|
La Centrul de zi Casa Pollicino din Petroşani a fost inaugurată ieri o sală ultramodernă de kinetoterapie destinată persoanelor cu dizabilităţi. Investiţia pentru realizarea sălii a fost strânsă din donaţiile Fundaţiei Enel Cuore, ca[..]
|
|
Dacă aveţi drum astăzi prin faţa complexului comercial Jiul Shopping Center, pe la orele 16, şi veţi vedea nişte copii cu felicitări, să ştiţi că ei sunt de la Clubul Copiilor şi Elevilor din Petrila şi de la Organizaţia Salvaţi Copiii, fil[..]
|
|
Mai este o săptămână până la finalizarea unei campanii extrem de importante organizată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Hunedoara. Este vorba de campania de p[..]
|
|
La Petrila, primarul Ilie Păducel şi consiliul local felicită şi premiază, an de an, într-un cadru festiv, toate cuplurile care au convieţuit o jumătate de secol. Ieri 10 cupluri, care au ajuns la această performanţă conjugală, au fost fel[..]
|
|
Fiecare dintre noi e nevoit să alerge din când în când - după un salariu mai bun, după inima iubitei sau după autobuz -, dar cel pe care vreau să vi-l prezint în această pagină aleargă frecvent pe distanţa maratonului, şi [..]
|
|
Având în vedere apariţia în publicaţia dvs. a unui articol care face referire la organizaţia noastră, la negocierea CCM atât la nivel de CNH-SA cât şi la nivel de ramură, ne vedem în situaţia de a face următoarel[..]
|
|
Fundaţia „Raza Speranţei” din Vulcan activează într-o clădire a fostei unităţi militare din Vulcan. Obiectivul fundaţiei este: „cămin de bătrâni acreditat pe servicii de cantină şi cazare”. La sfârşitul[..]
|
|
Luna decembrie este, aşa cum ne-am obişnuit, cea mai plină de evenimente sociale. Toată lumea încearcă să pună mână de la mână şi să-şi ajute cu ceva aproapele.
Dacă pentru cei tineri jocul aduce bucurii, pentru ce[..]
|
|
Ca şi la alte mari sărbători, bisericile din Valea Jiului au fost pline de Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. De la vest la est, încă de la primele ore ale dimineţii, uricănenii, lupenenii, vulcănenii, aninosen[..]
|
|
Asociaţia Petro Aqua a organizat sărbătorirea Sf. Varvara la Icoana din Peştera Bolii.
Au fost depuse jerbe de flori din partea lui primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a directorului general al CNH, Constantin[..]
|
|
Vă mai aduceţi aminte de trupa pop-rock „Color” din Vulcan? Probabil că cei trecuţi de un anumit număr de ani îşi mai aduc foarte bine aminte, la fel şi cei din Vulcan, unde trupa a început să reactiveze de aproape doi [..]
|
|
Proprietarii 3D Aqua au deschis weekend-ul acesta Clubul 3D Stage. Într-adevăr, un local ofertant, pe care tinerii din Vale îl aşteptau de mult, având în vedere oferta limitată în materie de cluburi din Vale.
[..]
|
|
Firma SC EURO JOBS SRL, cu sediul în municipiul Petroşani, str. Livezeni nr. 3, et. 1, judeţul Hunedoara, implementează în parteneriat cu Primăria municipiului Vulcan proiectul „Implică-te şi vei reuşi!”. Una dintre activită[..]
|
|
Aproximativ 7.000 de pensionari hunedoreni vor putea beneficia de bilete de tratament anul viitor. Biletele pentru tratament balnear vor fi acordate în funcţie de punctajul obţinut de pensionari, conform unei noi grile a Casei de Pensii, ţinâ[..]
|
|
Luni, la Uricani, a fost semnată recepţia lucrărilor executate la Grădiniţa cu Program Normal nr. 1. Lucrări în urma cărora au de câştigat nu doar preşcolarii, ci şi cadrele didactice şi personalul acestui aşezământ de &[..]
|
|
E.ON Energie România informează că procesul de emitere a facturilor de gaze naturale a fost decalat. Astfel, o parte a clienţilor urmează să primească facturile în luna decembrie cu întârziere de aproape două săptăm&ac[..]
|
|
Ieri, la punctul de distribuţie al Biroului de Asistenţă Socială Petroşani situat pe strada Nicolae Bălcescu a fost descărcată o nouă serie de alimente venite de la Uniunea Europeană având ca beneficiari persoanele marginalizate.
