|
La 20 iulie creştinii ortodocşi sărbătoresc ziua de Sf. Ilie, o zi intrată adânc în conştiinţa acestui popor, ortodox în proporţie de peste 90%. Petroşaniul se pregăteşte să întâmpine această mare sărbătoare de [..]
|
|
Neobosita Asociaţie de Pescuit Sportiv-Recreativ „Pro Pescar” Petroşani propune în această lună un concurs de crap inedit pe lacul din Dealul Maleii.
„Concursul de 48 de ore”
va reuni, după cum su[..]
|
|
Am pornit ideea acestui material de la o discuţie pe care am purtat-o luni cu Vasile Murgilă, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Valea Jiului. Pe care l-am găsit la sediul asociaţiei în plină muncă, studiind nişte tabele cu vădu[..]
|
|
Un grup de institutori tineri, cu viziune și idei inovative au lansat un proiect estival destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7- 18 ani. Practic, părinții care vor să își trimită copiii la o activitate organizată de 3 ore, ca[..]
|
|
O deosebită acţiune ortodoxă va avea loc astă-seară la cea mai nouă Sfântă Biserică Ortodoxă din Petrila, din Cartierul 8 Martie.
„Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Gurie şi în prezenţa u[..]
|
|
Omul nu ia nimic
cu el când părăseşte lumea aceasta, ţine să ne amintească preotul ori de câte ori glăsuieşte lângă lumânarea care arde la căpătâiul celui dus din astă lume. Şi bogatul, şi săracul se duc l[..]
|
|
Trei nume vor rămâne în istoria nescrisă încă a pionierilor Văii Jiului. E vorba de pionierii Ilie Breben (Şcoala Elementară Nr. 1 Petroşani, actuala Şcoală Europeană I.G. Duca), Lucia Bogdan (Şcoala Elementară Nr. 2 Petroşan[..]
|
|
Prin Ordonanţa de urgenţă nr.33/ 2016 publicată în Monitorul Oficial, au fost stabilite mecanisme mai simple şi mai clare pentru întocmirea actului de naştere pentru copiii ale căror mame nu deţin un act de identitate sau nu au deţinut[..]
|
|
Dincolo de ştirile cum că economia României dă semne de revenire, de creşterea PIB-ului din statistici, realitatea ascunde riscuri semnificative. Cel de neplată, în general indisciplina din contracte, rămâne încă la un nivel [..]
|
|
Activitatea Clubului Femeilor Social-Democrate din cadrul O.F.S.D. Petroşani, din prima zi a lunii iulie, a avut ca temă sărbătorirea a 140 de ani de la înfiinţarea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România. Acţiunea s-a desfă[..]
|
|
Preasfinţitul Gurie, episcop al Devei şi al Hunedoarei, a profitat de invitaţia făcută, pentru a sâvârşi slujba arhierească de sfinţire a lăcaşului bisericesc cu Hramul „Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril” din Vulcan ş[..]
|
|
Direcția de Sănătate Publică Hunedoara avertizează asupra consumului excesiv de alcool în rândul populației, mai ales în rândul tinerilor.
Direcția organizează campania de informare-educare-comunicare desp[..]
|
|
Duminică, după Sfânta Liturghie, la Biserica „Sfânta Treime” din Petroşani s-au petrecut două evenimente frumoase, la care a fost invitat şi ZVJ de către preotul paroh Iulian Selaje.
Micuţa pianistă [..]
|
|
Paleta întrecerilor sportive care se desfăşoară cu ocazia Nedeii Vulcănene este diversă. La Clubul Pensionarilor Vulcan s-au încheiat întrecerile de şah, table şi cărţi, iar pe terenul Stadionului „Central” se desfă[..]
|
|
După multe străduinţe, fetiţa de doar trei anişori din Petrila, Irina, cu grave probleme de sănătate, a ajuns la doctorul Dan Cosma din Cluj.
