21.09.2014,  19:59:24 | 5 comentarii | 1463 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Din păcate, / Berea a cam lipsit de la întâlnirea cu festivalul
de Corneliu BRAN
Lume multă printre mesele cu produse şi marfă aranjate pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, între „Jiul Shopping Center şi zona Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu”, cu ocazia Festivalului Berii de la Petroşani, devenit se pare tradiţional, organizat cu sprijinul primăriei şi consiliului local. 
 
Atât vineri, cât, mai ales, sâmbătă sute de petroşeneni au petrecut câteva ore plimbându-se prin zonă şi făcând mici cumpărături. Totuşi, mulţi aveau altă aşteptare de la acest festival al berii şi nu s-au sfiit să ne-o spună.
„Caut bere pe gustul meu şi nu găsesc. Sunt vreo patru-cinci locuri unde se serveşte bere de la ţuţuroi, Skol şi Tuborg, cu 3,5 lei şi 4 lei paharul de plastic, în rest… nimic. Eu prefer berea Ursus, iar prietenul meu bea de ani de zile doar Timişoreana. Nu găsim. Păi, nu trebuia să fie aici toate firmele, cu preţuri promoţionale? Să nu mai zic, unde sunt concursurile în care să câştigi un butoi de bere, sau mai puţin, să zicem un bax? De ce nu învăţăm de la alţii să facem astfel de festivalu­ri, de bere, de vin, de produse tradiţionale, dacă nu ştim? Orice găseşti la festivalul ăsta, începând de la cojoace şi sucitoare de lemn, până la cârnaţi şi mici… Numai bere nu găseşti”, ne-a declarat Ştefan Apetrei.
„Am auzit de festival, m-am bucurat, mai ales că anul trecut am prins unul la Cluj-Napoca. Dar sunt dezamăgit. Mult fum, multă gălăgie, dar bere mai puţin. Să vedeţi ce-a fost la Cluj, lângă Sala Sporturilor… Sute de metri de mese pline cu oameni care cântau, mâncau mici şi beau bere cu 2 lei paharul, concursuri, concerte seara numai unul şi unul timp de o săptămână”, ne-a spus şi prietenul domnului Dorin Todea, mare băutor de bere „Timişoreana”, „care-i cea mai bună după părerea mea”.
Mergând printre oameni ne-am dat seama ce fericiţi sunt petroşenenii că pot să mai iasă din casă şi la altceva. Astfel de acţiuni par binevenite, iar lumea le gustă, atâta timp cât la Petroşani nu prea ai ce face, în afară de un teatru bun când începe stagiunea şi de o ieşire pe la iarbă verde când e cald. Numai că, dacă se spune că e un festival al berii, atunci bere  trebuie să fie de toate „modele”, asta e dorinţa celor mai mulţi pe care i-am întrebat.
„Este un bâlci obişnuit, cum era pe vremuri şi cum e azi şi la americani, de exemplu, în oraşele mici. Numai că diferenţa constă în calitatea produselor şi în preţuri. La americani sunt convinsă că un festival de bere atrage zeci de firme cu produse promoţionale, 1-2 dolari paharul (la salariile lor nu se simte), în timp ce la noi, la salariile şi pensiile noastre ne jupoaie. Când simt mirosul acesta de mici şi de cârnaţi de pe grătar cum să nu cumpăr şi eu?! Dar cu o bere mă costă vreo 15 lei. Dacă am şi nepotul şi nepoata, las minim 50 lei, iar pensia mea e 623 lei. Vin aici două zile şi apoi ce mai mănânc?”, ne întreabă pensionara Luciana Pop.
Trecând peste acest impediment de organizare, putem spune că festivalul a avut de toate: două spectacole în aer liber gustate mai ales de tineri, în cele două seri de cântări, jocuri distractive pentru tineri – dintre care unele s-au dovedit periculoase (a se vedea cazul caruselului-telegondolă), multe mese unde s-a putut mânca (chiar dacă destul de scump, marfa a fost variată), în şase locuri s-a putut bea şi câteo bere (e drept, doar cele două mărci de mai sus), iar la zeci de tarabe lumea a putut cumpăra aproape orice în materie de haine, produse artizanale, produse de bucătărie, bibelouri sau sticlărie, precum şi produse alimentare (multe doar aşa-zis ecologice sau tradiţionale după cum erau recomandate de reclamele false. Fireşte, printre produse, 50% kitch-uri, ca la mai toate asemenea evenimente din toată ţara (aici suntem unici în lume şi stăm bine).
Rămâne ca pe viitor să se găsească şi alte idei, care să dea mai multă calitate unui astfel de eveniment. În primul rând, să fie interzisă manelizarea în plin centrul oraşului. Apoi, comercianţii să fie cât de cât verificaţi, să nu mai prostească oamenii prin preţuri exagerat de mari „la preţ de chilipir”. Reclama falsă e pedepsită de lege. Să nu mai vorbim de bonul fiscal care nu vine niciodată. Iar chestiunea cu toaletele se repetă, mulţi tineri şi-au făcut nevoile în cele două seri inclusiv în spatele bisericii din apropiere. Or aşa ceva nu se face şi nu denotă civilizaţie! Nici caracter din parte respectivilor…
Nu vrem să supărăm, dar e loc de mai bine şi pe viitor ar trebui poate gândită şi o altă locaţie. Chiar, de ce aceste bâlciuri nu sunt amplasate în zona stadionului, unde nu ar deranja prea mult circulaţia?