AstÄ[..]
|
|
Centrul de Calcul INFO ’98 SA organizează astăzi, 29 noiembrie 2011, ora 11:00, în Sala de Marmură din cadrul Primăriei Municipiului Petroşani, prezentarea soluţiei “Text to Speech”, împreună cu part[..]
|
|
► Şi nici la proiectele de modernizare
„Orice om, oricât ar fi de sărac, are două rânduri de haine. Unele pentru toată ziua, altele de bune, pentru ocazii speciale. Aşa şi cu oraşul Uricani. Trebuie să simtă toată lumea [..]
|
|
Aseară, la ora 18:00, oficialităţile s-au adunat la patinoarul din zona Pieţei Centrale din Petroşani. Or fi auzit şi dumnealor că, timp de o oră, îşi pot face, gratis, curaj pe gheaţă. Tiberiu Iacob-Ridzi, alături de soţia sa Monica, [..]
|
|
Adrian Rus, patronul magazinului „Plus” din Petroşani şi deţinătorul Cabanei „Krisztian” din Parâng, este cunoscut de mai toţi petroşenenii. Deoarece este printre puţini investitori petroşeneni care sprijină cu regula[..]
|
|
► Cea mai mare explozie postbelică din mineritul Văii Jiului ► Accidentaţi: 77, din care 53 mortal şi 24 cu incapacitate temporară de muncă ► Dintre cei 53 de decedaţi – 34 muncitori, 15 militari în termen, 2 maiştri minieri [..]
|
|
De astăzi toţi patinatorii, amatori sau profesionişti, îşi pot petrece timpul liber la patinoarul artificial, instalat în Parcul Pieţei Centrale. Dacă vineri patinoarul a fost deschis exclusiv pentru copii, de astăzi se pot urca pe patin[..]
|
|
După ce în ultimii ani la Petroşani s-au deschis mai multe supermarketuri, benzinării şi filiale bancare, marea majoritate de renume naţional şi internaţional, astăzi, luni, 28 noiembrie 2011, a venit şi rândul supermarketului „L[..]
|
|
Sâmbătă, 26 noiembrie, se împlineşte un an de când Mircea Andraş, prietenul şi colaboratorul ZVJ, ne-a lăsat mai trişti. Un an în care multora le-a lipsit pagina realizată de el în fiecare zi pentru cotidianul nos[..]
|
|
Câteva sute de credincioşi s-au strâns, sâmbătă, 26 noiembrie, ca să fie părtaşi la slujba de târnosire a bisericuţei construite pe dealul din spatele Primăriei municipiului Vulcan.
Spre deosebire
de [..]
|
|
Iulia G. este fetiţa din municipiul Petroşani a cărei viaţă este îngreunată de o malformaţie descoperită de aproximativ o săptămână, imediat după aniversarea vârstei de 9 ani. Fetiţa este elevă a Şcolii Generale ,,I. G. Duc[..]
|
|
► Până la primăvară scapă cine poate… ► În prima zi a săptămânii acesteia, la solicitarea unor pieţari din Piaţa Dacia din Aeroport, am fost să vedem cum mai stau lucrurile în a doua piaÅ[..]
|
|
► Din media hunedoreană, Ziarul Văii Jiului a fost primul care a susţinut de la început construcţia catedralei, lansând sloganul „Daţi un leu, o sută, o mie/ Pentru Catedrala Sfântul Ilie” ► Gestul nostru a[..]
|
|
Vulcănenii care s-au strâns vineri, cu ocazia redeschiderii Bulevardului Mihai Viteazul din localitate, au crezut, până în ultimul moment, că, la festivitate, va fi prezentă şi doamna Elena Gabriela Udrea, ministrul De[..]
|
|
► 52 de copii - la probele de atletism, aruncare la coş şi tenis de masă ► 18 copii la fotbal ► Dintre personalităţile prezente îi amintim pe Costel Avram, Tiberiu Iacob-Ridzi şi Alexandru Lăutaru
[..]
|
|
Asociaţia „Aşezământul Providenţa Divină Iulian Misionarul” vine şi în această perioadă în sprijinul celor nevoiaşi. Înainte de Crăciun, ong-ul va organiza un spectacol caritabil, pentru strângerea de fon[..]
|
|
De când funcţionarul Hodoş a fost numit şef peste administraţia Cimitirului „Central”, totul s-a schimbat în bine. Fiecare dintre petroşeneni au văzut această schimbare în bine chiar de Luminaţie, la 1 noiembrie. [..]
|
|
u metafora din titlul de mai sus îi caracteriza regretatul Mircea Andraş pe oamenii care ne lasă corespondenţa în cutiile poştale, oameni alături de care a lucrat o bună bucată de vreme, şi n-aş fi putut găsi o expresie care să [..]
|
|
Mâine, are loc inaugurarea Bulevardului Mihai Viteazul din Vulcan. La o adică ar fi, de fapt, vorba despre darea în folosinţă a tronsonului de drum întins între sensurile giratorii de la piaţă şi Unic. Fiindcă celelalte două[..]
|
|
► Cauza - divergenţele de nerezolvat din familie
Încheiem în numărul de astăzi cu ultimul episod al poveştii pe care o trăieşte Mădălina, fetiţa de 14 ani, din Vulcan. Copilul a ajuns în atenţia autorităţilo[..]
|
|
Vulcanul preia din mers acţiunile plăcute cetăţeanului de rând, pentru că, nu-i aşa, cui nu-i place să mănânce bucate tradiţionale româneşti, pe care să le mai şi ude apoi cu un vinişor de casă, făcut bob cu bob din cea mai[..]
|
|
Mâine şi poimâine, 18 şi 19 noiembrie, Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă din România organizează la Petroşani cea de-a V-a ediţie a Concursului naţional de salvare minieră.
Concursul este structurat &i[..]
|
|
În ultimii cinci ani, prin grija primarului Dănuţ Buhăescu, administraţia locală a susţinut lucrările la Biserica Adormirea Maicii Domnului cu aproximativ 14 miliarde de lei vechi, inclusiv cu sprijinul dat de senatorul PSD Cosmin Nicula (ca[..]
|
|
Sâmbătă, 12 noiembrie, la Petroşani a avut loc o acţiune caritabilă. Ajunsă la cea de-a treia ediţie, anul acesta acţiunea intitulată Un milion de stele, organizată de Caritas Petroşani, a avut mare priză la public.
În j[..]
|
|
De obicei, când mă duc la teatru pun pe mine cele mai bune haine - nu că aşa aş arăta mai bine, da’ orişicât -, însă pentru premiera de acum câteva zile mi-am scos bocancii din debara şi mi-am pus un hanorac gros, pent[..]
|
|
► Terorizată de mama ei, fuge mereu de-acasă. La 30 septembrie, publicam cazul unei fetiţe de 14 ani din Vulcan, care a fugit de-acasă, pentru că era terorizată de mama ei. Aşa a ajuns la bunica ei. Care a primit-o şi a anunţat poliţia că[..]
|
|
Puţini sunt oamenii care să ilustreze atât de bine sintagma „om de cultură” aşa cum o face Valeriu Butulescu, acest oltean naturalizat în Valea Jiului, despre care criticul Alex Ştefănescu spunea că e cel mai tradus autor rom[..]
|
|
Cetăţenii vor să ştie
Pentru că se tot vorbeşte de programul privind reabilitarea blocurilor, cu bani de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice Locale, consiliile locale şi asociaţiile de proprietari, acolo unde ele sunt constituite iar locat[..]
|
|
De când am început să-l scriu, mi-am dat seama că articolaşul meu are iz de publicitate. Faptul apărut se datorează numai şi numai indulgenţei de care a dat dovadă domnul director al ziarului în care-l citiţi. Bănuiesc că s-a făc[..]
|
|
Investitori ar fi
Dacă în urmă cu câţiva ani era clădirea cea mai falnică din întreg municipiul Lupeni, cea cu care se mândreau toţi locuitorii urbei, astăzi Palatul cultural “Minerul” se află într-o avansatÄ[..]
|
|
Revista “Cutezătorii” a organizat anul trecut în iunie, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, timp de 3 luni de zile, un concurs pe teme ecologice adresat tuturor copiilor din ţară. Prin intermediul concursului, revista şi-a dorit să pr[..]
|
|
Multe se mai întâmplă, aşa din senin, pe şoselele noastre. Vineri, 13 februarie, am fost martorii unei scene halucinante, luată parcă dintr-un film de acţiune, în care protagoniştii nu au fost actori consacraţi, ci au fost[..]
|
|
Foarte interesant. Profesorii navetişti nu şi-au primit suma de bani care trebuia să le fie decontată pentru navetă. De aceea mulţi dintre ei au renunţat la posturile din Vulcan şi şi-au găsit de lucru în oraşele lor. Nu s-a avut pic de [..]
|
|
Din ce în ce mai mulţi tineri din Valea Jiului optează pentru cariera militară. După eliminarea stagiului militar obligatoriu, armata a devenit profesionistă şi are nevoie de oameni care să intre în rândurile ei din dorinţă şi nu a[..]
|
|
“Umblu cu bâta în mână să nu mă mănânce câinii pe stradã. Umblã în haite şi se iau dupã tine, dacă nu ai la tine o bâtă îţi rup hainele”, se plânge Vasile Graur, un[..]
|
|
MINISTERUL ADMINISTRAȚIEIȘI INTERNELOR
DIRECȚIA GENERALÄ‚ ANTICORUPȚIE
BIROUL ANTICORUPȚIE PENTRU JUDETUL HUNEDOARA
COMUNICAT
Corupţia reprezintă abuzul de putere săvârşit în exercitarea funcţiei publice indiferent de [..]
|
|
Ordinul nr. 111/2008, emis de guvernul anterior, a bulversat micii producători din toată ţara, dar şi activitatea organelor de control! Negocierile făcute pe brânci la intrarea în Uniunea Europeană, N.AT.O. şi în Parteneriatul special[..]
|
|
În dimineaţa zilei de vineri, locuitorilor cartierului Bosnea le-a fost dată deşteptarea de nu mai puţin de 50 de poliţişti, jandarmi şi mascaţi. În urma raziei efectuată de către Poliţia Petrila, împreună cu Jandarmeria, DPIR-ul[..]
|
|
Sâmbătă, la amiază, la Vulcan, Cristian Resmeriţă, deputat PSD ales în urma votului uninominal în colegiul Vest Valea Jiului, a susţinut o conferinţă de presă. Motivul întâlnirii cu presa l-a constituit inaugurarea elega[..]
|
|
CFR Călători vă reaminteşte că şi-a reînnoit oferta de abonamente de la data de 10 ianuarie 2009, cu noi legitimaţii de călătorie, astfel:
- abonament săptămânal, cu număr nelimitat de călătorii, valabil la tren Accelerat
- a[..]
|
|
Noul buget votat de către Parlament, care a intrat deja în vigoare, aduce şi câteva amendamente care au fost aprobate şi care înseamnă bani în plus pentru mai multe obiective din Valea Jiului şi întreg judeţul Hunedoara.&nb[..]
|
|
Șomerii din Valea Jiului şi celelalte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au o nouă şansă de a-şi rezolva problemele şi asta deoarece mâine, între orele 9 şi 13, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJO[..]
|
|
Interviu cu Ilie-Titel Brăgaru, comandantul Poliţiei municipiului Petroşani, pe câteva teme importante la nivelul comunităţii.