Irina a început, deja, procedura de îndreptare a picioruşelor prin metoda P[..]
|
|
Duminică, 26 iunie, la lacul din Dealul Maleii din Petrila, administrat de Asociaţia „Pro Pescar” Petroşani, vor avea loc, în paralel, în cadrul Cupei „Pro Pescar” două concursuri inedite de pescuit sportiv-recreativ[..]
|
|
Un eveniment religios cu totul şi cu totul special şi unic în felul lui, aflat la cea de-a II-a ediţie la Petroşani, după cea de anul trecut, a avut loc în Ajun de Rusalii, sâmbătă. 18 iunie, când s-a desfăşurat procesiunea[..]
|
|
Coincidenţă sau nu, copacul cu lalele din Iscroni a împlinit 136 de ani. Are exact vârsta mineritului din Valea Jiului, spun cunoscătorii. Numai că celebrul copac nu va avea dureroasa soartă a mineritului care, cu ani în urmă, i-a f[..]
|
|
Episcopia Devei şi Hunedoarei organizează în colaborare cu Academia Română – Centrul de Studii Transilvane, Universitatea din Padova, Universitatea de Stat din Republica Moldova, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universi[..]
|
|
În acest an, mult aşteptata Nedeie Vulcăneană începe ziua de 27 iunie şi se va termina, ca de obicei, cu spectacolul de muzică populară de la locul de agrement “La Brazi”, programat în după amiaza zilei de duminică, 3 [..]
|
|
Era în toamna anului 1959, când în urma unui sever concurs de admitere, un număr de peste 60 de tineri au intrat ca studenţi pe porţile Institutului de Mine din Petroşani, tineri care şi-au făcut „botezul” în[..]
|
|
În perioada 24-29 iunie 2016, cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, în municipiul Deva se vor desfăşura o serie de manifestări cultural-religioase sub cupola „Zilele Credinţei şi Culturii [..]
|
|
În urma unei iniţiative venite din partea Patriarhiei Ortodoxe Române, prin intermediul mitropoliilor, episcopiilor şi protopopiatelor, Biserica Ortodoxă Română va crea un fond de bani pentru cei sinistraţi în urma intemperiilo[..]
|
|
Câteva femei social-democrate din Petroşani îşi continuă activitatea de sprijinire a unor cazuri disperate, fără să-şi dorească altceva la schimb.
Un caz deosebit care merită a fi menţionat ne parvine prin intermedi[..]
|
|
30 de burse lunare vor ajunge începând cu noul an şcolar, prin iniţiativa Fundaţiei „Svasta” şi intermediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, la 30 de elevi şi studenţi hunedoreni, din care 10 sunt din Valea Jiului!
 [..]
|
|
De câțiva ani copii, mai mari sau mai mici, adolescenții, își găsesc un partener de creație în Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu”, un partener care le dă posibilitatea nu doar să fie spectatorii unor piese de teatru [..]
|
|
Comunicarea non-violentă s-a aflat în atenţia Consiliului Consultativ al Tinerilor şi a primarului Tiberiu Iacob-Ridzi. Seminarul organizat pe această temă joi, 2 iunie, la primărie, a adunat în sală numeroşi reprezentanţi ai unor inst[..]
|
|
Sute de vulcăneni şi locuitori ai oraşelor învecinate au venit, miercuri seara, la Biserica Ortodoxă a Parohiei 1 Vulcan, pentru a se închina la moaştele Sfântului Nectarie.
Autoturismul care
a purtat sf&acir[..]
|
|
Ziua Mondială Mediului se sărbătoreşte în fiecare an pe aproape întreg globul pământesc la data de 5 iunie şi a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru celebrarea Conferinţei „Eco[..]
|
|
Ziua Mondială a Mediului “One World, One Environment’
“GO WILD FOR LIFE”
„Un pământ/ Un mediu/Păstrează natura în viaţă”
5 iunie 2016
Ziua Mondială a Mediului este o ocazie de a an[..]
|
|
Ca în fiecare an, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara organizează o serie de acţiuni dedicate Zilei Copilului în centrele de plasament pe care le coordonează, din întreg judeţul.
[..]
|
|
Primăria Petroșani a început de ceva timp pregătirile pentru 1 Iunie. Parcă o și vedem pe doamna Elisabeta Wersanski făcând calcule, agende de desfășurare a activităților, pentru că dumneaei se ocupă mereu de orice eveniment p[..]
|
|
În inspecţiile sale pe teren la obiectivele aflate în lucru, edilul petrilean Ilie Păducel stă în permanenţă de vorbă cu oamenii. Nu puţini sunt cei care îşi spun problemele sau necazurile, primarul încercând &ic[..]
|
|
L-am găsit pe preotul Daniel Gărgan de la Biserica cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Valea de Brazi, filia parohiei Câmpu lui Neag (cu Hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”), în toiul pregătirilor necesar[..]
|
|
Sub aspectul solicitării acestora de desemnare a administratorului judiciar provizoriu, susţine că apelurile sunt nefondate, neexistând niciun motiv pertinent în favoarea desemnării unui singur practician în insolvenţă, respectiv Eu[..]
|
|
Timp de mai bine de un ceas am fost prezenţi sâmbătă la concursul de pescuit sportiv de la lacul Pro Pescar, organizat de administratorii acestei suprafeţe de apă, pescarii de la Asociaţia „Pro Pescar” Petroşani: ediţia nr. 10 a C[..]
|
|
Fiind campanie electorală, precizăm din capul locului că nu este vorba de Adrian Petrar, temerarul şi energicul candidat la funcţia de primar al municipiului Lupeni (fost director de mină, fost şef al PNL Lupeni, actualmente independent), ci de măt[..]
|
|
În sfârşit m-am hotărât să dau curs invitaţiei făcută cu atâta insistenţă de fosta mea colegă de la Cercul de arte plastice „Paleta” din Lupeni, Minerva Pâs. Nu o mai văzusem de mai bine de 30 de ani, aş[..]
|
|
Marţi şi miercuri la Aninoasa vor fi întreruperi de curent, în anumite puncte de intervenţie.
Marţi, 17 mai, se întrerupe furnizarea energiei electrice pe str. Cătăneşti, la sediul SC Automotive Conf SRL între orele 08:[..]
|
|
Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” Vulcan şi Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila au scos la concurs câteva posturi disponibile.
Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” organize[..]
|
|
Sala de Marmură a fost gazda unui eveniment de tradiţie, desfăşurat sub egida Zilei Familiei şi care se sărbătoreşte în fiecare an la 15 mai. Acţiunea a avut loc vineri, la prânz, iar cei care au organizat-o au fost Primăria şi Consi[..]
|
|
Pe Dumnezeu îl găsim oriunde, important este să vrem să comunicăm cu el, chiar dacă biserica este Casa Domnului.
Însă, când religia devine mercantilă, nu ni se pare firesc. Nici faptul că acum găsim cărt[..]
|
|
Domnul Ion Coroi are 87 de ani. I-a împlinit zilele trecute, în 2 mai. Ieri dimineaţă, dădea la coasă în faţa blocului 21 B de pe strada Romanilor (lângă “Penny”), la parterul căruia locuieşte.
 [..]
|
|
O veste bună pentru petrileni în privinţa tradiţiilor locale ne-a parvenit de la Gheorghe Boantă, om al locului, născut şi crescut pe plaiurile momârlanilor din zonă.
Boantă ne-a anunţat că anul acesta, de Sfinţii [..]
|
|
Pentru o perioadă de 5 ani, 2013-2018, tema Ligii Internaţionale pentru Hipertensiune (World Hypertension League) este „Cunoaşteţi-vă valorile presiunii arteriale!” cu obiectivul creşterii gradului de conştientizare privind hipertensiune[..]
|
|
De la cadrul universitar Adriana Bociat şi de la doamna Codruţa Dura, prorector al Universităţii din Petroşani, aflăm cu bucurie că în ajunul Sărbătorii de Rusalii pentru toată lumea catolică, Parohia Romano-Catolică „Sfânta V[..]
|
|
Tripla semnificaţie istorică a zilei de 9 Mai pentru poporul român a fost sărbătorită printr-un concurs de istorie şi la Petroşani organizat de Primăria municipiului Petroşani şi Consiliul Local Petroşani, în parteneriat cu cele cinc[..]
|
|
Este delicat şi nedrept să vrei să faci ceva cu viaţa ta şi să nu ştii de unde să o apuci, cui să te adresezi. Li se întâmplă asta multor tineri proveniţi din familii defavorizate. Care, de cele mai multe ori, au abandonat şco[..]
|
|
Acum un an, în iunie, am fost de faţă la al doilea măsurat al oilor pe care l-au făcut momârlanii din Paroşeni. Asta s-a petrecut la stâna din Pasul Vâlcan.
Dar, hai, mai întâi,
să lămurim[..]
|
|
Liderul UDMR Petroșani, Eduard Wersanski, a organizat Zilelor Culturii Maghiare la Petroşani, cu evenimente de calitate, reprezentative pentru comunitate. Timp de 3 zile comunitatea maghiară în primul rând, dar evident invitaţia[..]
|
|
Aflat vinerea trecută la Universitatea din Petroşani, la întâlnirea cu delegaţia franceză din Belfort şi la seminarul care a avut loc în Aula Senatului, europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler ne-a răspuns cu amabilitate la c&aci[..]
|
|
În bisericile ortodoxe vulcănene nu a fost niciun incident de Înviere. Poliţişti în uniformă au fost postaţi în toate parohiile, iar alţii în civil au mers de la un lăcaş de cult la altul.
De la doi
[..]
|
|
Duminică, la Lupeni, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a 7-a ediţii a Zilelor Maghiare din judeţul Hunedoara, la eveniment participând şi invitaţi din două oraşe cu vechi tradiţii minereşti din Ungaria şi Franţa.
&nbs[..]
|
|
Izvorâtă din negura timpului, drept dovadă că nimeni nu mai ştie azi în ce an a avut loc prima ediţie, Nedeia din Taia reuşeşte an de an, cu tot modernismul şi aşa-zisa „europenizare” actuală, să reunească la o petrecere[..]
|
|
Nedeile, petrecerile câmpeneşti ale familiilor de oieri din Valea Jiului, sunt cele mai frumoase evenimente specifice comunităţilor de peste an. Perioada aceasta este potrivită pentru aceste petreceri ale comunităţii, pentru că ele sunt legate[..]
|
|
Cui îi place eticheta de om sărac, neajutorat, nepriceput, neintegrat? Probabil că sunt destui cărora această etichetă le convine de minune.
Spre un nou concept
Sunt persoane care au învăţat să [..]
|
|
† G U R I E,
prin harul lui Dumnezeu
Episcop al Devei şi al Hunedoarei,
Preacucernicului cler,
Preacuviosului cin monahal şi
Dreptmăritorilor creştini:
Binecuvântare arhierească din str[..]
|
|
Procesiunea "Drumul Crucii", organizată în Vinerea Mare a Sărbătorilor Pascale, pe distanţa dintre Cimitirul Eroilor şi Schitul Straja, este deja un simbol al Văii Jiului, dar mai ales al stațiunii Straja.
Din[..]
|
|
Vineri, 22 aprilie, un gest mărunt al unor copii cu suflet mare s-a transformat într-o bucurie imensă.
Un grup de copii de la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani conduşi de doamnele rof. Kiss Elena, Pinko Loredana ş[..]
|
|
Joi, 21 aprilie, începând cu orele 18:00, la galeria municipală din Tg. Jiu a avut loc vernisajul expoziţiei de artă sacră, organizat de filiala Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
38 de artişti&[..]
|
|
Joi, 21 aprilie 2016, copiii de la Secţia de Şah a CS Vulcan s-au bucurat de două sporturi: şahul şi echitaţia.
Momentul a fost prilejuit de concursul de şah „Trofeul Parco Cavalli”, organizat în colaborare cu As[..]
|
|
Un proiect interesant a fost materializat şi s-a încheiat cu bine la Vulcan. Ediţia I a „Galei Excelenţei Feminine” a umplut, sâmbătă dimineaţa, sala Cinematografului „Luceafărul”.
Decernarea pr[..]
|
|
Ieri, începând cu ora 14:00, voluntarii subfilialei de Crucea Roşie din Vulcan au ieşit din nou pe scenă.
Pe cea a
Cinematografului „Luceafărul”, pe care, de câţiva ani încoace, are lo[..]
|
|
În urmă cu doi ani, la Petroşani a venit pe lume puiul de cămilă, botezat „Petros”. Anul acesta, în noaptea de 20 spre 21 aprilie, la acelaşi circ „Nemeth” s-au întâmplat alte fericite evenimente.
[..]
|
|
Din 15 aprilie, voluntarii de la Crucea Roşie Petroşani au bifat până acum, aproape zilnic, evenimente locale.
De la doamna Felicia Vitan, directorul subfilialei Crucii Roşii Petroşani, am aflat mai multe amănunte despre acti[..]
|
|
În anul 2011, guvernul adopta o hotărâre care avea să dea peste cap sistemul sanitar românesc, anume decizia de a comprima managementul unor spitale și desființarea unora care nu se justificau pe piață. Spitalul din Petrila a fost p[..]
|
|
O delegaţie chineză, din Ningbo, provincia Zhejiang, a ajuns marţi la Petroşani. Ţintele vizitei asiaticilor au fost două: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Universitatea din Petroşani. Noi am participat la întâlnirea d[..]
|
|
Dionisie Daniel Ardelean, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc CFR Petroşani, sprijinit de colectivul instituţiei,de profesorii de la două liceele petroşenene şi colecţionarul Ioan Dumitru Puşcaşu, au pus la cale cu ocazia Săptămânii &bdq[..]
|
|
În destul de puţine locuri mai poţi vedea magnolii în Vulcan. Doar în preajma câtorva blocuri şi lângă fosta Farmacie „Ile” te mai poţi bucura de mirosul şi culoarea florilor de magnolie.
P[..]
|
|
Asociaţia DOCTOR CLOWN, organizaţie neguvernamentală, non-profit, cu sediul în Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 90, jud. Hunedoara, având C.I.F. 28398446, cont IBAN nr. RO20BTRLRONCRT0221598901 deschis la Banca Transilvania, reprezenta[..]
|
|
Festivalul de, fotografie “Locuri de lângă noi, aflat deja la cea de-a V-a ediţie, propune şi anul acesta un program cultural coerent, care se va desfăşura pe durata a trei zile în sediul Casei de Cultură a Studenţilor Petroşani, [..]
|
|
Chiar dacă nu se poate schimba legislaţia unei ţări printr-un miting desfăşurat în altă ţară, în câteva oraşe din judeţ au fost organizate proteste de susţinere a familiei Bodnariu, stabilită în Norvegia, care a r[..]
|
|
Joi, 14 aprilie, după-amiaza, meloterapeutul Gheorghe Iovu a fost oaspetele Universităţii din Petroşani, şi, pentru a cincea oară, al Petroşaniului.
Pentru Gheorghe Iovu muzica înseamnă viaţă. A cânta înseamn[..]
|
|
Pe o vreme superbă, sâmbătă, 16 aprilie, petroşenenii au putut admira în Piaţa Victoriei peste 35 de mici „bijuterii” auto expuse pe generosul platou din nordul localităţii.
Minimala condiţie pentru [..]
|
|
Am găsit-o pe bibliotecara Oana Bălănescu în plină activitate, în bibliotecă se aflau câţiva cititori, şi oricum în bibliotecă întotdeauna mai e ceva de făcut, să aranjezi cărţile, să te ocupi de partea administra[..]
|
|
Încă din toamna trecută pescarii din cadrul Asociaţiei de Pescuit Sportiv şi Recreativ „Pro Pescar” aşteptau primul concurs de pescuit, aşa cum de trei ani s-au obişnuit. Prin urmare, duminică, 17 aprilie, pe Lacul „Pro Pesc[..]
|
|
Astăzi, 15 aprilie, la ora 2:47, azi noapte, aşadar, s-au împlinit 60 de ani de la punerea în funcţiune a primului grup de 50 MW din ţară, cel de la I.C.T. Paroşeni.
Evenimentul a avut loc
după ce, în[..]
|
|
În anul 1916, la Jieț, se deschidea prima școală elementară, cu clasele I-V, așa cum se arată în documentele de funcționare a instituției, emise în limba maghiară. Acum instituția funcționează sub numele de Școala Primară Nr[..]
|
|
Vineri se serbează Ziua Verde, o zi prin care ne arătăm respectul pentru mediul înconjurător. Cei mai activi de Ziua Verde au fost mereu elevii, dar și pensionarii au grijă, mai mereu de spațiile verzi din jurul blocurilor, deci se poate spune[..]
|
|
Comitato Pollicino Belluno, asociația italiană care finanțează activitatea Centrului de Zi Casa Pollicino, face eforturi permanente și susținute pentru a asigura nu doar activitatea de protecție socială de zi cu zi a centrului, dar și pentru moder[..]
|
|
Ultima zi a Festivalului „Fii star în ţara ta!” a fost excelentă. Am ajuns la a doua partea, cea a înmânării premiilor, dar câţiva prieteni mi-au spus că şi prestaţia laureaţilor ediţiilor anterioare a fost făr[..]
|
|
Primăria Petrila oferă tichete sociale pentru persoanele cu handicap, care nu au alt venit decât indemnizaţia de handicap.
