică o parte din bugetul primăriei, 30.000 de lei, va decide cetățeanul cum se va investi, nu doar reprezentații aleși în consiliul l[..]
|
|
În ședința de consiliul local de astăzi, 20 iunie, s-a decis atribuirea pentru construcția continuarea construcției Catedralei Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a sumei de 300.000 lei. Preotul Gabriel Bulf, cel care administrează la Pet[..]
|
|
Săptămâna vitoare se împlinește un secol de la nașterea lui Ion D. Sîrbu, marele dramaturg a cărui creație continuă să amprenteze și astăzi atât dramaturgia românească cât și viața culturală petrilă.
&Ic[..]
|
|
Au trecut cinci decenii și jumătate de când 55 de tineri absolvenți ai Facultății de Mine a Institutului de Mine din Petroșani (așa se numea atunci actuala Universitate), au părăsit porțile acestei unități de învățământ, intr&[..]
|
|
Ziua lui de naștere este astăzi, 19 iunie, așa că tradiționalul „La mulți ani!” îi vine la fix. Fără îndoială, vor fi mulți care îi vor umple peretele de pe Facebook cu urări de ani mulți și sănătate, ba, mai mult,[..]
|
|
Pentru Diana Rusu istoria este mai mult decât o materie, este povestea evenimentelor reale din trecut. Istoria i-a adus note bune, premii la olimpiade, dar și un premiu consistent, care îi va putea acoperi costurile unei vacanțe.
Premiul vi[..]
|
|
În fiecare an de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, în închisoarea de tristă amintire de la Sighet, „Memorialul Durerii”, ne aduce aminte de ororile făcute de sistemul represiv comunist, cel care a nenorocit zeci și [..]
|
|
Pe data de 11 iunie la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani a avut loc un interesant work-shop pe o problemă actuală: drogurile. Work-shop-ul a arătat celor prezenți faptul că prevenirea și consilierea antidrog sunt cele mai eficiente arme &ic[..]
|
|
Pentru multe clase de gimnaziu sau liceu astăzi joi, 13 iunie, a fost ultima zi de școală, o zi a festivităților. De fapt, toată această ultimă săptămână a avut mai degrabă un caracter festiv, fiind caracterizată prin serbări, petreceri de[..]
|
|
Ateliere Fără Frontiere, cu ajutorul Telekom, anunță lansarea programului „Dăm un byte de ajutor”, care își propune să scadă rata abandonului școlar în județul Hunedoara și să crească atractivitatea procesului de predare-&[..]
|
|
Tinerii și copiii coordonați de profesorul Tiberiu Coconeț au venit de la Vidin-Bulgaria cu nu mai puțin de 12 premii plus marele trofeu!
Pe data de 8 iunie la Vidin în Bulgaria a avut loc unul dintre cele mai mari festivaluri-concurs internaț[..]
|
|
După 50 de ani, o parte din absolvenții Facultății de Exploatări Miniere a actualei Universități din Petroșani s-au reîntâlnit în ziua de 8.06.2019.
S-au bucurat de revedere și și-au comemorat profesorii și colegii trecuți la c[..]
|
|
Premiul „Ghiţă Boantă” acordat an de an celui mai silitor elev de la Școala Gimnazială nr. 5 din Petrila se transformă în premiul „Boantă”!
Timp de 16 ani profesorul de matematică petrilean, Gheorghe Boantă, a[..]
|
|
Dumitru Gârjoabă a ajuns să bată la ușa primarului, supărat, după ce de trei zile deja este vizitat de o ursoaică care cară după ea doi pui. Omul stă pe Sălătruc, și a pierdut deja vreo 10 stupi, pentru că ursoaica a poftit la miere. [..]
|
|
Prin nouăzeci și ceva, primesc un pont tare de la prietenul Vasile Onofraș, „Doctorul Buruiană”, cum e cunoscut de mai toată lumea. Într-o gospodărie din Lainici, un pic mai încolo de mănăstire, o scroafă fătase un porcușor [..]
|
|
Până să vorbim de trasee montane amenajate în Parâng pentru biciclete, conform interesantului proiect discutat acum câteva luni de către primari și de cei care se ocupă cu astfel de proiecte din Reșița, primarul Petroșaniului d[..]
|
|
La baza sportivă a Universității din Petroșani a avut loc Cupa „1 Iunie” la fotbal și volei. Organizatorii, Casa de Cultură a Studenților din Petroșani, „Liga Studenților” Universității din Petroșani, Universitatea din Petr[..]
|
|
Cel pe care l-am văzut vineri, 31 mai, nu seamănă deloc cu cei hâzi, cocoșați și bătrâni pe care-i știam din desenele din cărțile de povești din copilărie și nici cu aceia de pe coperțile albumelor „Demons & Wizards” [..]
|
|
Interviul pe care l-a realizat scriitorul Ion Hirghiduș cu dl. Nicolae Stoi, martor-cheie la evenimentele din perioada 1941-1945, continuă seria mărturisirilor marca „Nicolae Stoi”, inaugurate de cunoscutul scriitor uricănean în „Z[..]
|
|
„Parada Absolvenților” organizată în cadrul Zilelor Municipiului Petroșani a avut de toate: eleganță, bună dispoziție, emoțiile firești și pozitive ce vin pe fondul unui finalul de etapă din viața oricărui tânăr, dar și [..]
|
|
S-a făcut al treilea an de când, în ajunul Zilei Copilului, ajung la spectacolul pe care Școala Gimnazială nr.6 Vulcan îl pregătește pentru această zi de sărbătoare. Mi-a plăcut de fiecare dată că ceea ce se petrece pe scenă cu a[..]
|
|
Ca în fiecare an în ultimii zece, Crucea Roșie Petroșani organizează în această perioadă a anului campionatul de fotbal.
Anul acesta subfiliala de Cruce Roșie Petroșani va organiza acest turneu în parteneriat cu Universitat[..]
|
|