Ziarul Văii Jiului: Ce noutăţi aduce cazul consilierului atacat al PD-L, Paul Gherasim?
Ilie-Titel Brăgaru: Referit[..]
|
|
Multă vreme, la Petroşani, taxa de salubrizare a fost privită cu prea multă lejeritate, ca să nu-i spunem nesimţire, de către unii cetăţeni, care şi-au permis să nu acorde o prea mare atenţie. Ba chiar au ignorat-o cu desăvârşire. Nici mă[..]
|
|
În acest week-end s-au împlinit 76 de ani de la înfiinţarea serviciului de protecţie civilă. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Hunedoara a organizat o manifestare specială în care au fost[..]
|
|
Consiliul Judeţean Hunedoara şi preşedintele Mircea Ioan Moloţ exprimă pe această cale solidaritatea în suferinţă cu familia celui care a fost un reputat profesor, important scriitor, etnofolclorist şi cărturar, Constandin Clemente.
Preşedin[..]
|
|
E un semn că ai putea să lucrezi profesionist într-un anumit domeniu.
Posibil. Poţi să-ţi dai un răspuns sigur?
În contextul integrării în Uniunea Europeană, educaţia permanentă şi formarea profesională[..]
|
|
Preţ transport şi cazare: 800 lei sau 185 euro
Ziua 1 - Luni
Plecare din Petroşani - Tg.-Jiu – Craiova - Bechet spre Vratsa (se vizitează, în Ljutibrod, mănăstirea Cerepiski din sec. XVII, canionul Iskar şi peşterile de lângă Vra[..]
|
|
Dorinel Mircea Stănescu a câştigat 20.000 de lei în urma unei promoţii de premiere a clienţilor fideli Bancpost. “Am primit un telefon de la Bancpost Bucureşti şi prima dată am crezut că este o glumă. M-au anunţat că am c&ac[..]
|
|
Nu de puţine ori am primit semnale de la cititori despre tot felul de cazuri când apa potabilă se pierde aiurea, din cine ştie ce conductă a vreunui oraş din Valea Jiului. Oamenii întrebându-se pe bună dreptate cine plăteşte pierde[..]
|
|
Asociatia „Agentia Internatională RAINBOW MUSIC” si Primăria orasului Sinaia organizează în perioada 4 - 6 iunie 2009 editia a IV-a a Festivalului de muzică pop pentru copii „CERBUL COPIILOR”.
Având în vedere [..]
|
|
Începând cu data de 14 martie se va demara o nouă campanie “Marea Debarasare”. Această campanie cu caracter naţional a început în anul 2007 şi obiectivul este acela de colectare a DEEE-uri, fiind pusă în practicÄ[..]
|
|
În final, după ce s-au ales, s-au cernut şi s-au analizat, au fost alese pentru programul de reabilitare termică 41 de blocuri. Un număr impresionant, dacă ne gândim că în ultimii patru ani, în toată ţara, au fost reabilitate p[..]
|
|
Îmi amintesc perfect, fiindcă eram şi eu de faţă. O primă proiecţie a programului a fost făcută în decembrie anul trecut, când doamna Luminiţa Crîmu, preşedinta Comitetului de Părinţi de la Școala Generală Nr. 4[..]
|
|
Una e s-o vezi pe “X” de la lămpărie, una e s-o întâlneşti întâmplător pe “Y” de la nu ştiu care birou, una e să te afli pe holul de la etajul I sau pe cel de la al doilea nivel al corpului administrativ a[..]
|
|
O primă dezbatere publică de o oră şi ceva
De foarte multă vreme, s-a tot discutat despre necesitatea modernizării şi reamenajării Centrului civic al municipiului Petroşani. În paralel, mereu s-a vorbit despre o a doua alternativă la [..]
|
|
Asociaţia pentru Consolidarea Societăţii Civile - Valea Jiului (ACSCVJ) împreună cu Societatea Naţională de Crucea Roşie - filiala Petroşani şi Direcţia Judeţeană de Tineret Hunedoara în parteneriat cu Asociaţia Maica Precista şi C[..]
|
|
Primarul Cornel Resmeriţă n-a glumit deloc când a zis că, în acest an, va renova Palatul Cultural “Minerul”. Știa el pe ce se bazează. După ce, în anii trecuţi, şi-a pus speranţa în fel şi fel de in[..]
|
|
Mirela Gheorghieş, vicepreşedintele Asociaţiei 101 Dalmaţieni, a lansat un strigăt de ajutor către cetăţenii Văii Jiului şi nu numai, dorind să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă. Pe lângă numărul mare de câini [..]
|
|
Miercuri, 25 martie, Poliţia Română va aniversa 187 de ani de la înfiinţare. A devenit deja o tradiţie ca, în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, poliţiştii hunedoreni să se afle alături de cetăţenii judeţului pen[..]
|
|
Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe toxice al Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, pe lângă personalul specializat în domeniu, mai are „în dotare” şi 3 câini (toate femele) specializaţi în domeniu. Câinii[..]
|
|
Ieri, 25 martie 2009, a avut loc la Primăria municipiului Lupeni o şedinţă de îndată a Consiliului Local al municipiului Lupeni cu un singur punct pe Ordinea de Zi: acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Lupeni domnului prof. un[..]
|
|
200 de poliţişti vor “umfla” o soldă mărită. Ieri, pe 25 martie, Poliţia Română a aniversat 187 de ani de la înfiinţare. A devenit deja o tradiţie ca, în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, poliţiÅ[..]
|
|
Într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre, Enel Energie dă o veste nu tocmai bună locuitorilor oraşului Uricani: adio casierie Enel. Potrivit informaţiilor oficiale, pe care le redăm în cele ce urmează, locuitorilor oraşului am[..]
|
|
Tiberiu Lukacs, profesor de matematică la Școala Generală “I. D. Sîrbu” din Petrila, pasionat de astronomie, se alătură programului “100 de Ore de Astronomie”. Programul, unul de factură mondială, se desfăşoară în[..]
|
|
Are şapcă pe care scrie NYPD, dar nu-i de la departamentul de poliţie al New York-ului. Are ochelari de soare care, împreună cu cravata înflorată ce nu merge deloc la costumul kakiu, îi dau un aer ciudat.
Are un ceas pe mâna st&[..]
|
|
În ziua de 6 august creştinii ortodocşi sărbătoresc Schimbarea la Faţă a Domnului. Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos este una din cele 12 mari sărbători domneşti ale bisericii ortodoxe, în amintirea zilei când Mântuitor[..]
|
|
Nu este o glumă. Vineri, 3 aprilie 2009, în sala Cercului Militar Deva, la ora 16, va fi organizată, în premieră, la Deva, „Ziua momârlanilor”. Aici se va desfăşura acţiunea culturală intitulată „DIN LUMEA MOM[..]
|
|
Ieri a început o nouă acţiune de ecologizare a Jiului. Să nu credeţi că s-au apucat de treabă cei de la Mediu. Nu. Și de data aceasta, tot voluntarii ne scapă de gunoaiele din Jiu. La această acţiune şi-au dat mâna reprezentanţii [..]
|
|
Un echipaj de voluntari al Crucii Roşii Lupeni din cadrul detaşamentului de intervenţie la situaţii de urgenţă (dezastre, calamităţi, conflict armat) a participat alături de jandarmii hunedoreni la activităţile desfăşurate de „Ziua Jandarme[..]
|
|
Școala Generală “I. D. Sîrbu” din Petrila a organizat vineri, 3 aprilie, în incinta Casei de Cultură “Ladislau Schmidt”, un festin cu ocazia Spring Day in Europe. Acest program educaţional de factură internaţională a[..]
|
|
Pe timp ce trece, lumea se lămureşte că deputatul Cristian Resmeriţă este cu totul altfel, decât alţii de dinainte. Pe care omul de rând, băgat în seamă doar când e îmbiat să-şi dea votul, îi mai vede - după ce[..]
|
|
O puştoaică de 16 ani din Petroşani a pus pe jar poliţia din municipiu. Aceasta a plecat vineri dimineaţă la şcoală dar se pare că s-a răzgândit, întrucât a ajuns exact la domiciliul prietenului ei din Petrila, unde şi-a petrecut [..]
|
|
Sâmbătă, bisericile din Petroşani, la fel ca şi cele din întreaga Vale de altfel, au fost neîncăpătoare. Cu mic, cu mare, sute de credincioşi au venit la biserică. Credincioşii au scris pomelnice, au aprins lumânări şi [..]
|
|
În dimineaţa zilei de 6 aprilie inima regizorului Marcel Șoma a cedat. De la Crăciun el se retrăsese în camera şi amintirile sale. Lumea studenţiei de la Moscova o relata cu fascinaţie. Câteodată, şi călătoriile de pe munţii din [..]
|
|
Nu ştiu cum s-au simţit şi ce-au simţit alte mame în ziua în care s-a petrecut ceea ce vă voi spune în continuare, dar nu cred să fi existat mari diferenţe între simţămintele noastre. În definitiv, nu-mi închipui c[..]
|
|
Cine nu-l ştie pe nea Pilu, alias Nicolae Resiga, trezorierul organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat, totodată şi membru în Biroul Executiv al acestei organizaţii?
Dar nu asta iese în evidenţă la acest om de 72 de ani. Ci vi[..]
|
|
Palatul Cultural Minerul din Lupeni va fi reabilitat cu bani de la Guvern. Anul acesta, sau cel mult anul viitor, se vor demara lucrările de refacere a clădirii, pentru ca acest obiectiv să-şi poată relua splendoarea de odinioară.
Prima[..]
|
|
Consiliul Local şi Primăria municipiului Petroşani îşi demonstrează în fiecare zi preocuparea pentru cultură şi oamenii care au ajutat şi ajută Valea Jiului.
Dovadă stă şi evenimentul care va avea loc sâmbătă, 22 august [..]
|
|
Convorbiri la ziar îşi propune să refacă, prin dialog, traiecte existenţiale ori instituţionale. Onoarea de a deschide acest nou proiect redacţional i-a revenit, nu întâmplător, domnului Ion Popescu.
Ion Popescu [..]
|
|
Până să se audă de restructurări, în Valea Jiului era o tradiţie ca, din tată-n fiu, bărbaţii din aceeaşi familie să iasă la pensie de la mină. Acum, astfel de evenimente sunt din ce în ce mai rare.
Bătrânul Moise Sipos,[..]
|
|
În anul 1999, medicului Șerban Brădişteanu i-a fost înmânată prima cheie de aur. Au urmat apoi zeci şi zeci de personalităţi naţionale şi internaţionale care au primit cunoscuta cheie de aur.
- D-le Ovidiu, lumea înainte vÄ[..]
|
|
Săptămâna trecută, organizaţia celui mai puternic partid din Lupeni, e vorba de aceea a Partidului Social-Democrat, a vrut musai să participe la plantarea celor peste 8.000 de trandafiri, acţiune gândită şi pusă în practică[..]
|
|
Există o vorbă în mişcarea sindicală, conform căreia un sindicat ar fi cu atât mai puternic cu cât ar avea mai mulţi membri cotizanţi. Această zicere are şi o parte a ei adevărată, în sensul că o structură sindicală, av&a[..]
|
|