Tichetele sunt destinate persoanelor încadrate cu handicap grav şi accentuat. Tichetele sunt acordate în [..]
|
|
În săptămâna 11- 17 aprilie ENEL are programate o serie de intervenții în teren care vor impune restricționarea furnizării acestui serviciu pe un interval orar anume. Iată unde și cât timp se ia curentul în Valea [..]
|
|
Regizorul Victor Ioan Frunză vine la Petroșani cu o piesă pe gustul oricărui suflet tânăr. Și aici a dat de suflete tinere, entuziasmate, neobosite, încă având trează nevoia de revoltă, încă idealiști. Perfecți pen[..]
|
|
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi este nostalgic. Nu ştim vreun alt primar căruia să-i lipsească predecesorul său, însă la Petroşani este o cu totul altă situaţie. La Petroşani a fost predată ştafeta de la mentor la învăţăcel.
&[..]
|
|
„Radu Sienerth”, centrul social din Aeroport, va acorda asistenţă, zilnic, la 150 de persoane
„Bătrâneţe, haine grele, ce n-aş da să scap de ele”, aşa spune un cântec al Mariei Tănase. Bătr&ac[..]
|
|
Meritul pentru plasarea, la acest sfârşit de săptămână, în centrul atenţiei a municipiului de la poalele Munţilor Vâlcan este al lui Cătălin Ţugulea şi al soţiei sale Antonela.
A treia ediţie
a F[..]
|
|
Pe data de 3 aprilie 2016 a avut loc un pelerinaj la Catedrala Romano-Catolică Sf. Mihail din Alba Iulia, cu ocazia Anului Jubiliar al Milostivirii Divine.
La acest eveniment au participat 400 de persoane de diferite confesiuni r[..]
|
|
Casiana Biczok are doar 14 ani şi este înzestrată cu tot ceea ce are nevoie o fată pentru a fi în centrul atenţiei şi, mai mult, pentru a urca pe marile podiumuri.
Aşa se face că, născută în Petroşani, a repre[..]
|
|
Patru reprezentanţi din Valea Jiului - un secretar de stat şi trei primari de oraşe - reprezintă zona, la una dintre cele mai importante şedinţe ale Asociaţiei Oraşelor din România (A.O.R.) de anul acesta.
Timp de trei zile[..]
|
|
Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor disponibile de: secretar, jumătate de normă - bibliotecar, 4 posturi de îngrijitor, paznic, muncitor.
Condiţiile specifice necesare în [..]
|
|
Până la finele acestei săptămâni se pot depune dosarele pentru ocuparea celor 11 posturi disponibile la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani. Colegiul a scos la concurs 3 posturi de muncitori calificați, 5 posturi de &[..]
|
|
Se spune cu tâlc din bătrâni că cine în viaţa lui „n-a sădit un pom, acela nu e om”. De aceea credem că e bine să nu lăsaţi să treacă viaţa pe lângă dumneavoastră fără să plantaţi măcar o dată un pomi[..]
|
|
Virtuţile creştine: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, d[..]
|
|
Viitorul Club Sportiv Municipal „Mihai Viteazu” din Vulcan va avea câteva secţii sportive noi. Ele au fost propuse în şedinţa de consiliu local de miercuri, când a fost aprobat proiectul privind înfiinţarea noului cl[..]
|
|
Cazul vulcănencei Rodica Martinescu, femeia obligată de boală să zacă în pat, a luat o turnură fericită, ca să-i spun aşa, după ce, în ZVJ, i-a fost prezentată situaţia.
Mai întâi,
s-a mişcat ra[..]
|
|
Sâmbătă, începând de la 9 până la ora 17, în Petrila, în parcarea „Penny”, în parcurile Brătianu şi Copiilor, caravana RoRec aşteaptă cetăţenii care au deşeuri electronice şi electrocasnice s[..]
|
|
Luni, 28 martie 2016, la Şcoala Gimnazială „I.D. Sîrbu” - Structura Şcoala Gimnazială nr.6 Petrila a avut loc a doua ediţie a proiectului educaţional „Meseria, brăţară de aur”. Deşi ziarul nostru a relatat la t[..]
|
|
Conform Legii 248/2015 copiii care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse, şi care vor frecventa zilnic grădiniţa, vor primi un stimulent educaţional.
Prevederile documentului stabilesc ca pentru fiecare copil s[..]
|
|
Tema discuţiilor a fost legată de colectarea selectivă a deşeurilor şi activitatea viitoare a deponeului ecologic construit de consiliul judeţean în nordul judeţului.
Acţiunea intitulată „Trăieşte curat, colecteaz[..]
|
|