Comentarii articol (5 )

#1 Filip21.09.2014,  21:51:43
Cand e vorba de pisare,si nu ai unde,despre ce civilizatie vorbim si despre ce caracter? Daca era primaria mai aproape mergeam si in dosul ei!Nu vedeti ca de la an la an lumea nu vrea sa se civilizeze?Si apoi organizatorii,par rupti din filmele cu prosti pt ca ei sunt de vina!Sa mancat mult(mici,frigarui..) si sa vedeti cacati aliniati pe dupa colturi...La acest festival credem ca sa vrut 2 firme sa fie prezente,in rest balci!
#2 Claudiu22.09.2014,  08:55:02
Domnule ,,Filip,,, cu respect... dar dupa o biserica? Compari primaria cu o biserica?E blasfemie curata. Iti ti fain frumos furtunasul si te duci dupa un boschet... sau oriunde, nu dupa un loc sfant. Daca matale ai, bre, probleme de prostata, du-te atunci la medic si las-o cu berea mai usor. E un sfat.
#3 Adi22.09.2014,  16:03:04
@Claudiu Stai linistit ca s-a pisat lumea peste tot, fara discriminare: si in spatele teatrului, si in spate la Onix, si pe malul Maleii in spate la ICPM, si pe fosta Posta, chiar pe langa si pe dupa Judecatorie... Daca cel mai aproape si mai intuneric era in spatele bisericii, unde vrei sa ma pis, sub geamul lui Ridzi sau in foaier la Teatru? Poate data viitoare ii bate Pogan obrazul la primar sa puna WC-uri. Bine ca nu e blasfemie sa faci tiganie in fata unei biserici dar este sa te pisi dupa ea... Nu crezi ca ar fi fost normal sa puna niste bude ecologice sau macar sa o deschida pe aia din parcul pensionarilor? Sau sa oblige fiecare dugheana care vinde mancare stricata sa aiba WC din ala de plastic... Eu daca vreau sa-mi deschid un rahat de fast-food de 5 mp, vine Popescu si dr. Andreescu sa ma oblige sa fac 5 buzi: femei, barbati, persoane cu handicap si personal feminin, personal masculin.
#4 Claudiu22.09.2014,  17:38:13
Adi, vezi ca preotul Pogan s-a pensionat si a plecat demult din Vale... acum e un alt preot care slujeste. In rest, e parerea ta, nu inseamna ca toti trebuie sa fim de acord cu ea.
#5 Sota22.09.2014,  20:58:42
Mai bine concentrati va si invatati i pe organizatorii slabi, sa nu mai bucteze! Corect era sa tina deschisa buda de langa CNH si tot se evita ceva din prapadul asta.Da"stimati organizatori"sunteti de tat rahatul si nimeni nu ma poate contrazice! Bagi la mat si bei da tr sa te si usurezi,ce nu se intelege?La alte case e altfel?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Începând de astăzi şi până duminică, la Deva, are loc cea de-a patra ediţie a Festivalului Virşlilor.04.06.2015, 21:34   |    0 comentarii
Atleţii Bogdan Şitoianu, de la CNS Cetate Deva, şi Alexandru Huţanu, de la CSŞ Hunedoara, fac parte din lotul lărgit al Rom&[..]
26.04.2015, 20:29   |    0 comentarii
O acţiune şcolară frumoasă a avut loc vineri, 14 noiembrie, la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 din Aeroport, Petroşani[..]
16.11.2014, 20:41   |    1 comentarii
Sâmbătă şi duminică, la Deva, a avut loc Festivalul-concurs de interpretare a cântecului popular „Drăgan Mu[..]
31.08.2014, 20:34   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter